Cu mare fast, după modelul celor din Ministerul Justitiei , care se laudă cu toate roțile rotunde pe care le tot reinventează și promovează obsesiv in mediul on-line , directorul general al A.N.P. , chestor Dan Halchin, se laudă și el cu o bijuterie informatică, care ne-a costat 1.200.000 euro,multi ani , eforturi, dar care in prezent doar scârție și scoate fum, dezvaluie cei de la Federația Polițiștilor de Penitenciare
” MINUS 3 MILIOANE DE HÂRTII. EVIDENȚA 2.0
Un nou soft informatic, deosebit de puternic, a fost lansat în sistemul penitenciar, după 2+ ani de muncă. Munca a peste 70 de oameni iar fondurile accesate prin P.O.C.A. – 1.2 mil Euro.
Ce aduce nou? Servere/Hardware de ultimă generație, integrarea SIUI și HIPOCRATE pe medical, PHMS, PMSRC, PMSShop, algoritmi de calcul fracții pedeapsă, creditare virtuală, sancțiuni/recompense, server dedicat telefonie deținuți, cumpărături on-line, dosar electronic de incidente și multe, multe alte.
Personal sunt deosebit de încântat că vom scăpa de cererile făcute de deținuți pe hârtie. Se vor putea depune și acestea on-line. Mai este nevoie de o achiziție de hardware (tablete), pe care o rezolvăm curând. Astfel aprox. 3.000.0000 de hârtii/an vor fi eliminate.
Acestea trebuiau până acum înregistrate, vehiculate prin departamente, analizate, avizate, aprobate, aduse la cunoștință, clasate etc Un volum de muncă enorm care astfel va fi eliminat.
Tot cu acest prilej, softul permite programarea la vizită a aparținătorilor direct în aplicație. Sute de mii de apeluri telefonice și email-uri nu se mai vehiculează, analizează, planifică prin intervenția umană.
O veritabilă bijuterie în materie de software. Bravo stimați colegi!”
Din cele 3 miloane de hârtii o să scădem tot câteva milioane pe care angajații sistemului penitenciar le vor folosi pentru a da explicații la plângerile ce vor fi intocmite de către detinuti pentru că” bijuteria ” asta informatică dă rateuri, se mișcă prost si greu.
Directorul general al ANP a plătit 1.2 milione de euro că să scoată din funcțiune o aplicatie care funcționa perfect ( PMSWEB) și care mai putea fi imbunătățită un pic, că să achizitioneze o aplicatie ( IMSWEB) care funcționează foarte deficitar și greoi.
Dintre erorile date de actuala aplicație menționăm doar câteva:
- Nu se poate opera in aplicatia imsweb incheierea programelor deschise in alte unitati,
- Nu se poate vizualiza situatia recompenselor,
- Nu se pot lista caracterizari decat pentru comisia de liberare conditionată și doar după ce cineva introduce lista detinutilor ce vor fi analizati,
- Caracterizarile includ multe date care nu trebuie sa apara in caracterizare, de exemplu toate consilierile cu continutul acestora in detaliu, toate evaluările din toată durata executării pedepsei,
- Nu se pot genera tabele pe camere de deținere,
- Lipsesc detinuti din noua aplicatie imsweb,
- Caracterizatile nu sunt editabile,
- Nu se pot face propuneri de recompensare a ppl in mod teal, trebuie facută o improvizatie cu recompensarea tuturor detinutilor cu o zi invoire pentru inhumare și la concluzii trebuie trecută de mână recompensa reala,
- Nu se poate adauga o noua evaluare a ppl dacă lipsește o evaluare. De exemplu dacă lipsește evaluarea initială, nu poți adauga o evaluare finală si aici este nevoie de improvizații,
- Sunt situatii in care , la migrarea de la pms la ims, situatia detinutilor să fie schimbată total. Detinuti din RMS ( gsr) cu multiple rapoarte de incident, au fost convertiti in rsd si cu rapoarte de recompensare,
- Creditele sunt insumate la gramada, nu mai sunt evidențiate separat , pe tipul de activitate generatoare de credite și astfel, in cazul creditării unui detinut din activități diferite nu se poate determina care activitate a generat numărul mai mare de credite astfel ca soecialistul respectiv să il propună spre recompensare,
- Tabelele prestabilite nu sunt editabile, specialistii fac improvizatii ,fiind nevoiti să mai scrie si de mână pe tabele, după listare.
- In modulul evidență lucrurile sunt multe și grave.
Cu toate că ANP a platit o firmă să facă o astfel de aplicatie, cu un puhoi de euroi, angajații sistemului au muncit la greu si gratis ca să descopere și să indrepte erorile altora.
Intelegem că suntem in plin sezon de iarnă, că nu mai dă scânteie o bujie, releul e defect, dar bijuteria asta de multi bani trebuie făcuta funcționala pentru că a ingreunat foarte mult activitatea in sistemul penitenciar.
Intr-o logică a normalitătii, un lucru mare funcționa bine ( pmsweb) nu trebuia inlocuit decât când existau date certe că ce va fi pus in loc va funcționa mult mai bine.
Și asta nu ne-a costat decât 1.200.000 de euro.
Suntem curiosi a cui este firma asta de a făcut varză sistemul, ce oameni puternici stau in spatele ei de au incasat 1.200.00 euro pe o ” bijiterie” care pârâie și scoate fum!?!
Așadar , altii cu banii, alții cu munca. Au fost si sunt sute de ore suplimentare, inclusiv in weekend , efectuate de către angajații sistemului penitenciar pentru a porni ” bijuteria” lui Dan Halchin, mai precizeaza sursa citata. (Cristina T.).










