Criteriul National

Parlamentul European a aprobat bugetul Uniunii Europene pentru 2020 / 18 milioane de euro sunt alocate pentru a sprijini regiunile miniere – International

Parlamentul European a aprobat bugetul Uniunii Europene pentru 2020 / 18 milioane de euro sunt alocate pentru a sprijini regiunile miniere – International
noiembrie 27
21:08 2019

Parlamentul European a aprobat miercuri bugetul Uniunii Europene pentru anul 2020, după ce a obținut o creștere a resurselor acordate climatului, cercetării și programului Erasmus, relatează AFP. Potrivit europarlamentarului Siegfried Mureșan, bugetul cuprinde o alocare de 18 milioane de euro pentru a sprijini regiunile miniere, ceea ce este o ”veste bună pentru minerii din România”.

Cu o largă majoritate (543 la 136) eurodeputații, reuniți în sesiune plenară la Strasbourg, au dat aviz final acestui buget, care ulterior a fost promulgat de preşedintele Parlamentului European, italianul David Sassoli.

După trei săptămâni de negocieri dificile, Parlamentul European a reuşit să obţină de la statele membre o majorare cu 850 milioane de euro comparativ cu propunerea de buget a Comisiei Europene, pentru a finanţa lupta împotriva încălzirii climei, digitalizarea şi programul Erasmus+ pentru tineri.

Ultimul buget anual înainte de viitorul cadru financiar multianual 2021-2027, bugetul UE pentru anul 2020 cuprinde un nivel global de credite de angajamente pentru cheltuieli viitoare în valoare de 168,7 miliarde euro (o creştere de 1,5% comparativ cu 2019). De asemenea, plăţile ce vor fi făcute în cursul exerciţiului 2020 au crescut şi ele cu 3,4% până la 153,6 miliarde euro.

Siegfried Mureșan a anunțat pe Facebook că bugetul aprobat miercuri de Parlamentul European cuprinde și o alocare de 18 milioane de euro pentru a sprijini regiunile miniere, ceea ce este ”o veste bună pentru minerii din România”.

”Măsurile care vor fi finanțate cu acești bani vizează dezvoltarea de strategii locale pentru trecerea la o economie neutră din punct de vedere climatic. De asemenea, se vor lua în considerare acțiuni de recalificare a lucrătorilor din astfel de zone miniere.

Ca hunedorean, știu cât de importante sunt aceste măsuri pentru minerii din Valea Jiului. De aceea, voi monitoriza acest proiect pentru a mă asigura că se iau toate măsurile astfel încât o parte din sprijin să ajungă și în Valea Jiului”, a scris Mureșan pe Facebook.

Potrivit acestuia, cele 18 milioane de euro au fost alocate printr-un proiect-pilot care este precursor al Fondului pentru o Tranziție Echitabilă ce va fi lansat de noua Comisie Europeană în Bugetul multianual al UE post-2020.

”Practic, din 2021, va exista un fond permanent la nivelul UE pentru sprijinirea acelor regiuni care vor fi afectate într-o mai mare măsură de acțiunile UE privind combaterea schimbărilor climatice”, a explicat Mureșan.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul