Criteriul National

Părinții jurnalistului Roman Protasevici au lansat un nou apel la salvarea acestuia. Manifestații de solidaritate au avut loc la Varșovia, Vlinius, Paris și Londra VIDEO – International

Părinții jurnalistului Roman Protasevici au lansat un nou apel la salvarea acestuia. Manifestații de solidaritate au avut loc la Varșovia, Vlinius, Paris și Londra VIDEO – International
mai 30
08:56 2021

Mai multe sute de persoane au manifestat sâmbătă la Varşovia exprimându-şi sprijinul pentru opoziţia din Belarus, printre care părinţii jurnalistului de opoziţie arestat de autorităţile de la Minsk după interceptarea avionului de pasageri care îl transporta, notează AFP citată de Agerpres. Oamenii au ieșit în stradă pentru a-și exprima solidaritatea și în Paris, Londra, Berlin, Vilnius, Riga, Kiev, Oslo sau Amsterdam.

În cursul manifestaţiei, mama jurnalistului Roman Protasevici, Natalia Protasevici, a lansat un nou apel „tuturor ţărilor din UE şi Statelor Unite” să ajute la eliberarea lui „Roman şi a partenerei sale Sofia, precum şi a tuturor persoanelor închise”.

„Vrem să trăim într-o ţară liberă, într-o ţară în care toată lumea să aibă dreptul de a-şi exprima convingerile”, a adăugat tatăl său, Dmitri.

Participanţii au scandat „Trăiască Belarusul!” şi au purtat pancarte pe care se puteau citi sloganuri ca „Libertate pentru Belarus” sau denunţând o „Coree de Nord în centrul Europei”.

Manifestări ale solidarității au fost sâmbătă și la Vilnius, Paris, Londra, Berlin, Kiev, Riga, Oslo sau Amsterdam.

Roman Protasevici, jurnalist belarus exil în vârstă de 26 de ani, şi partenera sa Sofia Sapega, 23 de ani, au fost arestaţi duminică după ce Belarusul a interceptat avionul de pasageri al companiei Ryanair la bordul căruia zburau de la Atena la Vilnius.

Această arestare şi interceptarea avionului sub pretextul unei ameninţări teroriste au suscitat indignarea internaţională. „Sperăm cu adevărat că Europa ne va ajuta, pentru că este dificil să luptăm împotriva unui regim care are totul, care are puterea, în timp ce aici avem doar drapeluri ca arme”, a declarat Natalia Burak, o comerciantă din Belarus în vârstă de 35 de ani, care trăieşte la Varşovia.

„În calitate de belaruşi, vedem o mulţime de orori şi monstruozităţi. Chiar în această săptămână, o persoană a fost ucisă în închisoare”, adaugă un alt protestatar, Aleksei, 38 de ani, inginer de calculatoare.

La rândul său, opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia, care trăieşte în exil în Lituania, a reamintit pe Twitter sâmbătă că soţul ei „a fost închis de regim exact în urmă cu un an”. Opozanta a candidat la alegerile prezidenţiale în locul soţului ei încarcerat, iar adversarii regimului condus de Aleksandr Lukaşenko consideră că ea a fost adevărata câştigătoare a scrutinului. În acelaşi timp, preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a fost primit cu începere de vineri la Soci de omologul său rus, Vladimir Putin, principalul său sprijin în faţa contestaţiei care i-a ameninţat puterea în toamna anului trecut.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul