Criteriul National

Ministerul Justiției și Penitenciarul Ploiești: Circul de la Ploiesti!

Ministerul Justiției și Penitenciarul Ploiești: Circul de la Ploiesti!
octombrie 09
06:07 2023

Așa a ajuns o unitate de forță a statului, care altădată era un etalon al sistemului, cu oameni harnici și destoinici, în subordinea unui comisar tânăr fără prea multă experiență , dar avid de putere. Valentin Matei într- o incursiune interstelară! Penitenciarul Ploiești este o instituție în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor și implicit a Ministerului Justiției. De-a lungul timpului am publicat o serie de nereguli de la acest penitenciar. Unele privesc direct activitatea băiețașului de la conducerea pușcăriei cms șef Valentin Matei: – parte într- un dosar penal în legătură cu furtul din popota unității, -imixtiune în activitățile comisiei de disciplină cadre , – IMIXTIUNE in activitățile comisiei de muncă prin care sunt selectați deținuți ( vorbesc gurile rele, despre faptul că ar fi vrut să favorizeze unii deținuți). Dacă este așa vorbim despre o infracțiune, pe care speram, ca cei de la DIP-ANP sa nu o acopere, de aceea solicitam doamnei ministru Alina Gorghiu sa trimită de urgență corpul de control din Ministerul Justiției. Undeva lucrurile se opresc și nu ajung unde trebuiesc, pe cale ierarhică așa cum este normal sa se facă informarea, sau in Ministerul Justiției condus de Alina Gorghiu, nu este interes despre o instituție de securitate naționala cum ar fi Penitenciarul Ploiești. Ne parvin informații din ce in ce mai multe despre faptul că cel care oprește totul în ANP ar fi domnul șef de la paza penitenciarelor cms șef Marian Ilie . Controale au tot fost trimise, însă Inspecția Penitenciarelor, este in subordinea directorului general și se cunoaște destul de bine că acești băieți acționează în funcție de interese și de apartenență politică și de cum le dictează șeful lor. Despre comisarul șef Ilie Marian am mai vorbit și dumnealui are un CV. pătat in ceea ce privesc controalele din unitățile subordonate. De aceea nu avem așteptări prea mari , de la conducerea ANP. Caracatița este mare! Comisarul Valentin Matei aproape de a produce o revoltă între cadre. Săptămâna trecuta, aflăm pe surse, că a avut loc o ședință de conducere în cadrul penitenciarului Ploiesti pentru acordarea unor majorări pentru lucrări de excepție și misiuni speciale. Sursele noastre spun că în mod intenționat unele propuneri de la șefii ierarhici au fost uitate cu bună știință într- un birou pentru a nu fi discutate în timpul ședinței. Bineînțeles ar fi fost vorba despre colegi care nu-i sunt tocmai dragi domnului director, probabil avea promise unele majorări către apropiați. Suntem curioși daca ordinul de ministru, pentru acordarea acestor drepturi a fost respectat! Dar vom afla! Acesta după o fâstâceală de câteva minute și după ce oamenii au început să fie deranjați a apelat la calitățile sale de magician și a făcut ca acele propuneri să apară ca prin minune. Toată lumea vede cum domnul cms șef Valentin Matei conduce aceasta pușcărie după bunul plac, după propriile interese și mânat de orgoliu , numai ANP și MJ se fac că nu văd abuzurile dumnealui. Încă odată se dovedeste că societății nu-i trebuiesc profesioniști, ci oameni slabi , cozi de topor ce pot fi manipulați.

Concluzie: In societatea actuală nu trebuie sa construim nimic , ci să distrugem . Nu incerca sa clădești că vei fi spânzurat. Dovadă a ce spunem stă și acordarea unei majorări salariale domnului Matei , nu mai târziu de zilele trecute , din partea mai marilor din ANP . Felicitări domnilor care l- au susținut! Ce ușor vă bateți joc de banul public!

FARA INDOIALA, VA URMA! (Cristina T.).

N. R. : – Reamintim  ca, investigatia noastra a pornit de la mafia gunoaielor si cum o firma din aceasta caracatita din Prahova „beneficiaza” de detinuti/”inchiriaza” la munca pe filiera Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI, in baza proiectului lansat de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin. Punerea in dependenta a Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI de catre reprezentantii acestei societati ne-au determinat  sa incepem dezvaluirile cu derapajele de la lege ale sefului – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești, fiind o institutie esentiala a statului.

Sa reamintim povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” care este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood, nu inainte de a intreba (prietenii stiu de ce…): Florin Iosif de la TYMBARK „inca” este bine?

Bomba ecologica de la Pleasa/Atentat la siguranta nationala/IPJ Prahova, Penitenciarul Ploiesti si Tymbark

Cat timp mai poti sa indoi legea?

În acest articol ne-am hotărât să vă arătăm, cum înclinațiile scriitoricești și infracționale s-au adunat în caracatița din Penitenciarul Ploiești/Rățușca noastră Mac!Mac!

Ia! Zâno!/Joac-o și pe asta!/Dă-ți cu reveneală!/Zâna Nașa, se joacă cu gestiunile, după starea vremii la Penitenciarul Ploiesti!

În acest articol ne-am hotărât să vă arătăm, cum înclinațiile scriitoricești și infracționale s-au adunat în caracatița din Penitenciarul Ploiești/Rățușca noastră Mac!Mac!

Aroganța și lipsa de profesionalism sunt fără limite, caracterul penal te dărâmă la propriu in Penitenciarul Ploiesti

,,Fantastica Woman”Anghelache Ramona (varianta XXL)/”Omerta”, ,”Legea tăcerii” și a intereselor prima în fața legii în Penitenciarul Ploiesti

„Omerta”, ,”Legea tăcerii” și a intereselor prima în fața legii în Penitenciarul Ploiesti/Despre Doamna Dănescu Izabela, supranumită eminența cenușie și regina hoților din Penitenciarul Ploiești

Precizări privind modalitățile de furt la Penitenciarul Ploiesti si ilegalitatile savarsite de Comisarul șef de poliție penitenciară Valentin MATEI – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești

Documente si declaratii din cercetarea penala care dezvaluie un furt institutional generalizat la Penitenciarul Ploiesti

Penitenciarul Ploiesti: „La momentul preluării gestiunii, în fișele de inventar de la Serviciul Financiar figurau o mulțime de bunuri, care faptic nu existau”

Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (III)

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (II)

 

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul