Criteriul National

Klaus Iohannis îl primeşte pe Reuven Rivlin, preşedintele Israelului / Oficialul israelian va susţine miercuri un discurs în plenul reunit al Parlamentului – Esential

Klaus Iohannis îl primeşte pe Reuven Rivlin, preşedintele Israelului / Oficialul israelian va susţine miercuri un discurs în plenul reunit al Parlamentului – Esential
iunie 08
07:59 2021

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, marţi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Israelului Reuven Rivlin, cu ocazia vizitei de stat pe care acesta o efectuează în România, scrie news.ro. Discuţiile între cei doi vor viza cooperarea economică şi cea în domeniul sănătăţii, inclusiv în ceea ce priveşte contracararea pandemiei de COVID-19, educaţia privind Holocaustul şi alte măsuri de combatere a antisemitismului în România, cât şi schimburile culturale şi interumane dintre cele două ţări. Reuven Rivlin va susţine miercuri un discurs în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, potrivit agendei prezentate de Ambasada Israelului în România.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, marţi, de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Israelului Reuven Rivlin, cu ocazia vizitei de stat pe care acesta o efectuează în România.

Conform agendei afişate pe site-ul Preşedinţiei Române, de la 12.10 cei doi şefi de stat vor face fotografia oficială, de la 12.15 vor avea convorbiri tête-à-tête, de la 12.35 vor fi convorbirile oficiale, iar de la 13.15 preşedintele Iohannis şi omologul său israelian vor susţine o declaraţie de presă.

„Vizita preşedintelui Reuven Rivlin reflectă soliditatea relaţiei bilaterale, precum şi faptul că Statul Israel rămâne un partener cheie, cu valenţe strategice, al României în Orientul Mijlociu. Discuţiile cu preşedintele Statului Israel se vor concentra pe modalităţile de dezvoltare şi aprofundare a relaţiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, vizita având loc în contextul aniversării, la 11 iunie 2021, a 73 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi Statul Israel. Cu prilejul convorbirilor oficiale, vor fi abordate, de asemenea, cooperarea economică şi cea în domeniul sănătăţii, inclusiv în ceea ce priveşte contracararea pandemiei de COVID-19, educaţia privind Holocaustul şi alte măsuri de combatere a antisemitismului în România, precum şi schimburile culturale şi interumane dintre cele două state. Preşedintele Israelului va fi însoţit de o delegaţie de 60 de oameni de afaceri israelieni şi lideri din domeniul economic”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Israelului va avea, de la ora 18.35, o întrevedere oficială şi cu premierul Florin Cîţu, la Palatul Victoria.

Conform agendei afişate pe pagina de Facebook a Ambasadei Israelului în România, preşedintele Reuven Rivlin va susţine un discurs miercuri în plenul reunit al Parlamentului României, la invitaţia preşedinţilor celor două Camere – Anca Dragu şi Ludovic Orban. Tot miercuri, acesta va inaugura «Forumul de Afaceri România – Israel», alături de premierul Florin Cîţu.

Preşedintele Israelului va fi însoţit de o delegaţie de 60 de oameni de afaceri israelieni şi lideri din domeniul economic. Joi, preşedintele Rivlin, şeful Forţelor Aeriene Israeliene şi şeful Forţelor Aeriene Române vor participa la ceremonia de comemorare a soldaţilor care şi-au pierdut viaţa în accidentul de elicopter din 2010, în Munţii Bucegi, conform sursei citate. Oficialilor li se vor alătura 100 de membri ai familiilor celor şapte eroi.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul