Stimate doamne și stimați domni,
Doresc să vă adresez invitația la evenimentul omagial ,,Cinste marelui Poet Eminescu” în data de 15 Ianuarie 2015 ora 18:30 la Colegiul Național Mircea cel Bătrân ce va avea loc în sala Gheorghe Coriolan. Spectacolul va fi susținut de trei artiști. Profesorul de vioară și tatăl meu Fănică Mihai dimpreună cu mine vom prezenta un program de muzică exclusiv românească.De asemenea,talentata pianistă Elisa Baciu va susține un micro-recital, iar domnul Marian Nedelea va recita poeziile marelui Poet.
Sperăm că această zi să fie o adevărată sărbătoare deoarece cinstim memoria unuia dintre geniile naționale și totodată vreau să realizez acest inedit spectacol ca o mărturie vie.Ținând cont de faptul că suntem într-un context cultural local puțin complicat,acest spectacol va avea intrare liberă.
Mai mult decât atât,cei care doresc să contribuie cu ceva sunt bine veniți!Reamintesc faptul că toate fondurile vor fi donate pentru soarta familiei Dogaru.
Organizatorul evenimentului este Asociația Simplu – prin domnul președinte Adrian Dumitrașcu – pe care l- am reprezentat luni de dimineață într-o discuție cu conducerea Colegiului Mircea care cu generozitate ne-a pus la dispoziție sala pentru acest eveniment.
Spectacolul va avea și temă umanitară. Cunoaștem bine situația foarte grea a familiei Dogaru (Cristian și Ionela) care locuiesc cu doi copii în pustietate, în mijlocul pădurii Comorova. Pentru dânșii am discutat cu Maica Stareță de la Manastirea Colelia care le va pune la dispoziție o modestă locuință în apropierea Mănăstirii. Este nevoie ca noi,cei din conunitate să facem gestul de a construi o sobă în acea locuință, de a o mobila sumar și de asemenea să procurăm o mașină de lemne pentru noua sobă ce urmează a o construi.
Cu speranța că aceste lucruri și idei se vor materializa, vă așteptăm la spectacol,amintidu-vă încă o dată că intrarea este liberă iar orice fel de donație este binevenită.
Cu deosebit respect,
Prof. Dr. Daniel Mihai,CNA „Regina Maria” Constanţa