Henri Diacono, fost reporter la AFP şi prieten al lui Picasso, l-a vizitat pe artist în locuinţa sa „Nore-Dame de Vie” din Mougins, Alpes-Maritimes, în sudul Franţei, în ultimele luni din viaţă, citează News.ro.
Tabloul „Femme assise pres d’une fenetre” de Pablo Picasso s-a vândut cu peste 100 de milioane de dolariFoto: Daniel Leal-Olivas / AFP / Profimedia Images
Iată mărturia sa difuzată pe 9 aprilie 1973, a doua zi după moartea pictorului, republicată de AFP.
Nisa – Înconjurat de ai săi, de câţiva prieteni, de pensule şi creioane, el şi-a păstrat ritmul agresiv al acestui sfârşit de veac (…) „Bătrânul spaniol” se trezea târziu, dormea puţin noaptea, muncea mult – cu puţin timp înainte de moarte, încă picta – rar îşi părăsea casa şi îi plăcea „să fie vizitat”. Fiecare vizită (…) îl umplea de plăcere dar le accepta doar dacă el însuşi „era gata să le primească”.
„La ce bun să-i întâmpin pe cei pe care îi iubesc dacă am prea mult de lucru sau dacă sunt într-o dispoziţie proastă”, a spus el. „Prefer să nu-i întâlnesc în acest caz şi mai degrabă să le deschid uşa dacă sunt vesel, sănătos şi disponibil”. (…)
„Mănâncă pentru mine”
Într-o noapte din 1971, (…) se culcase chiar mai târziu decât de obicei. (…) Vesel, ne-a însoţit până la uşă în jurul orei patru dimineaţa, aparent mai puţin obosit decât noi toţi şi după ce înfrumuseţase seara cu câteva dintre glumele sale.
Ne-a reproşat „lipsa noastră de apetit”, insista să ne servească personal această reflecţie de fiecare dată: „Uite, mai bea nişte şampanie, bea pentru mine, nu am dreptul… Mănâncă nişte ciocolată. .. Mănâncă pentru mine… Nu trebuie să gust… Fructele confiate sunt bune, ştii…”.
Apoi, într-un gest de furie şi râs, şi-a ridicat cămaşa şi ne-a arătat o cicatrice: „Toată dieta din cauza asta”, (…) o operaţie chirurgicală (…) care i-a impus un regim foarte strict.
În timpul întâlnirilor noastre, nu a vorbit niciodată despre artă, despre opera lui. Dar, curios, se informat prin o mie de întrebări, la răspunsurile cărora adăuga cu bucurie amintirile sale.
Televiziune în familie
Un om primitor, dorind cu orice preţ să trăiască în linişte, suporta greu (…) discordia din jurul său. (…) A acceptat doar spectacolul liniştii de la ceilalţi şi când el însuşi era prost dispus, s-a închis de două ori şi a refuzat orice contact cu lumea pe care o numea „cea a altora, nu a mea”.
Seara, când era singur acasă şi înainte de a merge la lucru, sacrifica uneori „plăcerea de a se uita la televizor în familie”. „Singurele lucruri care mă interesează sunt meciurile de box sau de lupte… Restul nu-mi face plăcere…”.
Lui Picasso îi plăcea să povestească amintiri din care a păstrat – „voluntar” – doar aspectul amuzant. (…) Ca cea despre ultima ieşire socială a cuplului Picasso la Cannes, cu zece ani mai devreme.
În acea seară, la cazinou, pictorul a îmbrăcat smokingul foarte vechi, singurul pe care l-a avut vreodată. „Era ros de molii sub mâneci. Aşa că mi-am ţinut braţele înţepenite, de-a lungul corpului, iar Jacqueline şi-a îmbrăcat o rochie de seară căreia îi lipseau nasturi. Am reparat-o cu un ac de siguranţă”.
„Eram foarte fericit”, mi-a spus. „O femeie a venit chiar să mă roage să dansez. Eu am refuzat”. Pe atunci, Picasso avea 80 de ani (…).
„Din aceste vizite, din aceste lungi conversaţii întâmplătoare, „subiectul morţii” a fost întotdeauna absent. Când s-a întâmplat să citeze un prieten decedat, a refuzat folosirea imperfectului, stăruind să vorbească despre el la timpul prezent (…)”, a povestit Henri Diacono.
Diacono spunea: „Ultima imagine a pictorului va fi pentru mine cea a unui om zâmbitor asupra căruia vârsta nu putea avea nicio putere. Îi strângea mâna soţiei, avea un pantalon de catifea, cămaşă în carouri, vestă de lână – ţinuta lui preferată – Nu ne-a condus până la uşă, era „prea frig afară”. Era în ultimele zile ale anului trecut” (1972, n.r). Pablo Picasso împlinise 91 de ani. (News.ro)
