Criteriul National

Relaţiile China-SUA sunt la o ”nouă răscruce”, susţine ministrul chinez de externe Wang Yi – International

Relaţiile China-SUA sunt la o ”nouă răscruce”, susţine ministrul chinez de externe Wang Yi – International
ianuarie 02
12:04 2021

Relaţiile Chinei cu SUA au ajuns la o „nouă răscruce” şi s-ar putea întoarce pe calea cea bună după o perioadă de „dificultate fără precedent”, a declarat diplomatul de rang înalt Wang Yi într-un interviu publicat sâmbătă, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Relaţiile între cele mai mari două economii din lume sunt tot mai tensionate în contextul unei serii de dispute privind comerţul, drepturile omului şi originile COVID-19. În luna decembrie, SUA au inclus pe lista neagră zeci de companii chineze despre care susţine că au legături cu armata.

Wang Yi, consilier de stat şi ministru de externe, a declarat într-un interviu pentru Xinhua şi alte media de stat că recentele politici ale SUA faţă de China au afectat interesele ambelor ţări şi au provocat pericole uriaşe pentru întreaga lume.

Există însă acum o oportunitate pentru cele două părţi „de a deschide o nouă fereastră de speranţă” şi de a începe o nouă rundă de dialog, a spus el.

Se aşteaptă ca alegerea lui Joe Biden ca preşedinte al SUA să amelioreze relaţiile dintre Washington şi Beijing după patru ani de tensiuni care au escaladat în timpul administraţiei lui Donald Trump.

Luna trecută, Wang a spus că speră ca alegerea lui Biden va permite ca politica SUA faţă de China „să se întoarcă la obiectivitate şi raţionalitate”.

Cu toate acestea, preşedintele-ales Biden, care îşi va prelua mandatul pe 20 ianuarie, a continuat să critice China pentru „abuzurile” sale din comerţ şi alte chestiuni.

Wang nu i-a menţionat pe Trump sau Biden, dar a cerut SUA „să respecte sistemul social şi calea de dezvoltare” alese de China, adăugând că dacă Washingtonul „îşi învaţă lecţiile” conflictele dintre cele două părţi ar putea fi rezolvate.

„Ştim că unele persoane în SUA sunt neliniştite în privinţa dezvoltării rapide a Chinei, dar leadership-ul cel mai sustenabil este să avansezi constant tu însuţi, în loc să blochezi dezvoltarea altor ţări”, a spus el.

Politicieni din SUA au acuzat China că a ascuns izbucnirea epidemiei de COVID-19 în primele etape, având un răspuns întârziat care a permis bolii să se răspândească mult mai departe şi mai repede.

Însă Wang Yi afirmă că ţara sa a făcut tot posibilul de a combate răspândirea virusului, „dând alarma” pentru restul lumii.

„Am fost într-o cursă contracronometru şi am fost primii care au anunţat lumii epidemia”, a spus el. „Tot mai multe studii arată că epidemia a apărut, foarte probabil, în multe locuri din întreaga lume”, a susținut Wang Yi.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul