Criteriul National

Război de propagandă în cadrul extremei drepte greceşti

Război de propagandă în cadrul extremei drepte greceşti
iunie 21
06:53 2023

Cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare din Grecia ce se vor desfăşura pe data de 25 iunie, între partidele de extremă dreaptă a izbucnit un adevărat război civil de propagandă, scriu grecii de la TO Vima, citeaza Rador.

GreciaFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Nu este vorba doar de luptele cot la cot dintre Soluţia Greacă și Niki (Victorie), partide care, conform majorităţii sondajelor de opinie, par să intre în următorul Parlament, ci şi de o confruntare mult mai dură între formaţiunile situate şi mai la dreapta acestora.

Formațiunea „Spartanii”, care beneficiază de sprijinul deschis al lui Ilias Kasidiaris (fost membru al partidului neonazist Zorii de Aur, aflat în închisoare pentru acţiuni criminale alături de ceilalţi membri din conducere, după ce partidul a fost declarat organizaţie criminală de către justiţie, Kasidiaris a constituit iniţial partidul de extremă dreaptă „Grecii” care, pe baza unei decizii a Curţii Supreme, a primit interdicţie de a participa la primă rundă de alegeri parlamentare organizată în luna mai a acestui an n.trad) se situează la circa 2% în sondajele de opinie. Acest lucru îl pune în poziţia de a lansa critici la adresa celorlalte formaţiuni de extremă dreaptă.

Ținta principală a criticilor sale este un alt partid de extremă dreaptă, Frontul Național, care cu un discurs naționalist dur pare să se lupte pentru același public electoral la fel ca „spartanii”.

Însă nici „Spartanii” nu se află în afara tunurilor celorlate partide, fiind acuzați de cei mai duri reprezentanţi de extremă dreaptă atât din cauza trecutului politic al liderului lor, Vassilis Stigas, care în 2019 a candidat din partea Uniunii Partidelor de Centru, cât și pentru calitatea candidaților săi. De exemplu, s-a descoperit că o candidată a „spartanilor”, probabil ca o adevărată adeptă a veşmintelor sumare ale femeilor din Sparta antică, a făcut poze nud și a participat la un reality show.

Un alt candidat al „spartanilor” din Macedonia Centrală a promovat la alegerile din luna mai candidați ai partidului de guvernământ, Noua Democrație, pe paginile sale de socializare.

Tandemul Kasidiaris – Stigas și partidele „de unică folosință”.

Însă ceea ce îi irită cel mai mult pe adepții tandemului Kasidiaris-Stigas este acuzația că sunt o construcţie „de unică folosință”, întrucât sprijinul deschis exprimat de Kasidiaris face ca participarea partidului la viitoarele alegeri să fie sub semnul întrebării.

Pe de altă parte, spartanii lui Kasidiaris acuză Frontul Național că le împiedică intrarea în Parlament, fără, desigur, să ia în calcul şi care este opţiunea reală a electoratului. De asemenea, spartanii acuză Frontul Național că le-a „furat” mai mulţi membri marcanţi, întrucât nume cunoscute ale extremei drepte candidează pe listele acestuia.

Oricum ar fi, extrema dreaptă, în toate manifestările ei, fie purtând veşmintele sumare ale vechilor spartani, fie etalând seriozitatea și tonul „afectat” al Frontului Naţional, nu poate trăi fără a se lupta cu dușmanii.

Veți spune că decât să vâneze migranți și activiști de stânga, mai bine să se devoreze între ei. Se prea poate, dar există cu siguranţă o sămânţă a răului în societate, care chiar dacă ar putea rămâne în afara următorului parlament, nu se ştie unde va duce pe viitor.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul