Iată un fapt surprinzător: în timp ce, practic, americanii nu se pun de acord cu aproape nimic, o importantă majoritate se pronunță în favoarea unui generos ajutor economic și militar destinat Ucrainei în lupta acesteia împotriva eforturilor lui Vladimir Putin de a o șterge de pe hartă. Este cu atât mai surprinzător dacă te gândești că, cu doar câteva luni în urmă, majoritatea americanilor nu ar fi putut găsi pe hartă Ucraina, având în vedere că ea e o țară cu care noi nu am întreținut niciodată niște relații speciale – scrie ziarul american The New York Times într-un editorial, citat de Rador.
Vladimir PutinFoto: en.kremlin.ru
Totuși continuarea acestui sprijin pe parcursul verii va fi cu atât mai importantă, având în vedere că războiul din Ucraina intră într-un fel de fază de tip ’sumo’ – doi luptători uriași, fiecare încercând să-l azvârle pe celălalt în afara ringului, dar niciunul nedorind să renunțe sau să poată câștiga întrecerea.
Deși mă aștept la o oarecare erodare a situației actuale, având în vedere că oamenii se gândesc la o creștere a crizei energetice și alimentare la nivel mondial, încă mai sper ca majoritatea americanilor să-și păstreze poziția, sperând ca Ucraina să-și poată recâștiga suveranitatea pe plan militar sau să ajungă la un acord de pace decent cu Putin. Actualul meu optimism nu se datoreză examinării sondajelor, ci istoriei scrise – cu deosebire, este vorba despre noua carte a lui Michael Mandelbaum: „Cele patru stadii ale politicii externe americane: o slabă putere, o mare putere, o superputere și o hiperputere”.
Mandelbaum, profesor emerit de politică externă la Johns Hopkins School of Advanced Internațional Studies (am scris împreună o carte în 2011), afirmă că pozițiile SUA față de Ucraina ar putea părea extrem de surprinzătoare și inedite, dar ele nu sunt așa. Dacă examinăm politica externă a SUA – pe care cartea sa o parcurge prin vizorul a patru stadii de putere pe care America le-a avut față de restul lumii – ea pare practic familiară și previzibilă. Într-o asemenea măsură încât atât Putin, cât și președntele Chinei, Xi Jinping, ar avea de profitat dacă ar citi cartea.
Mandelbaum afirmă că, în opinia lui Churchill, „războaiele pot schimba cursul istoriei și, deseori, marile bătălii decid soarta războaielor”. Lupta dintre Rusia și Ucraina pentru cucerirea unei regiuni din estul Ucrainei, cunoscută sub numele de Donbas, dispune de un asemenea potențial.
În mai multe feluri, nu doar într-unul singur. Cele 27 de țări ale UE, principalul nostru aliat, sunt practic cel mai mare bloc comercial din lume. Ele au luat deja măsuri ca să-și reducă comerțul și investițiile din Rusia. Pe data de 31 mai, UE a căzut de acord ca, până la sfârșitul anului 2022, să reducă cu 90% importurile rusești de petrol. Asta nu va afecta numai Rusia, ci și pe consumatorii și producătorii din UE, care plătesc deja sume astronomice pentru benzină și gaze naturale.
„Dacă acest război nu reușește să arunce în aer planeta, s-ar putea ca, dimpotrivă, să o ajute să supraviețuiască”
Totuși toate astea se întâmplă înr-un moment când energia reciclabilă, cum ar fi cea solară sau eoliană, a devenit competitivă comparativ cu combustibilul fosil și într-un moment când industria auto mondială își sporește producția de vehicle electrice și de noi baterii.
Pe termen scurt, nimic din toate astea nu poate provoca o reducere a producției rusești. „Războiul din Ucraina silește deja fiecare țară și fiecare companie să-și grăbească mult planurile vizând decarbonificarea”, după cum afirmă Tom Burke, directorul laboratorului de cercetări E3G, Ecologie la a Treia Generație.
Un recent articol din McKinsey Quarterli sublinia: „Războaiele navale din secolul al XIX-lea au accelarat tranziția de la vase cu pânze la vase bazate pe cărbune. Primul Război Mondial a marcat trecerea de la cărbune la petrol. Cel de-al Doilea Război Mondial a introdus energia nucleară ca sursă importantă de energie. În toate aceste cazuri, inovațiile au avut efect direct asupra economiei civile și a grăbit apariția unei noi ere. Războiul din Ucraina este unul diferit, înrucât el nu provoacă inovații energetice reale, ci doar evidențiază nevoia pentru asemenea energie. Totuși, eventualul impact ar putea duce la niște schimbări la fel de mari”.
Imaginați-vă: Dacă acest război nu reușește să arunce în aer planeta, s-ar putea ca, dimpotrivă, să o ajute să supraviețuiască. Iar, cu timpul, îi va reduce lui Putin principalele resurse financiare și de păstrare a puterii.
Acum, dacă ne gândim, n-ar fi asta o ironie?
[Articol de Thomas L. Friedman / The New York Times]
___
