O versiune antologică a Simfoniei lui Mahler „Învierea” a fost oferită de Antonio Pappano cu aportul Orchestrei di Santa Cecilia

septembrie 22

19:38 2017

Printeaza

👤de Daniel Mihai

In seara de 22 Septembrie, Orchestra e Coro dell’ Accademia Nazionale di Santa Cecilia cu renumitul dirijor Antonio Pappano si cu excepționalele soliste Rachel Willis-Sorensen (soprană) și Okka Van Der Damerau (mezzosoprană) au prezentat o impresionantă versiune a celei de-a doua simfonii a lui Gustav Mahler „Resurrection”.

Gustav Mahler a fost compozitorul și dirijorul austriac de origine evreiască, care s-a remarcat pentru cele zece simfonii și diverse lucrări destinate orchestrei simfonice. Este considerat ca fiin la confluența mai multor stiluri și curente dar care au reunit multe părți diferite ale curentului romantic. Deși muzica sa a fost ignorată în ultimii 50 de ani de la moartea lui, Mahler a fost considerat mai târziu un precursor important al tehnicilor de compoziție din secolul al XX-lea și au avut o influență recunoscută asupra unor compozitori precum Arnold Schoenberg, Dmitry Shostakovich sau Benjamin Britten.

Această simfonie a fost compusă în anul 1894, fiind cunoscută cu supranumele de „Învierea”. Debutează cu obsesia morții ce evocă un ceremonial funerar ce se va dezvolta în cadrul primei mișcări și culminează cu o mărturisire a credinței creștine în nemurire . Este asemeni unei descriei a Zilei Judecății, iar partea finală, de mari proporții se încheie cu o atitudine de „Înviere” , idee preluată din opera scriitorului german Friedrich Klopstock, din secolul al XVIII-lea .Simfonia implică de asemenea soliști și ansamblu coral. Simfonia este compusă pentru orchestră, cor mixt, doi soliști (soprană și contralto), orgă și un ansamblu de alămuri și percuție amplasat în afara scenei. Utilizarea de două gonguri, unul acut și unul grav, este neobișnuită; la sfârșitul ultimei părți sunt lovite separat în alternanță.

Mahler a finalizat ceea ce va deveni prima parte a simfoniei în anul 1888 sub forma unui poem simfonic intitulat Totenfeier („Ritualuri funerare”). Tot din această perioadă datează și schițe ale celei de-a doua părți. Mahler s-a gândit timp de cinci ani dacă să transforme Totenfeier în prima parte a unei simfonii, deși manuscrisul său o clasifică deja drept o simfonie. În 1893 a compus a doua și a treia parte. Finalul are acea originalitate, deși era conștient că va crea asemănări cu Simfonia a IX a lui Ludwig van Beethoven . Ambele simfonii utilizează un cor ca elementul central al ultimei părți,de aceea se explică preferința lui Mahler care știa că dorește o ultimă parte vocală. Găsirea textului potrivit a fost un proces îndelungat și dificil.

Impresionant a fost acel cor final care a intonat coralul lui Klopstock cu un text despre Înviere, pe care Mahler l-a auzit la înmormântarea lui Hans von Bülow.Începând cu solo-ul de alto- O, glaube Mein Hertz!, textul îi aparține lui Mahler și are acea capacitate de a transmite , prin intermediul muzicii și textului acea putere a reînvierii (Ceea ce piere, renaște!). Acest final m-a impresionat realmente,chiar dacă acest lucru se întâmplă datorită densității de sunete ale corului și ale orchestrei, cu o anumită plinătate a sonorităților care, spre sfârșit se vor topi în momente goale de sonoritate. În privința armoniei am remarcat acele ”apariții accidentetale” între voci care măresc tensiunea.

De asemenea, un alt moment impunător, solemn a fost acela al Codei intrumentale, din final intonat în tonalitatea mi bemol major și care este însoțită de profundul dangăt al clopotelor. Despre această mișcare, Mahler a lăsat scris, uimit de inspirația avută : „Creșterea tensiunii până la punctul culminant final este atât de masivă și intensă că nu mă mai cunosc; acum că s-a terminat nu știu cum am ajuns să îl scriu.”

Nota discordanta a acestei monumentale simfonii a reprezentat-o cea de-a doua parte a simfoniei care m-a dus cu imaginația într -o altă lume decât cea în care tocmai este prezentat opusul mahlerian. Este vorba de o lume cu un cer senin, fără pată și fără niciun obsatacol sau nor. Acestă parte a simfoniei pare izolată de celelalte din punct de vedere tematic, find un dans popular, un ländler provenit din cu totul alte sfere. Chiar dacă și în prima parte au existat momente de lumină, acesta este unul diferit.

Am remarcat interpretarea implicată perfect angajată a instrumentiștilor acestei prestigioase orchestre italiene ce au redat fidel toate stările, ideile profund filosofice desprinse, în anumite momente , dintr-o scriitură simplă, tonală, o țesătură omofonă, dar cu teme care circulă la toate vocile ce pot da impresia unei polifonii reale.

De asemenea, interpretarea soliștilor a fost o revelație.

Demn de remarcat e faptul că însuși Mahler a elaborat inițial un plan narativ.De fapt, au fost câteva versiuni diferite pentru lucrare pe care a împărtășit-o numai cu câțiva prieteni. Chiar a cerut ca una din aceste versiuni să fie tipărită pe programul de la premiera din Dresda din 20 decembrie 1901. În acest program prima parte reprezintă o înmormântare și pune întrebări precum „Există viață după moarte?” . A doua parte este despre amintirea momentelor fericite din viața dirijorului, a bunului său prieten. Cea de-a a treia parte reprezintă o viziune a vieții drept o activitate fără sens, iar partea a patra reprezintă dorința de a se elibera de această viață fără sens .Ultima parte posedă centrul de greutate al simfoniei, cu toate că, din punct de vedere tematic și ideatic se constată o revenire a îndoielilor din partea a treia și la întrebările din prima parte,. Momentul culminant se încheie cu o dorință arzătoare de reînnoire veșnică și transcedentală, o temă pe care Mahler o va dezvolta mai târziu în lucrarea Das Lied von der Erde. După cum s-a întâmplat în general, Mahler a retras ulterior planurile narative de la publicare, însă acestea s-au păstrat și oferă cheia unei interpretări și înțelegeri superioare a acestui monumental opus.

Cu siguranță, prin intermediul tehnologiei am aistat la unul dintre concertele memorabile ale acestei ediții a Festivalului George Enescu. Experiența a fost una revelatoare, deoarece monumentalitatea și frumusețea acestei simfonii nu poate fi descrisă ci doar ascultată, trăită!

Sursa foto : YouTube

Cronica acestui concert a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național

Despre autor

Scroll Back To Top 📄Alte articole ale autorului

Daniel Mihai

Doctor în Interpretare Muzicală, profesor titular la disciplina vioară a Catedrei de Corzi în cadrul Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța

Articole similare

Scroll Back To Top

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

Criteriul National