Criteriul National

Germanii se declară tot mai îngrijorați de subiectul migranților (sondaj)

Germanii se declară tot mai îngrijorați de subiectul migranților (sondaj)
octombrie 12
14:15 2023

Numărul germanilor care se tem că guvernul lor ar putea fi suprasolicitat de gestionarea imigrației a crescut vertiginos anul acesta, deși îngrijorările legate de taxe și costul de trai încă predomină, arată un sondaj de referință publicat joi și citat de Reuters.

Angela Merkel cu un refugiat sirianFoto: John MacDougall / AFP / Profimedia Images

Sondajul arată că temerile legate de imigrație sunt împărtășite de germanii din toate colțurile țării, nu doar de cei din regiunile mai sărace din fosta Germanie de Est. Situația reprezintă o premieră pentru Germania, după cum arată sondajul realizat de R+V Insurance, ajuns acum în al patrulea decenii de la prima publicare a sa.

„O îngrijorare copleșitor de est-germană a devenit un subiect care îngrijorează în mod egal oamenii din întreaga Germanie”, afirmă Isabelle Borucki, unul dintre politologii care au lucrat la sondaj, adăugând că „respondenții se tem că integrarea [imigranților] nu va reuși”.

Care sunt subiectele care îi îngrijorează pe germani

În total, 56% dintre respondenți au spus că se tem că statul german și instituțiile sale ar putea fi copleșiți de migrație. Deși subiectul este abia pe locul 4 în topul îngrijorărilor exprimate de germani, ea a urcat de pe poziția a noua comparativ cu anul trecut, când 45% din cei care au participat la sondaj și-au exprimat preocupările legate de această problemă.

Ceva mai jos în clasamentul pe anul acesta, pe a 11-a poziție, sunt temerile că imigrația ar putea provoca tensiuni sociale. Anul trecut acest subiect a fost pe locul 16 în clasament.

Primele 3 îngrijorări exprimate de germani în sondajul de anul acesta au fost cele legate de creșterea costului de trai, costul locuințelor și majorările de taxe, alături de tăierea ajutoarelor sociale.

Îngrijorările legate de tăierea ajutoarelor sociale sunt cel puțin curioase, ținând cont că guvernul lui Olaf Scholz a anunțat la începutul lunii septembrie că intenționează să le mărească concomitent cu majorarea celor de creștere a copilului.

În ceea ce privește primele 3 poziții din clasament, situația este asemănătoare cu cea din sondajul realizat în anul trecut.

Temerile legate de migrație alimentează ascensiunea extremei drepte

Deși îngrijorările legate de imigrație sunt mai mici decât cele exprimate în timpul crizei migranților din 2015, când 65% din germani s-au declarat preocupați de subiect, ele explică în parte revirimentul partidului de extrema dreaptă Alianță pentru Germania (AfD).

AfD a anunțat vara aceasta că va nominaliza în premieră un candidat pentru funcția de cancelar, după ce sondajele de opinie realizate în urmă cu câteva luni arătau că formațiunea se bucură de un nivel record al popularității de de 19-20% – în spatele creștin-democraților aflați de asemenea opoziției, dar în fața sau la egalitate cu social-democrații lui Scholz, în funcție de sondajul de opinie luat drept reper.

Scholz a declarat că numărul de refugiați primiți de Germania în prezent este prea mare, mai ales ținând cont de procentul celor care în cele din urmă nu primesc dreptul la azil.

Spre deosebire însă de situația din 2015-2016 și criza migranților provocată de războiul civil din Siria, AfD face acum campanie și împotriva refugiaților din Ucraina în condițiile în care Germania a primit în jur de un milion de ucraineni de la începerea invaziei rusești anul trecut.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul