Criteriul National

ONU avertizează că în viitorul apropiat temperatura va creşte în medie cu trei grade – Mediu

ONU avertizează că în viitorul apropiat temperatura va creşte în medie cu trei grade – Mediu
noiembrie 27
07:55 2019

Cu mai puţin de o săptămână înainte de începutul COP25, care se va desfăşura la Madrid între 2 și 13 decembrie, Organizația Meteorologică Mondială (WMO), a avertizat luni că, recent, concentrațiile globale de dioxid de carbon din atmosferă au atins un nou vârf, motiv pentru care trebuie intensificate imediat eforturile și investițiile pentru a evita efectele dramatice ale încălzirii globale, scrie Rador, citând IlSole24Ore.

Marți, 26, UNEP a prezentat Emissions Gap Report, care măsoară în fiecare an cât de mult trebuie reduse emisiile de gaze cu efect de seră pentru a limita creșterea temperaturii medii globale la 1,5 grade față de nivelurile preindustriale şi a punctat situația. În concluzie, chiar dacă angajamentele asumate de ţări până în prezent ar fi respectate pe deplin, până la sfârșitul secolului temperatura medie ar crește cu 3,2 grade, iar obiectivul stabilit prin acordul de la Paris din 2015, care avea drept scop conținerea încălzirii globale la 1,5 grade, ar fi ratat.

După cum au subliniat recent oamenii de știință IPCC, Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice, o creștere a temperaturii medii globale dincolo de acest prag ar crește intensitatea și frecvența dezastrelor de mediu înregistrate în ultimii ani: ceea ce ar însemna valuri de căldură, secetă, foamete, inundații, topire de gheață.

În prezent, se estimează că temperaturile vor crește până la 3,4-3,9 grade.

Pentru a evita acest lucru, oamenii de știință de la UNEP recomandă reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 7,6% în fiecare an în deceniul care va începe, cel cuprins între 2020 și 2030. În acest scop, dacă se doreşte respectarea target-ului de încălzire globală de 1,5 grade, angajamentele climatice ale statelor (contribuțiile determinate la nivel național – Ndc) trebuie „să crească de cel puțin cinci ori”.

Emisiile de gaze cu efect de seră au crescut cu 1,5% pe an, în ultimul deceniu, în ciuda tuturor avertizărilor și campaniilor de sensibilizare.

Țările G20 reprezintă în mod colectiv 78% din emisiile globale, însă șapte dintre ele nu au implementat încă politici necesare pentru a atinge actualul NDC, scrie UNEP. Printre acestea se numără Statele Unite ale lui Donald Trump, care au decis să renunțe la Acordul de la Paris (celelalte șase sunt Australia, Brazilia, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Africa de Sud).

Oamenii de știință de la UNEP consideră că este posibilă limitarea creșterii temperaturii medii globale cu 1,5 grade, însă arată că măsurile trebuie luate imediat, aşa cum a subliniat directorul executiv, Inger Andersen. Fiecare an de întârziere începând din 2020 ar impune adoptarea unor reduceri mai rapide și, prin urmare, mai scumpe și mai dificile.

Energiile regenerabile și eficiența energetică sunt ingredientele cheie: de exemplu, electrificarea transporturilor ar putea reduce emisiile de CO2 ale sectorului cu 72% până în 2050.

Potrivit UNEP, transformarea necesară pentru atingerea obiectivului de creștere a temperaturii mondiale cu 1,5 grade necesită investiții în valoare de 1.600-3.800 miliarde de dolari pe an, în perioada cuprinsă 2020 și 2050.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul