Sub sloganul-“NOI VĂ INFORMĂM”, redacția ziarului Criteriul Național dorește să vă informeze pe Dumneavoastră deoarece mulți nu știu sau nu vor să înţeleagă ce anume se petrece. Invocând articolul 30 din Constituţia României, un cititor ce a dorit să -şi păstreze anonimatul ne-a trimis acest document!
Motto- Părintele Cleopa: „Este împărăția dracilor, a cărui poartă este deznădejdea”
„Victorie! Victorie! Am învins…”
Așa ar striga Aghiuţă dacă am putea cu toți să-l vedem cum aleargă pe străzi în zilele acestea. Dar cum noi suntem niște păpuși de WOODOO care stau cuminți pe rafturile unui bloc în fața televizoarelor. Nu avem timp să-i vedem mișcările fulger cu care cutreieră lumea.
Iată că au trecut și cele trei zile de “DOLIU NAȚIONAL”. Am avut marea plăcere să merg și eu cu o candela aprinsă la MARȘUL TĂCERI. Un marș atât de scurt și de rapid că sincer lumina din candelă nu s-a stins până ce am pus-o pe pământ lângă celelalte. Și am să vă povestesc impresia mea de simplu MARȘULUITOR DIN CONSTANTA în ultimi ani.
Am aflat despre marș tot din acest ziar de la colegi mei. Nu de pe FACEBOC. Că acolo consider că lumea își pune pe cap o cârpa pe față și începe să butoneze. Și butonează, butonează de nu mai are timp să-l vadă pe AGHIUȚĂ când dă cu mașina peste ei pe trecerea de pietoni. O să ziceți cu toți sărind pe mine „bă tu ești NEBUN. Du-te la PALAZU”. La PALAZU am fost. Da, da am fost. Am fost în vizită. În vizită la ADRIAN ZGLOBIU(l). Cu L îmi place mie să-i spun că într-adevăr e un copil ZGLOBIU ce a încălcat legea de bun simț într-o societate ADORMITĂ.
Dar sa revin la MARȘUL nostru. M-am prezentat la ora 18 la HARTĂ. Însă am avut surpriza să văd și să aflu cu totul alt ceva. Marșul a avut loc de la ora 16 de la muzeul de istorie până la HARTĂ. Iar cei prezenți care au fost în număr destul de impresionant (nu ca la protestele neplătite) cu mulți foarte mulți liceeni. Rar puteai să vezi unul mai bătrân ca mine și cu BARBĂ mai lungă decât a mea. Sincer va spun am văzut multe fețe de tineri care vin în noaptea de ÎNVIERE la biserică și iau lumină după care se “COTESC”. Da, da ăștia erau în carne și oase. Nu-mi venea să cred. Chiar l-am întâlnit și pe nepotul meu cu prietena lui care mai tot timpul îmi spunea „ ce faci părinte” (NU SUNT PĂRINTE. REȚINEȚI). În fine la urma urmei trebuie să-i iertăm că nu știe ce zic.
Eu unul le amintesc pe aceasta cale prin intermediul vostru că tot veni vorba de distracție și biserică că cel mai frumos moment care-l pierde generația aceasta de FACEBOOK-ari e noaptea dintre ani. O sa spuneți da. E cea mai frumoasă noapte. MUZICA, MÂNCARE, BEUTURĂ, ARTI-FIIICIII, FEMEI FRUMOASE. STOP. E ehei iar AGHIUȚĂ e prezent și el. Dar nu și în BISERICĂ. Unde e blestemat de SFÂNTUL VASILE CEL MARE.
http://ceaslov.ro/moliftele-sfantului-vasile-cel-mare/ .
Acum vă intreb și eu așa câți din cei care aprind o candelă îi vedem nu în noaptea de înviere ci în noaptea dintre ani în genunchi la biserică. Și vă spun sincer e o slujbă mica scurtă dar de o intensitate COSMOPOLITĂ. E adevărat vine și zbenguiala înspre ziuă. E timp și pentru ea. Dar ne bucurăm cu toți că l-am BLESTAMAT PE SCARAOŢCHI…Tatăl lui AGHIUȚĂ.
Mai multe amănunte în legătură cu măștile și colindatul în ajun de an nou o să revin cu un alt articol la momentul respectiv. Eu mă întorc la MARȘ ȘI DOLIU NAȚIONAL.
Da DOLIU NAȚIONAL. E uite că aici nimeni nu s-a gândit să dea o lege cum trebuie respectat DOLIU NAȚIONAL. Decretat de mai mari LUMINAȚI(la minte) ai acestui neam de ADORMIȚI. Țin minte că ultimul DOLIU NAȚIONAL a fost dat când niște drumeți(VIZITATORI) își “rupeau gâtul” într-o râpa în MUNTENEGRU. Tot atunci în 2013 ne părăsea și MARELE DUHOVNIC IUSTIN PÂRVU. Duhovnic care într-adevăr ne-a avertizat că VINE URGIA. Poate și cea de la COLECTIV. Însa atunci nimeni (din clasa politică) nu a protestat că nu s-a coborât drapelele în bernă. Oare de ce? Pentru că AGHIUȚĂ ne-a tăiat calea spre BISERICĂ spre SFÂNTA LITURGHIE.
E lasă asta că nu stăm noi în loc de morala ne uitam la TELEMBIZOR și vedem declarați, opinii luări de (o)poziții. Uitându-ne fără să băgam de seama la acel simbol din colțul PLASMEI. E un FLEONC(O FUNDĂ NEAGRĂ ca cea de la cancerul de sân http://www.academiapacientului.ro/wp-content/uploads/2011/07/cancerul_la_san.jpg) cum îi spunem noi în Moldova. Sau o CRUCE EGIPTEANA stilizată cum zic MASONII. De aici și până la acuza și a răstignii pe mai marii BOR. Nu a fost decât un pas.
Toți se întrebau pe toate canalele (subterane ale BUCURESTIULUI) unde e Preafericirea Sa DANIEL? Vă spun eu unde era DANIEL. Tocmai se întorcea de la o ședința de spiritism (de noaptea de HALOOWEN) unde a jucat ALA-BALA PORTOCALA să vadă care sfânt cu MOAȘTE ȘI FĂRĂ MOAȘTE ÎL VA CANONIZA ÎN URMATOAREA PERIOADĂ. O să spuneți bine bine dar ce fac cei din ascultarea lui. Păi nu va spuneau si altii aici http://www.criteriul.ro/posta-redactiei-singur-pe-strada-sau-in-colectiv/ cum e cu SFINȚIREA LACAȘULUI?Iar nu v-ați TREZIT.
Haideți să vă dau o pastila poate așa vă dați repede din CERURI și cadeți cu picioarele pe pământ. Cu toții în ‘89 și mai curând în teatrele de război facem semnul acela de tip V(de la victorie). Care VICTORIE bre că e IADUL PE PĂMÂNT iar noi suntem prizonieri lui cum spunea un monah de la PETRU VODĂ. Dar nimeni nu-l băga în seama decât serviciile ORDINULUI IEZUIT. Adică cei care-l păzesc pe ÎNPIELIȚAT(iedul cel mic a lui satan “SCARAOŢCHI”). În traducere româneasca SCARAOSCHI înseamnă SCARA celui care ne scoate OCHII. De rămânem cu unul ca în SWOBIZ. Chiar ni-l tatuăm să-l avem pentru eternitate(pe acest pământ și dincolo de mormânt dacă se poate). Și se poate vă spun eu. Și vă mai spun (un secret) mai sunt și CALUGĂRI au tatuajele lor dar sunt în biserică și plâng pentru păcatele lumești sau ale tinereții valuri. Nu-i judecăm că și noi vom fi judecați. Așa că mai multă înțelepciune când ridicăm SABIA asupra celui potrivnic ca în icoana SFINTULI ARHANGHEL MIHAIL că tot se apropie această sărbătoare mare la ortodocșii. Icoana care la fel lipsește cu desăvârșire PANGARELE din toate bisericile romanești acum. Oare de ce? Știți pe careva ca protestează? Mă duc şi eu.
Apropo la marș am luat cu mine: o candela, o icoana(cu MAICA DOMNULUI și SFINȚII ÎNGHISORILOR și porta-vocea. De ce icoana cu SFINȚI ÎNGHISORILOR pentru că și noi ne aflam în TEMNIȚA IADULUI. De ce și porta-vocea. Pentru că era un MARȘ AL TĂCERI(unul al rugăciuni) unde trebuia să lipsească pancartele cu mesaje de protest și indignare. Pentru a va lămuri mai bine aveam și un stik cu muzica BIZANTINĂ selectată special pentru un MARȘ AL TĂCERI(al dureri) care a fost făcut de niște copilași(din GENERATIA FACEBOOK). Pe care televiziunile iar ni-a scos în față ca pe ULTIMI MĂRTURISITORI AI ADEVĂRULUI.
În fine acum că a trecut DOLIU NAȚIONAL iar mai mari noștri s-au apucat de cotrobăit prin dulapuri printre SCHELEȚI. Aș vrea să vad eu câți ADORMIȚI vor fi în stradă până la următoarea VĂRSARE DE SÂNGE(sau până ce gasește vinovat un SCHELET). Vă spun eu vom BIRUI numai dacă îl luam și pe HRISTOS. Altfel vom orbecai pe lingă AMBULANȚELE LUI ARAFAT și SACUL LUI MOȘ CRACIUN(dacă am fost cuminți în fața TELEVIZOARELOR).
Ar fi multe de spus dar eu zic să mă opresc aici că am deranjat pe mulți. Nu de alta dar să-mi spuneți când ați sunat la 112 ca să-i cronometrez. Pe curând și DOAMNE AJUTĂ.
Sursa document :societateacivila@yahoo.com
Redacţia ziarului nostru Criteriul Naţional mulţumeşte autorului pentru excelentul material!
Sursa foto www.fluierul.ro, www.bzi.ro












