Zilele acestea s-a tot vorbit despre decizia 294/2022, publicată în monitorul oficial nr. 616 din 23.06.2022, decizie în urma căreia a fost declarat neconstituțional art. 14 alin. (5) din Legea nr. 153/2017.
Practic, articolul mai sus menționat reglementa modalitatea de acordare a sporului de până la 30% pentru risc deosebit de care beneficiază polițiștii, spor ale cărui condiții de acordare, criterii, mărime, categorii de personal și unități beneficiare, ar fi trebuit să fie reglementate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Această modalitate de reglementare a condițiilor, și anume prin ordin al ordonatorului principal de credite, a atras și neconsituționalitatea textului de lege.
Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor de lege referitoare la acordarea compensaţiei, ordonatorul principal de credite este abilitat să emită reglementări subsecvente, prin care va stabili, în mod concret, care sunt unităţile şi categoriile de personal cărora se acordă acest drept, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale, precum şi “condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei”. Altfel spus, prin actul pe care îl va emite, ordonatorul de credite nu se va rezuma doar la un act de aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, ci va putea să le completeze, instituind condiţii şi criterii de acordare a compensaţiei suplimentare faţă de cele stabilite prin această lege.
Art. 14 alin (1) din Legea de salarizare cadru nr. 153/2017 prevăd că „Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor şi/sau activităţilor deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie, efectuarea actelor de cercetare penală specială, beneficiază de o compensaţie de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.” Iar cele ale art. 14 alin. (5) din același act normativ că „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.”
Analizând cele două texte de lege specificate mai sus, putem concluziona că acestea prevăd că acordarea compensaţiei de risc/pericol deosebit se face într-o marjă de până la 30%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, dând astfel posibilitatea ordonatorului de credite să stabilească în mod concret mărimea acestei compensaţii.
Cu toate acestea, dispoziţiile de lege analizate nu se referă la sporuri sau premii care au în vedere merite individuale concretizate în rezultate deosebite din punct de vedere cantitativ sau calitativ ale activităţii profesionale, ci se referă la condiţii obiective de desfăşurare a muncii, incidente în cazul unor categorii extinse de personal, astfel că stabilirea unor tratamente diferenţiate între persoane care desfăşoară munca în aceleaşi condiţii în funcţie de rezultatele muncii nu intră în ipoteza normei de lege analizate. De altfel, un asemenea tratament ar contraveni principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Totodată, nu poate fi invocată nicio eventuală diferenţiere în funcţie de nivelul de risc sau pericol al muncii pentru a justifica stabilirea unor noi criterii de către ordonatorul de credite, de vreme ce dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 precizează, în mod clar, că se referă la “munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit”, iar alin. (2) al aceluiaşi articol de lege circumscrie în mod clar sfera personalului şi a activităţilor care justifică acordarea compensaţiei.
Așa cum lesne se poate observa, dispoziţiile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 generează incertitudine şi neclaritate în privinţa aplicării dispoziţiilor alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol de lege, categoriile de personal cuprinse în ipoteza normei neputând anticipa natura criteriilor şi condiţiilor ce vor fi stabilite de ordonatorul de credite.
Or, potrivit principiului „Respectării obligatorii a legilor”, consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, pentru ca legea să fie respectată de destinatarii săi, aceasta trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi predictibilitate, astfel încât aceştia să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita.
Așadar, conform „Teoriei Generale a Dreptului”, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat.
În lumina acestor repere jurisprudenţiale, o reglementare ale cărei efecte sunt impredictibile, depinzând de condiţii şi criterii a căror natură nu poate fi anticipată, a căror reglementare depinde de un ordin al ordonatorului de credite , nu poate fi considerată decât ca fiind contrară exigenţelor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
Pe cale de consecinţă, libertatea ordonatorului de credite de a stabili în mod concret cuantumul compensaţiei în marja prevăzută de lege nu se poate raporta decât la criteriile şi condiţiile stabilite de lege, aşa cum de altfel statuează şi art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia “drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii“. ( Ionuț- Bogdan Popovici – sindicatul Diamantul).
