A cumpăra pantofi la comandă este o idee excelentă care te scutește de noianul de neplăceri pe care îl aduce cu sine o pereche de încălțăminte ieftină, de serie, cumpărat din talcioc, ori chiar de pe net, dintr-un magazin no name.
Argumente ca să alegi pantofi pe comandă
- Calitatea superioară.
- Design-ul special.
- Comoditatea în folosire.
- Prevenirea unor probleme de sănătate.
Mai ales dacă este vorba de niște pantofi personalizați din piele de calitate superioară, satisfacția cumpărătorului va fi deplină.
Nici măcar nu sunt atât de scumpi, precum s-ar putea crede, iar confortul și modul de fabricație sunt mai presus de orice îndoială, dacă alegi bine locul unde să dai comanda.
Mai ales dacă este vorba de un producător autohton, cu mare experiență în domeniu, există garanția că perechea de încălțăminte va fi una deosebită, care o să o facă fericită pe acea persoană ce i-a cumpărat chiar multe sezoane de acum înainte, dacă modelul este unul clasic, care nu se demodează foarte ușor, iar întreținerea produsului se face în mod corespunzător.
În cazul unor pantofi personalizați, aproape totul se realizează manual, de aceea și este mai scumpă manopera decât la execuția unei perechi de încălțăminte de serie, industrial.
Materialele folosite, atenția la detalii, dăruirea meșterului ce îi realizează face diferența.
O pereche de pantofi de bună calitate realizată manufacturier va avea inclusiv căptușeala din piele naturală, nu doare exteriorul.
Pielea de vițel este pe scară largă folosită în realizarea de încălțăminte la comandă, deoarece conferă flexibilitate și rezistență în egală măsură, la un preț accesibil.
Important la pantofii buni este ca tălpile să fie cusute, nu lipite, pentru a fi mai solide și să se elimine pericolul dezlipirii după o scurtă perioadă de utilizare.
Cusăturile fine sunt și ele esențiale în realizarea unor pantofi aspectuoși, de care să vă bucurați pe deplin și din punctul de vedere al design-ului, nu doar din acela al comodității.
Pantofi handmade pe comandă nu înseamna nicidecum niște pantofi grosolani, cu un design respingător.
Un cizmar bun va lua în considerare măsurile de la ambele picioare, deoarece ele sunt rareori identice. Este o garanție în sensul că perechea de încălțăminte pe care o va realiza o să fie perfect potrivită.
Încălțămintea din comerț de serie este realizată tradițional cu forme standard, tocmai de aceea ele nu se potrivesc nimănui cu adevărat, deși este luată în calcul o medie.
Nu-i așa că de cele mai multe ori ați observat că pantoful drept sau stâng este mai strâmt decât celălalt?
Acest lucru poate genera probleme cu picioarele, genunchii, coloana vertebrală. De aceea, trebuie aleasă acea pereche de încălțăminte potrivită cu morfologia particulară a picioarelor. Iar pe comandă acest lucru este posibil.
Trebuie să existe o corespondență deplină între:
- - arcul pantofului (curba pornind de la vârful călcâiului) și arcul piciorului;
- - lățimea piciorului și lățimea pantofului propriu-zis;
- - tocuri (care trebuie să aibă aceeași înălțime).










