Criteriul National

Rusia a otrăvit-o cu „mercur și arsenic” pe Mariana Budanova, soția șefului spionajului militar, crede Ucraina

Rusia a otrăvit-o cu „mercur și arsenic” pe Mariana Budanova, soția șefului spionajului militar, crede Ucraina
noiembrie 29
10:48 2023

Ucraina suspectează că Rusia a otrăvit-o pe soţia şefului spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, a declarat purtătorul de cuvânt al GUR, Andrii Iusov, notează AFP și News.ro.

Mariana BudanovaFoto: Captură video

„Aceasta este ipoteza principală”, a declarat Iusov.

El dă asigurări că este vorba despre o otrăvire deliberată cu metale grele – „mercur şi arsenic” – şi nu despre un accident.

Iusov a precizat că Marianna Budanova „era ţinta” şi nu soţul acesteia.

„Este pur şi simplu imposibil ca comandantul (n.r., Kirilo Budanov) să fie atins în mod direct în acest fel”, a apreciat el.

Budanova, o consilieră a primarului Kievului Vitali Klicikov, a fost spitalizată „în urmă cu peste o săptămână”, a mai spus Iusov.

El a confirmat informaţiile de presă potrivit cărora urme de metale grele au fost descoperite acasă la „mai mulţi” colaboratori ai serviciului militar ucrainean de informaţii, însă nu a oferit niciun detaliu.

Rusia nu a reacţionat imediat faţă de aceste acuzaţii.

Mariana Budanova, sub tratament după ce a fost otrăvită

Babel a scris marți dimineață, citând surse din cadrul serviciilor de informații militare, că Budanova a fost spitalizată din cauza otrăvirii cu metale grele. O altă sursă a confirmat pentru Kyiv Independent că aceasta a fost otrăvită. Mai apoi informația a fost confirmată oficial de purtătorul de cuvânt al GUR.

Se pare că a fost spitalizată după o deteriorare prelungită a stării sale de sănătate.

„Cursul de tratament este acum în curs de finalizare, iar apoi va avea loc un control din partea medicilor”, a declarat sursa publicației ucrainene Babel.

„Aceste substanțe nu sunt folosite în niciun fel în viața de zi cu zi și în activitățile militare. Prezența lor poate indica o încercare intenționată de otrăvire a unei anumite persoane”, a adăugat sursa.

Într-un interviu dat în vară pentru Radio Liberty Budanov a declarat că soția sa, Mariana, locuiește în prezent cu el în biroul său, deși nu lucrează pentru Serviciul de informații al apărării.

„Iubita mea soție este mereu cu mine, pentru că stă cu mine la birou 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Înainte mergeam la serviciu și veneam acasă, dar acum…” a spus șeful informațiilor militare ucrainene în interviul respectiv.

Kyrylo și Mariana Budanov s-au căsătorit în august 2013. În octombrie 2022, Budanova a acordat un interviu revistei ucrainene Elle, în care a vorbit despre ea însăși. Ea a spus că este psiholog de formație, iar între 2015 și 2017 a fost voluntar la Spitalul Militar Principal de pe strada Hospitalna din Kiev.

Zelenski și Budanov, țintele principale ale tentativelor de asasinat rusești

Budanov ar fi fost ținta a cel puțin 10 tentative de asasinat ale serviciilor secrete rusești. Zelenski ar fi supraviețuit la peste 12 tentative de ucidere a acestuia de către forțele ruse de la începutul războiului.

Rusia îl acuză pe Budanov și serviciile de informații ale Ucrainei că ar fi responsabile de asasinarea mai multor persoane pe teritoriul său, inclusiv de uciderea Dariei Dughina într-o tentativă de a-l elimina pe tatăl său și de uciderea cunoscutului blogger militar rus Vladlen Tatarski într-o explozie într-o cafenea din Sankt Petersburg.

În luna aprilie o instanță rusă a emis un mandat de arestare pe numele lui Budanov, acuzându-l de organizarea de „atentate teroriste” pe teritoriul Rusiei.

Ucraina neagă în mod oficial orice implicare în aceste asasinate. Însă Reuters scrie că Budanov, numit în funcție în august 2020, „nu poate rezista” unei comparații între serviciul de informații pe care îl conduce și Mossad, serviciul israelian cunoscut pentru asasinarea în străinătate a unor inamici ai statului Israel.

„Dacă mă întrebați de Mossad fiindcă este faimos pentru eliminarea unor inamici ai statului lor, atunci noi am făcut-o și vom continua să o facem”, a spus el.

În luna mai Budanov a atras o reacție furioasă din partea Kremlinului după ce a declarat că „am ucis ruși și vom continua să ucidem ruși oriunde în lume până la victoria completă a Ucrainei”.

Presa rusă a susținut în iunie anul acesta că Budanov a fost rănit grav într-un atac cu rachete asupra sediului GUR de la Kiev, clădire în care se află și biroul generalului, și că acesta a fost transferat în Germania pentru îngrijiri medicale de urgență. Budanov a apărut ulterior și a vorbit inclusiv despre această tentativă a rușilor de a-l ucide.

Citește și:VIDEO Interviu la Kiev cu Kirilo Budanov, șeful serviciului secret al armatei Ucrainei: „Din România primim informații despre ce se întâmplă în bazinul Mării Negre”

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul