
În ultimii ani manichiura a cunoscut evoluție astfel că piața de profil servește celor doritoare soluții complete, produse de calitate și mai durabile ca oricând. Aici se înscrie și oja semipermanentă, de calitate și rezistență superioare față de clasica variantă. Nu este de mirare de ce o astfel de opțiune este tot mai populară, ținând cont de avantajele pe care le prezintă. Iată și despre ce este vorba.
Avantaje și ce pledează în favoarea ojei semipermanente
Când vine vorba de oja semipermanenta într-o notă comparativă cu cea clasică, se distinge în primul rând timpul mai îndelungat de rezistență pe suprafața unghiei. Acest termen poate ajunge și până la 3 săptămâni, timp în care unghiile sunt impecabile. Aceasta nu se ciobeşte, nu se zgârie, nu se decolorează sau nu își pierde luciul specific. Iar dacă modelul ales a fost unul cu aplicații și picturi acestea rămân de asemenea intacte pentru mai mult timp.
Secretul acestui tip de ojă se referă la componenţa sa, însă și la faptul că se fixează pe suprafața unghiei cu ajutorul lămpii cu UV. În plus, ștergerea când chiar se dorește îndepărtarea acesteia se va realiza nu cu dizolvant clasic, ci unul special sau cu o freză, mânuită de expert.
Ce trebuie să știe doritoarele
Alegând o manichiură realizată cu ojă semipermanentă nu se exclud etapele manichiurii clasice. Astfel, unghia se pregătește pentru a primi un strat de ojă colorată. După curățare, aceasta se pilește corespunzător, i se aplică un strat de protecție, o bază incoloră, ce permite ca oja să adere mai bine pe suprafața în cauză.
Oja semipermanentă se aplică în două straturi, pentru ca la final să se aplice soluția de tip top sealer; acesta are rol de a proteja culoarea, dar și strălucirea ojei, contribuind și la rezistența acesteia. Între aplicări unghia se expune la lampă pentru un termen de 2 minute. Cât despre timpul necesar unei manichiuriste să realizeze o manichiură cu ojă semipermanentă acesta poate ajunge până la 45 de minute.
Întreținerea nu este una dificilă și presupune umplerea acelui gol de pe unghie unde cea naturală crește. Însă este timp suficient cât doritoarea să se bucure de un aspect impecabil al unghiilor ei. Desigur că se pot alege modele variate, aplicații, astfel de unghii se pot picta în fel și chip. În funcție de priceperea manichiuristei desigur.
Ojele semipermanente de la Nolia Shop
Trebuie spus că magazinul specializat Nolia Shop oferă o gamă variată de oje semipermanente. Acestea țin cont de calitate și durabilitate, sunt testate și dispun de varietate privind paleta de culoare. Spre exemplu cele thermo, ojă care își schimbă culoarea la rece și cald este doar una dintre cele spectaculoase, opțiuni interesante pentru femeile jucăușe.
În cadrul aceluiași magazin, noliashop.com, se vor găsi culori vibrante, culori tari sau pastel, opțiuni încântătoare pentru toate gusturile. Pentru cele care doresc însă să țină cont si de trendurile în materie de manichiură marsala poate fi o prima alegere, în timp ce nude-ul este atemporal.
Îndrăznește să îți expui cât mai multă culoare pe unghiile tale, alegând în același timp o ojă calitativă.