Lipsa dinților este o problemă cu adevărat serioasă. Pierderea oricărui dinte duce la destabilizarea celorlalți până la momentul în care nu mai pot fi salvați. Astfel, poate apărea chiar și edentația (lipsa completă a unei arcade sau a întregii danturi), moment în care pacientul nu mai poate îndeplini funcții vitale, precum masticația sau vorbirea.
Un mod de a rezolva astfel de probleme este printr-o proteză dentară. Află mai multe despre tipurile de proteze existente și despre avantajele lor.
Ce este o proteză dentară?
Protezele sunt dispozitive care au rolul de a înlocui dinții pierduți. Acestea sunt compuse practic dintr-un set de dinți artificiali care le imită aspectul acestora și redau funcționalitatea pierdută a danturii. Proteza va fi situată pe arcadă, însă modul de fixare a acesteia diferă în funcție de tipul pentru care optezi.
Protezele mobile
Varianta clasică este reprezentată de protezele mobile. Acestea sunt compuse atât din dinți falși, cât și din gingii artificiale și se aplică direct pe gingiile rămase. În general, acestea se pot integra de la sine, însă alteori este necesar un adeziv pentru a putea fi fixate.
Odată cu evoluția tehnologiei utilizate în stomatologie, protezele mobile au început să fie folosite din ce în ce mai puțin. Deoarece pe gingie nu se mai află niciun dinte natural, aceasta nu mai are suport și începe să se retragă. Drept rezultat, proteza devine din ce în ce mai instabilă. În plus, resorbția osoasă duce și la modificarea fizionomiei.
Protezele fixe
Prin proceduri de protetică realizate cu ajutorul tehnologiilor de actualitate, pacientul poate apela și la soluția modernă a unei proteze fixe. Ea elimină riscul slăbirii și a pierderii dinților artificiali, deoarece nu mai poate fi îndepărtată. Acest lucru este posibil deoarece ea este susținută de mai multe implanturi dentare.
Implanturile reprezintă rădăcini artificiale din titan care sunt introduse direct în os, pe care se sprijină bonturi protetice. În general, se inserează 4 sau 6 implanturi pe arcadă (în funcție de arcada care are nevoie de reconstrucție), iar bonturile acestora vor sprijini proteza fixă.
În primă fază, va fi necesară aplicarea unei proteze provizorii, pentru a permite implanturilor să se integreze în os. Apoi, medicul va putea instala rapid proteza fixă, care va oferă o foarte bună stabilitate.
Avantajele protezelor fixe
Acest sistem este unul cu adevărat revoluționar, deoarece le permite pacienților să își recapete dantura în aceeași zi. Aceștia pot veni la stomatolog cu dinți lipsă, pot solicita montarea unei proteze pe implanturi și, la finalul zilei, pot avea o dantură complet funcțională. Deși vor trebui să își petreacă timp cu o proteză provizorie, aceasta este în continuare stabilă și permite folosirea dinților.
Însă, acesta nu este singurul avantaj. O proteză fixă este mult mai durabilă și nu permite resorbția osoasă. Așadar, nu există riscul ca aceasta să cadă sau să aibă loc vreo modificare a fizionomiei. Aspectul dinților este unul extrem de natural, așa că va fi aproape imposibil de observat faptul că pacientul poartă o proteză.
Nu doar că noii dinți arată bine, dar se și simt naturali. Protezele fixe sunt mult mai confortabile, iar funcțiile danturii nu sunt deloc afectate. Pacientul va putea să vorbească, să mănânce și să își perieze dinții fără griji.
Dacă ai unul sau mai mulți dinți lipsă, mergi imediat la dentist pentru a urma un tratament potrivit. În funcție de starea danturii tale, acesta va recomanda metoda optimă de reconstrucție pentru ca tu să-ți poți recăpăta aspectul plăcut, dar și funcționalitatea dinților.










