Ruşine, de trei ori ruşine!…
(pamflet)
Există oameni care colecţionează te miri ce, de la monede şi medalii sau timbre până la maşini de epocă. De la un timp încoace, însă, am observat
că prosperă o specie aparte: ANTICARUL.
La criza prin care trecem şi amăgiţi cu o tranziţie care nu se mai sfârşeşte (tranziţia spre ce, Doamne iartă-mă?), bietul profesor, miruit cu un salariu de mizerie sau cu o pensie care abia face faţă coşului zilnic, îşi scoate biblioteca la mezat, cărţile cumpărate într-o viaţă de om, hrana sufletului său.
Am trecut acum câteva zille pe lângă un asemenea anticariat şi m-a sfâşiat până la lacrimi o imagine care încă îmi stăruie în memorie: în faţa acestuia tronau două coşuri pline cu cărţi puse alandala unele peste altele, întocmai ca hainele la S. H. Mă urmăreşte această imagine, pentru că m-a şocat un lucru imposibil de trecut cu vederea, şi anume faptul că lucrări de referinţă ale literarurii române şi universale au asemenea soartă, în condiţiile în care eu, ca un împătimit al lecturii, nu mă îndur deocamdată să duc la vânzare nici măcar volume pe care le am în dublu sau chiar triplu exemplar.
Şi îmi dau seama, ba chiar mă cutremură gândul că trebuie să fi fost foarte strâmtorat omul, profesorul care le-a adus aici, dacă nu a găsit altă cale de a-şi acoperi cheltuielile. Cred că sunteţi în asentimentul meu că dincolo de fiecare carte scoasă la vânzare se ascunde o dramă, o zguduitoare dramă, nescrisă încă, desigur.
Dar cine să-şi bată capul şi să analizeze această stare de lucruri anormală, nefirească dacă, mai mult ca sigur, nici nu este observată în goana nebună a capitalismului sălbatic în care am ajuns să trăim? Cine să se gândească la profesorul care, fie că este încă în activitate, fie la pensie, are un venit mizerabil? Cine? Parlamentarii care se miră cum să tragă spuza pe turta lor legiferându-şi salarii exorbitante şi pensii speciale fabuloase, lipsite de cel mai elementar bun-simţ? Hai să fim serioşi!
Au ajuns bieţii profesori într-o asemenea situaţie încât sunt nevoiţi ca atât înainte, cât şi după pensionare să dea meditaţii sau să presteze muncă de babysitter’s pentru « cucuzelii » baronilor ce « s-au descurcat », dacă tot e la modă descurcăreala!
Ruşine, de trei ori ruşine!…
Acest material a fost oferit de catre doamna Elena Neacsu, in exclusivitate pentru platforma media independenta Criteriul National.
