Criteriul National

Punctul de vedere al conducerii DNA referitor la decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în data de 24 iulie 2022 – Ziarul Incisiv de Prahova

Punctul de vedere al conducerii DNA referitor la decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în data de 24 iulie 2022 – Ziarul Incisiv de Prahova
iulie 26
04:11 2023

Din cand in cand, Directia Nationala Anticoruptie se da in spectacol, vaicarindu-se pe diverse teme, dezvaluie Lumea Justitiei. Un nou episod al acestei telenovele s-a consumat vineri, 28 octombrie 2022, cand parchetul lui Crin Nicu Bologa (foto 1) s-a dat de ceasul mortii cum ca deciziile CCR 297/2018 si 358/2022, precum si dezlegarea de drept a ICCJ din 25 octombrie 2022 vor arunca in haos nu mai putin de 557 de dosare penale aflate pe rolul DNA (fie in faza de urmarire penala, fie deja trimise in judecata).

In aceste 557 de dosare, in care prejudiciul estimat se ridica la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totala a mitei si a traficului de influenta se ridica la 150 milioane euro, magistratii vor fi nevoiti sa constate incetarea proceselor penale si inlaturarea raspunderii penale pentru infractiuni de coruptie, asimilate coruptiei si avand ca obiect fraudarea fondurilor europene”, se lamenteaza DNA, amenintand cu turnatoria la CJUE (detalii in comunicatul de mai jos).

Fisurile din discursul DNA sunt multiple. In primul rand, parchetul anticoruptie vrea sa inoculeze ideea ca prejudiciul risca sa ramana nerecuperat. Fals: prejudiciul poate fi recuperat, in latura civila a dosarelor. Ati vazut deja exemple pe Luju de dosare in care, chiar daca instantele au constatat interventia prescriptiei pe latura penala, pe cea civila au continuat fara probleme judecata, punand sechestre pentru recuperarea prejudiciilor (click aici pentru a citi).

In al doilea rand, Directia Nationala Anticoruptie sugereaza ca dosarele risca sa se prescrie doar din pricina deciziilor CCR. Totusi, DNA nu sufla o vorba despre cauzele tinute la sertar mai mult de 5 ani si care vizeaza fapte vechi – deci spete care cu atat mai mult risca sa fie lovite de prescriptie, dupa cum foarte bine remarca si jurnalista Sorina Matei, care face trimitere la nemuritoarele cuvinte ale Laurei Kovesi: „stam cu curul pe dosare”.

Daaaaa, dezastruuu. Bine ca ati calculat prejudiciul (care nu poate fi stabilit decat in instanta – deci la momentul asta aceasta cifra este o minciuna) dar n-ati sus de cat timp stati cu fundul pe cele 557 de dosare prescrise. Ca fraierii nu stiu, nu? Inghit orice gulgute”, a scris Sorina Matei pe Facebook.

Problema prescrierii dosarelor ca urmare a vechimii (deci nu din cauza deciziilor CCR) a fost ridicata si de avocatul Adrian Toni Neacsu, tot pe Facebook:

Dosarele de competenta DNA se prescriu in general dupa trecerea a 10 ani de la savarsirea faptei (n.r. pentru ca pedepsele pentru faptele de competenta DNA nu depasesc 20 de ani, astfel incat intra sub incidenta art. 154 alin. 1 lit. b Cod penal: termen de prescriptie de 10 ani). Asta inseamna fapte anterioare lui 2012.

Prin acest comunicat DNA ne recunoaste cate dosare au ingropat prin sertare fara sa faca nimic in ele.

In ce priveste prejudiciile, incetarea procesului penal pentru prescriptie nu influenteaza automat latura civila”.

Iata comunicatul DNA:

La solicitarea reprezentantilor mass media privind posibile efecte pe care Deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) nr. 297/2018, nr. 358/2022 si Decizia pronuntata la data de 25 octombrie 2022 de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), referitoare la prescriptia raspunderii penale, le-ar avea asupra dosarelor penale ale DNA (aflate in judecata si in curs de investigare), Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa transmita urmatoarele:

Ca urmare a Deciziilor CCR nr. 297/2018, nr. 358/2022 si a Deciziei ICCJ din data de 25 octombrie 2022 referitoare la prescriptia raspunderii penale, Directia Nationala anticoruptie (DNA) a intocmit o situatie estimativa privind impactul aplicarii respectivei Decizii asupra dosarelor penale.

In urma analizarii cauzelor penale ale DNA, a rezultat ca aplicarea directa a deciziilor mentionate va avea consecinte asupra unui numar de 557 cauze penale aflate in curs de urmarire penala si in fata instantelor de judecata.

In aceste 557 de dosare, in care prejudiciul estimat se ridica la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totala a mitei si a traficului de influenta se ridica la 150 milioane euro, magistratii vor fi nevoiti sa constate incetarea proceselor penale si inlaturarea raspunderii penale pentru infractiuni de coruptie, asimilate coruptiei si avand ca obiect fraudarea fondurilor europene.

Situatia detaliata se prezinta astfel:

Dosare aflate in curs de urmarire penala (pe rolul DNA)

– 190 dosare

– prejudiciu estimat 648.207.688 euro

– valoarea totala a mitei si a traficului de influenta 50.997.625 euro

Dosare in diferite stadii de judecare (aflate pe rolul instantelor) de judecata, in diferite stadii

– 367 dosare

– prejudiciu estimat 561.230.056 euro

– valoarea totala a mitei si a traficului de influenta 99.471.962 euro

In legatura cu aceasta situatie, DNA face urmatoarele precizari:

In perioada in care au avut cauze penale in lucru, procurorii DNA au respectat prevederile legale in vigoare si au intocmit acte de intrerupere a prescriptiei raspunderii penale, conform Codului penal si Codului de procedura penala, incepand din 1 februarie 2014 (data intrarii in vigoare a noilor Coduri) si in conformitate cu Decizia nr. 297/2018 a CCR incepand cu anul 2018 (de la data intrarii in vigoare a Deciziei respective).

Concret, in considerarea Deciziei nr. 297/2018 a CCR si in conformitate cu practica ICCJ, procurorii DNA au intrerupt cursul prescriptiei numai ca urmare a intocmirii unor acte din categoria celor care se comunica suspectilor si inculpatilor (inceperea urmaririi penale in personam, punerea in miscare a actiunii penale, finalizarea dosarului penal cu trimitere in judecata, etc).

Procurorii DNA vor fi consecventi in dosarele in care se va invoca prescriptia raspunderii penale si vor solicita sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a aprecia asupra concordantei deciziilor CCR, respectiv ICCJ cu normele europene si jurisprudenta CJUE, care, printre altele prevad obligatia statului roman de a cerceta si sanctiona, intr-o maniera efectiva, faptele de coruptie si fraudarea fondurilor europene”. (Irinel I.).

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul