O zi ca oricare alta pe insula Marii Britanii. Ies puțin din casă pentru a mă bucura de soarele care tocmai și-a făcut apariția, nu se știe pentru cât timp. Întrucât soarele este o apariție mai degraba rară aici, locuitorii insulei ies neapărat din casa în zilele mai calde, cu neliniștea celui care nu vrea să piardă nicio raza de lumină. În lunile în care soarele nu mai poate fi zărit deloc zile întregi, mulți ar da orice să fugă spre alte meleaguri, mai însorite.
De fapt, majoritatea britanicilor fac exact acest lucru de-a lungul anului. Pleacă în vacanțe în țări care au parte de mai mult soare decât…mohorâtul Regat.Unii petrec în fiecare an săptămâni și chiar luni în casele lor din Spania, Franța, Italia sau Grecia. Conform datelor publicate de BBC si Migration Watch, care citează statisticile celor de la United Nations Population Division, numărul cetăţenilor britanici care locuiesc în alte țări din Uniunea Europeana este de aproximativ 1,2 milioane.
Marea Britanie este, ea însăși, una dintre țările cu cel mai divers si mixt fond etnic din întreaga Europă. S-ar parea că nu există nație care să nu fie reprezentată printr-o comunitate mai mică sau mai mare în Marea Britanie. Se găsesc aici oameni din toate colțurile lumii. Oameni cu diferite culori ale pielii, cu tradiții, culturi și religii diferite conviețuiesc sub cerul înnorat al Marii Britanii.
Cum să nu mire atunci faptul că, în urma referendumului organizat în Marea Britanie din data de 23 iunie, votul cetățenilor britanici a înclinat balanța (cu un procent de 52% din totalul voturilor) în favoarea ieşirii din Uniunea Europeana, marcând un moment istoric numit, pe scurt, Brexit.
S-au scris mii de rânduri despre acest moment și despre motivele care i-au determinat pe cetățenii britanici saiw voteze pentru ieșirea din Uniunea Europeana și despre ceea ce a condus la această decizie istorică. S-ar putea spune multe aici, dar aș dori să aduc, mai degrabă, niste observații personale, din perspectiva unui imigrant european.
M-am întrebat de multe ori cum de tolerează englezii atâția stratini în țara lor. Cum de mai găsesc puterea să zâmbească în fiecare zi celor din jur, când unii dintre vecinii, colegii sau cunoscuții lor de abia dacă pot spune câteva cuvinte în limba engleză.
Celebrele autobuze englezești cu etaj –double decker- sunt mereu pline de pasageri care vorbesc în limbi precum araba, poloneza, turca sau, deloc surprinzător, în limba română. Nu poți să nu te întrebi, adesea, dacă te mai afli cumva în Anglia sau ai nimerit într-o țară fără nume și fără limbă proprie.
Astfel stând lucrurile, nu a fost greu ca, prin intermediul câtorva campanii care au atras atenția asupra creșterii în ritm rapid a numărului imigranților din Marea Britanie, mulți dintre englezi să ajungă la concluzia că țapii ispășitori pentru problemele din țara lor nu pot fi alții decât cetățenii altor țări stabiliți aici pe termen scurt sau lung. Adică toți cei veniți să le ia locurile de muncă, să le folosească resursele din sistemul de sănătate și cel școlar, să le ia ajutoarele sociale, să le fure banii de pe cardurile bancare sau din buzunare, mașinile sau rațele din parcuri.
Citisem la un moment dat un articol într-un ziar londonez despre ‘’misterul’’ rațelor dispărute dintr-un parc al Angliei. Întrucât nimeni nu a putut afla dacă rațele au migrat cumva, și ele, în țări mai calde, englezii au ajuns la concluzia, logică de altfel, că au fost furate. Și, poate, servite la prânzul sau cina cuiva.
Cetățeanul britanic de rând probabil că și-a spus că așa nu se mai poate. Și că trebuie să preia controlul asupra bunului mers al țării, înainte de a fi prea târziu. Înainte ca toate rațele și lebedele să dispară din parcuri, iar limba engleză să nu mai fie vorbită deloc.
Lăsând gluma deoparte, referendumul pare să fi împărțit populația Marii Britanii în două mari tabere. Cea a celor care au fost și sunt convinși că ieșirea din Uniunea Europeană este echivalentă cu un nivel mai mare de control și autonomie în propria țară. Și, pe de altă parte, tabăra celor care sunt convinși că Marea Britanie nu va mai fi o țară la fel de ‘’mare’’ și puternică dupa ieșirea oficială din acest organism denumit Uniunea Europeană.
Deocamdată, atmosfera pare să se fi liniștit. Poate și ca urmare a unor afirmații precum cea a doamnei Theresa May, noul Prim Ministru al Marii Britanii, care a anunțat cu optimism că respectă rezultatele referendumului (chiar daca nu a fost în ‘’tabăra’’ celor care și-au dorit aceste rezultate) și că tatra sa va face din Brexit ‘’un succes’’. O afirmație care nu dezminte atitudinea pozitivă și determinarea de a reuși tipic britanice.
Doamna May a mai afirmat că nu va începe negocierile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană până la finalul acestui an. Deocamdată legislația și tratatele încheiate cu Uniunea Europeana rămân in vigoare și încă nu sunt schimbări în ce priveste relațiile economice și imigrația. Sunt încă multe incertitudini, iar rezultatele negocierilor cu Uniunea Europeană din următorii doi ani pot fi anticipate doar în linii mari.
În ultima vreme aud rar oameni care să mai vorbească despre Brexit. Poate că britanicii s-au mai împăcat cu ideea că, cel puțin în următorii ani, vor putea să își petreacă vacanțele în țările mai însorite ale Europei fără restricții de vreun fel.
Doar câțiva dintre conaționalii mei, îngrijorați de perspectiva de a trebui să se întoarcă în România la un moment dat, se mai întreabă ce se va întâmpla începând din 2019. De parcă ne-ar putea garanta cineva ca ziua de mâine ne aparține… Sau ca şi cum a te întoarce în țara ta ar reprezenta un scenariu de coșmar…
Că veni vorba, ma întreb cum ar fi să ne trimită Guvernul britanic pe toți românii din Marea Britanie forțat acasă. Și astfel să punem mai degrabă umărul la bunul mers al propriei țări, decât să fim străini într-o țară care nu ne vrea. Măcar de-ar fi posibil! Dar nu este, desigur, nu doar pentru că expulzarea colectivă a străinilor din țările europene este interzisă conform Convenției Europene pentru Drepturile Omului (Protocolul 4, articolul 4), dar și pentru că nu ar fi în interesul statului britanic să recurgă la măsuri atât de drastice. Ne pare rău, România! Din pacate mulți dintre ‘’fiii’’ săi vor continua să pribegeasca prin țări străine încă mult timp.
În jurul insulei Marii Britanii apele par sa fi rămas netulburate la suprafață. În adâncime sunt mult mai tulburi însă… Dar despre cât de tulburi sunt, voi scrie într-o epistolă viitoare.
Foto: Arhiva personală a corespondentei speciale în U.K a ziarului Criteriul Naţional-domnișoara Alina Pop
Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește încă o dată domnișoarei corespondente Alina Pop pentru acest material deosebit!
