„L’Etat, c’est moi.„
Este celebra propoziție rostită de regele francez Ludovic al XIV-lea, supranumit regele Soare. Afirmația monarhului francez era menită să arate că tot ceea ce se întâmplă în țară se întâmplă cu voia lui și, dacă el hotărăște ceva, este musai să fie pus în practică din secunda următoare. Este o formă de conducere despotică, fără implicarea voinței celorlalți, ci numai a voinței proprii.
La ce asistăm în aceste zile în România în urma deschiderii cutiei Pandorei pe nume Belina? La același tip despotic de conducere.
Liviu Dragnea, Rovana Plumb, Sevil Shaiddeh și toți membrii marcanți ai PSD spun în cor: „Statul suntem noi!”. Ca și cum ar fi avut vreo contribuție, fie ea cât de mică, la făurirea acestuia.
Stânga face front comun împotriva justiției, iar ei i se alătură și omul cu fundul în o sută de luntrii, Călin Popescu Tăriceanu.
Liviu și Călin au pus mâna pe Stat, cu concursul larg al unui sfert dintre votanții României. Pe baza acestui sfert care a ieșit la vot și a votat așa cum l-a dus capul, cei doi au impresia că România este feuda lor și pot face tot ce vor.
„Să urle ambasadele, să urle toți, noi nu le vom lăsa pe mâna Parchetului pe Sevil și Plumb!”, strigă în cor cei doi șefi de partide. Sau cu alte cuvinte „Statul suntem noi!”.
Nu. Nu sunteți voi, nestimabililor! Statul român este alcătuit de cei care au făcut ceva pentru existența lui. De morții de la Rahova, Grivița, Smârdan și Vidin, de morții de la Turtucaia, de pe arcul carpatic, de la Mărășești, Mărăști, Oituz, de cei decedați la Cotul Donului, în Basarabia, Ucraina, Ungaria, Germania, de cei care au murit și care au fost închiși politic în pușcăriile comuniste, de eroii din decembrie 1989 și de cei din Piața Universității anului 1990.
Aceia sunt cu toții Statul român! Voi sunteți niște lepre, niște parveniți ai istoriei, ai vremurilor, al căror loc este în spatele gratiilor.
Statul suntem noi, cei mulți și proști, și nu tagma jefuitorilor aciuată vremelnic în fruntea țării!
Sursa foto : Arhiva personala a domnului Hristo Botev
Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește domnului Hristo Botev pentru excelentul material oferit în exclusivitate!











