În istoriografia sovietică şi rusească, dar şi în cea occidentală, intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial la 22 iunie 1941 este prezentată ca un act de participare a acestei ţări la războiul hitlerist antisovietic. O asemenea apreciere a aparţinut şi istoricilor români până în anul 1968.
La 22 iunie 1941, generalul Antonescu a semnat Ordinul de zi către armată, prin care cerea: „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul! Luptaţi pentru dezrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei”.
Vestea intrării României în războiul pentru eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei a fost primită cu bucurie de români. Cităm un foarte popular cântec lansat în acele zile:
Moşia pierdută astă-vară“.
Regele Mihai, care aflase de la Radio Londra că ţara sa intrase în război, s-a grăbit să-i trimită o telegramă de felicitare lui Antonescu: „În clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei, pentru a întregi sfânta ţară a Moldovei lui Ştefan cel Mare, gândul se îndreaptă către Domnia Voastră, domnule general, şi către ostaşii ţării”.
La data de 22 iunie 1940, cu doar câteva zile mai înainte ca URSS să-și prezinte ultimatumul, Franța capitulase, iar Regatul Unit își retrăsese ultimele trupe din Europa, ceea ce făcea ca toate garanțiile de securitate date României de cele două puteri vestice să-și piardă orice valoare. De altfel, la 2 iunie, Germania informase România că, pentru a beneficia de garanții de securitate din partea Reichului, guvernul de la București trebuia să ia în considerație negocieri prealabile cu Uniunea Sovietică.
La 23 iunie un număr de aproximativ 23 de avioane sovietice depășesc frontiera cu România și pătrund până deasupra Chișinăului, acest act constituind o agresiune aeriană asupra României.
Ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop, a fost informat de partea sovietică, în 24 iunie 1940, de intențiile sale cu privire la Basarabia și Bucovina. Ribbentrop s-a arătat îngrijorat mai mult de soarta celor aproximativ 100.000 de etnici germani din Basarabia. De asemenea, Ribbentrop s-a arătat uimit de pretențiile sovietice în ceea ce privește Bucovina, (acest teritoriu nu fusese menționat, în niciun fel, în protocolul secret al Pactului sovieto-german de neagresiune). În continuare, ministrul german de externe a subliniat că Germania are interese economice puternice în restul teritoriului românesc.
Textul ultimatumului din 26 iunie afirma, în mod incorect, că Basarabia era populată, în principal, cu ucraineni: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.”. Guvernul sovietic cerea partea de nord a Bucovinei care „ ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.” Bucovina de nord avea unele legături istorice cu Galiția, care fusese anexată de URSS în 1939 ca urmare a invaziei germano-sovietice din 1939, doar prin faptul că ambele regiuni fuseseră parte a Imperiului Austro-Ungar din a doua parte a secolului al XVIII-lea până în 1918.
Profitând de starea de derută instalată la Bucureşti, în ziua de 23 iunie, Molotov a comunicat lui Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, decizia sovieticilor de a pune în aplicare Pactul din 23 august 1939 privitor la Basarabia, precizând: „Dacă România nu va accepta soluţionarea paşnică a problemei basarabene, Uniunea Sovietică o va rezolva prin forţa armată”. La 25 iunie a venit răspunsul pozitiv al lui Ribbentrop, iar în seara zilei de 26 iunie ministrului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, i-a fost înmânată nota prin care guvernul sovietic cerea guvernului român:
„1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei”.
Propunerea guvernului român de a „începe imediat şi în spiritul cel mai larg discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic” a fost respinsă, iar la 28 iunie a transmis o nouă notă ultimativă, în care preciza că în aceeaşi zi trupele sovietice vor ocupa oraşele Chişinău, Cetatea-Albă şi Cernăuţi.
Guvernul român a răspuns: „pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să accepte condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”.
Aşadar, nu a fost vorba de o „convenţie româno-sovietică” cum avea să se scrie în Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944 şi nici de un „acord româno-sovietic” cum avea să figureze în Tratatul de pace din 10 februarie 1947, ci de o cedare sub presiunea forţei militare. A fost un act de agresiune, la care România nu a ripostat în acel moment.
Acţiunea sovietică a fost imediat urmată de cererile guvernelor de la Budapesta şi Sofia de a li se satisface şi lor pretenţiile teritoriale asupra României.Prin intervenţia directă a lui Hitler, ţara noastră a fost nevoită să cedeze Ungariei partea de nord-est a Transilvaniei la 30 august, şi Bulgariei sudul Dobrogei la 7 septembrie 1940.
Prin aceste acte de forţă, statul naţional unitar român făurit în 1918 a fost sfărâmat. O generaţie glorioasă realizase Marea Unire, o altă generaţie, nevrednică, o pierduse.
Harta Ţării Întregite a devenit steaua polară a românilor, care i-a călăuzit după tragicele evenimente din 1940. Refacerea statului naţional unitar a redevenit obiectivul major, fundamental al naţiunii noastre.
La 26 iunie 1940, la ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică.
Ultimatumul mai adăuga: „Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, U.R.S.S. consideră necesar și oportun ca în interesele restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.”
Atunci s-a scris pentru prima dată, după 1945, despre Unirea Basarabiei cu România. După acest an, până în anul 1989, aprecierile au fost mai nuanţate, dar nu s-a afirmat deschis că ar fi fost un război pentru refacerea graniţei de Nord şi de Est, aşa cum fusese ea stabilită prin hotărârea Sfatului Ţării din Basarabia la 27 martie şi a Congresului general al Bucovinei la 28 noiembrie din 1918.
Sursa documentare : compendii după articole scrise de către Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu
Sursa foto : vox.publika.md,www.curentul.net
Redacția ziarului Criteriul Național
