Sportiva română Andreea Beatrice Ana a fost învinsă prin superioritate tehnică (10-0) de Vanesa Kolodinskaia (Belarus), în optimile categoriei 53 kilograme a turneului olimpic feminin de lupte libere, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, disputat joi la arena Makuhari Messe.
Andreea Ana, 20 ani, a încercat să opună rezistenţă mult mai experimentatei sale adversare, Vanesa Kolodisnkaia, dublă campioană mondială şi dublă campioană europeană, dar sportiva din Belarus a finalizat o serie de atacuri şi s-a distanţat rapid la 2-0, 6-0, 8-0 şi 10-0, când arbitrul a oprit meciul, cu 12 secunde înainte de finalul primei reprize, şi a acordat victoria prin superioritate tehnică a luptătoarei din Belarus.
Ce a spus Andreea Ana
”A fost un meci greu, încărcat cu foarte multe emoţii şi din păcate am pierdut. Nu am mai luptat niciodată cu ea. M-a surprins cu nişte atacuri, este mai puternică ca mine şi asta a fost. Este şi mai experimentată decât mine.
Participarea mea la Jocurile Olimpice rămâne cea mai frumoasă experienţă a mea pe care am avut-o până acum ca sportivă. Şi am avut multe de învăţat, nu doar cât am stat pe saltea, dar am văzut şi nişte meciuri care au fost la nivel foarte înalt. Cred că pot să muncesc mai mult şi o să-mi îmbunătăţesc şi performanţele.
România participă cu cinci luptători la JO de la Tokyo, Alin Alexuc-Ciurariu (cat. 130 kg) la lupte greco-romane, ceilalţi patru fiind la lupte libere, Alina Vuc (cat. 50 kg), Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (cat. 62 kg), Albert Saritov (cat. 97 kg), medaliat cu bronz la JO de la Rio.










