Criteriul National

Poate începe judecata pe fond în procesul în care Gabriel Oprea este acuzat de moartea poliţistului Bigdan Gigină / Dosarul s-a plimbat între instanțe un an și jumătate – Esential

Poate începe judecata pe fond în procesul în care Gabriel Oprea este acuzat de moartea poliţistului Bigdan Gigină / Dosarul s-a plimbat între instanțe un an și jumătate – Esential
decembrie 02
15:17 2019

Tribunalul Bucureşti a dispus luni începerea judecăţii pe fond în dosarul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă în legătură cu accidentul rutier care a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină. Dosarul a fost trimis de DNA la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urmă cu mai bine de un an și jumătate, dar s-a plimbat pe la mai multe instanţe din motive de procedură.

De asemenea, tribunalul a decis începerea judecăţii faţă de societatea General MPM Impex SRL şi administratorul acesteia, Petre Mazilu, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, scrie Agerpres.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.

Dosarul a fost trimis de DNA în mai 2018 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă s-a plimbat pe la mai multe instanţe din motive de procedură, la Judecătoria Sectorului 1 şi apoi Tribunalul Bucureşti.

  • „În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, arăta DNA.

Conform DNA, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi – activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia.

  • „Concret, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus – cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către Poliţia Rutieră – însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de Poliţie Rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist. În acest mod, ministrul de Interne de la acea dată, Oprea Gabriel, şi-a conferit, în mod discreţionar, ‘drepturi’ neprevăzute de cadrul legal, ‘drepturi’ a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de Poliţie Rutieră să se facă în regim de viteză sporită”, spuneau procurorii.

În opinia procurorilor, Gabriel Oprea i-a pus pe poliţiştii rutieri care au executat această acţiune de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potenţial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.

  • „Referitor la inculpaţii Mazilu Petre şi General MPM Impex SRL, a rezultat că aceştia, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind executarea semnalizării rutiere, nu au luat măsuri pentru instruirea angajaţilor cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate pe partea carosabilă şi au pus la dispoziţia angajaţilor semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranţă, faptă care a avut ca urmare realizarea total necorespunzătoare a semnalizării rutiere aferente unei lucrări executate pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti, în zona în care s-a produs accidentul”, mai susţineau procurorii.

Din probele administrate a rezultat că cei trei inculpaţi au prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier letal, însă au apreciat, fără temei, că un astfel de rezultat nu se va produce. Anchetatorii au luat în calcul faptul că, la momentul producerii accidentului, victima făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului de Interne, circula cu o viteză de 84 km/h în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie, iar dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare conduc la concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil.

  • „Faţă de aceste elemente de fapt s-a verificat caracterul ilicit şi culpabil al următoarelor acţiuni care au dus la decesul victimei: prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială; viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice; modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil. Cu privire la primele două cauze – prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială, viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice – a rezultat că aceste activităţi au fost determinate şi că îi sunt imputabile inculpatului Oprea Gabriel”, explica DNA.

Potrivit procurorilor, Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul funcţiei sale şi conferindu-şi în mod discreţionar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei.

  • „Cu privire la cea de a treia cauză a accidentului rutier, respectiv modalitatea deficitară de semnalizare a obstacolelor existente pe carosabil, a rezultat că această cauză a accidentului este imputabilă societăţii comerciale General MPM Impex SRL (care executa pe suprafaţa carosabilă o lucrare la instalaţia subterană de gaze naturale) şi lui Mazilu Petre, administratorul societăţii comerciale. A rezultat că semnele de circulaţie nu erau reflectorizante şi că erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor. Potrivit prevederilor legale, semnele de circulaţie trebuiau să fie reflectorizante. Obligaţia de a asigura şi folosi semnalizare reflectorizantă şi de a o amplasa potrivit prevederilor normative în materie revine administratorului firmei General MPM Impex SRL Mazilu Petre”, preciza DNA.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul