Criteriul National

O privire de ansamblu după decizia primăriei Capitalei de a nu aloca vreun ban pentru finisarea Catedralei Mântuirii Neamului

O privire de ansamblu după decizia primăriei Capitalei de a nu aloca vreun ban pentru finisarea Catedralei Mântuirii Neamului
martie 17
15:52 2021

Cu toate aceste elemente destul de prost aspectate, statul român a găsit în trecut anumite oportunități de a finanța proiecte culturale și artistice la cel mai îbalt nivel.

Însă, succedându-se în funcțiile  de conducere anumite formațiuni politice cu vederi liberale, acest proiect de consolidare și înfrumusețare a unui veritabil simbol al neamului românesc, a ajuns în punctul de a nu mai cunoaște finanțare decât din donații de esență privată.

Proiectul Catedralei Neamului are o arheologie și o istorie deosebită, care a fost mai mereu contestată de multe voci care i-au adus critici nefondate, total neargumentate, ilustrând apele tulburi ale tranziției românești.

Dacă în anul 1996, atunci când erau alocați primii bani publici pentru ridicarea edificiului, nu se putea anticipa vreodată de către nimeni episodul consumat cu sistarea totală a finanțării petrecute la mai bine de 25 de ani mai târziu.

Este oarecum regretabil că, privit din acest punct de vedere, procentele subvenționării publice au tot variat în deceniul de când se ridică și se înfrumusețează lăcașul de cult ortodox.Se poate dovedi faptul că, inclusiv potrivit unei evaluări furnizate de BOR, că mai puțin de sferturi din banii cheltuiți pe șantierul complexului bisericesc au provenit de la autoritățile centrale și locale.

Situația din prezent

Între timp lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului continuă, lucrările desfăşurându-se cu precădere în interior, unde s-a intensificat tencuirea absidei de sud a catedralei. De asemenea, specialiștii în arta mozaicului lucrează la cornișa Altarului, care va fi înveșmântată cu ornamente de tradiție bizantină, inspirate și din arta tradițională românească, potrivit ziarullumina.ro.

Fără…nicio așteptare sau concluzie

Resursele investite de către statul ronân în ansamblul bisericesc au fost insuficiente terminării și dării în folosința credincioșilor din Biserica Ortodoxă Română. Un bilanț definitiv al finanțării acordate de stat nu poate fi, la drept vorbind eludat. Autoritățile centrale sau locale au contribuit cu bani, personal sau resurse administrative. Tot aceste persoane competente au elaborat PUZ-uri și au plătit documentații tehnice.Poate de aceea se explică supărarea și dorința actuală a primarului de a nu mai acorda o finanțare, din moment ce toate acestea pot fi cuantificate,la precizie.

Ce se poate realiza este legat tot de un bilanț al sumelor publice alocate pentru catedrală în ultimul deceniu, după ce inițiativa legislativă -promovată în trecut de către grupul parlamentar condus de CV Tudor președintele PRM- a modificat cadrul finanțării proiectului.

BOR a susținut într-un anumit răspuns oferit pentru Mediafax că s-au cheltuit la Catedrala Neamului până în noiembrie 2018 110 milioane de euro cu TVA și că 75% sunt bani publici. Acest lucru înseamnă că, după numărătoarea Bisericii, banii publici sunt vreo 83 de milioane de euro.

În prezent, unul dintre lucrurile incontestabile este acela că sfântul edificiul nu este gata. De altfel, datorită vocilor critice și a subfinanțării nu putem știm cum anume vor ajunge oamenii la slujba din interiorul Catedralei prin noroiul șantierului, după ce Preafericitul Daniel,patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a reușit sfințirea edificiului în anul centenar.

Aidoma văduvei care aruncă cei doi baninîn cutia templului din Ierusalim și care e vrednică și fericită mai mult decât toți bogații din timpul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, nimeni nu va grăbi finalizarea întregului complex deja construit, chiar dacă finanțarea statului e deja un vis urât spulberat de fel de fel motive.

Rămâne ca, de exemplu, donațiile private să întregească toata opera filantropică, iar BOR dimpreună cu cei credincioși mânați de fapte bune să sponsorizeze și frescele, acel „mozaic italian” amintit de vocea purtătorului de cuvânt BOR, părintele Vasile Bănescu.

Iar astea sunt doar câteva amănunte, prezentate la zi. Oricum, ceea ce rezistă este munca febrilă, pe deplin neobosită, timp de ani de zile în care regulile jocului, în special cele privind finanțarea, au constituit mereu mărul discordiei în societatea pe deplin secularizată care nu a avut pic de recunoștință față de acest edificiu monumental al Bisericii Ortodoxe Române.

Iar aceste observații nu se doresc a fi percepute nici ca reproșuri și nici ca fiind bilanțuri contabile sau lamentări.

Ar trebui să ne gândim că după marcarea Centenarului Marii Uniri, a sosit vremea să ne exprimăm mulțumirea în fața Lui Dumnezeu prin finalizarea acestui impresionant edificiu.Acesta e administrat actualmente, din nefericire din donațiile în regim privat, pe care nu le știm și pe care se vor da în continuare atunci când va fi cu adevărat întreg cimplexul gata în folosință.

În ciuda acestor dezechilibre, cu siguranță că finalizarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului vor constitui unul dintre cele mai spectaculoase evenimente publice și despre care se va vorbi laudativ, nemaipunând la socoteală stima și fluxul de capital al multor turiști străini care vor aduce acea plus valoare neamului românesc atât de încercat și condus haotic din punct de vedere politic.

Sursa foto:https://google.ro

Acest material a fost realizat de către Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul