În prezent, în toate cercurile societății se vorbeşte şi se scrie frecvent despre Eminescu, în acea optică a unei admiraţii pe care marele poet o merită din plin. Totuși este foarte puțin în comparație cu subiectele așa zise de actualitate ce ne acaparează și ne determină să ascultăm discursuri ale unor oameni ce nu se compară cu absolut nimic din activitatea sau opera acestui geniu național!
Oare câți dintre noi realizăm importanța cinstirii acestui MARE GENIU ce continuă să ne marcheze existența și în prezent?
15 Ianuarie este nu numai ziua de naștere a a marelui poet Mihai Eminescu dar totodată este o bună ocazie să ne reamintim cât de valoros și mai ales cât de important a fost, este și va fi pentru societatea noastra acest genial creator!
Ar trebui să ne reamintim că tocmai cultura este modul în care omul înţelege şi foloseşte lumea creată de Dumnezeu, iar credinţa şi cultura nu sunt două entităţi paralele, ci, deşi distincte, ele se întrepătrund şi se conţin reciproc.
Departe de a avea și de a duce la extrem aprecieri găunoase şi elogii clişeizate, sintagme ce diminuează ori exclud spiritul critic,aș înclina să invit publicul elitist și cunoscător să caute în a se exprima, a lectura dar și a înțelege plenar amplitudinea personalităţii lui cât şi genialitatea sa poetică, nu ca un calcul finit ci asemeni unei oportunități, unei alternative.
„Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate, despreţuind datinile drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara lui proprie. (De câte ori «Românul» era în opoziţie…, Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag.169)
„Politicienii să capete convingerea că statul român, moştenit de la zeci de generaţii care au luptat şi suferit pentru existenţa lui, formează moştenirea altor zeci de generaţii viitoare şi nu e jucăria şi proprietatea, în exclusivitate, a generaţiei actuale” (Voim să ne spunem părerea…, Timpul, 16 decembrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 373)
Cu toată toleranţa care caracterizează în sute de ani Biserica noastră, nu e de tăgăduit că îngăduinţa ei răsărea din tăria ei organică. Firele vieţei religioase se ţeseau în tot organismul social: în familie, în şcoală, în relaţiile economice chiar. Mănăstirile cele mari erau ateliere de industrie: se tornau litere, se ţeseau materii de lână, se lucra lemnărie de toată mâna, ba erau şi fonderii de turnat metale. Pe când egumenul şi cei cărturari ai soborului traduceau literatura teologică în limba română, în acelaşi timp călugării necărturari se îndeletniceau cu cele mai deosebite industrii, începând cu cele agricole, sfârşind cu manufactura de lux: adevărate comunităţi şi de credinţă şi de muncă” (Nu ne îndoiam…, Timpul, 6 septembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 325)
Cu permisiunea dumneavoastră,în câteva fragmente din scrierile cu caracter politic ale genialului român și om de înaltă trăire și cultură-Mihai Eminescu, regăsim cuprinse toate fantomele care bântuie societatea românească a acestor ani. Sunt ilustrate atât de veridic tipologii precum cele ale politicianului corupt şi trădător, administraţiei locale şi de stat ineficiente şi totodată acea sinecură pentru funcţionarul corupt, incompetent, slugă la partidul care-i dă, pe nemerit, o pâine albă de mâncat. Sunt texte atât de vibrante încât se creionează și portretizează tipul alegătorului minţit, înşelat, sedus cu vorbe mari, dar goale, iar apoi, părăsit şi batjocorit.
Într-un cuvânt , ne aflăm iarăși în fața aceluiaşi tablou trist al unei Naţiuni risipite, jefuite de străini, lepădată de credinţă şi rătăcită în această istorie potrivinică și tumultoasă,în care vedem cu acei ochi sufletești fotografia unui Stat corupt, golit de elementul naţional şi transformat în instrument de exploatare a Naţiunii în folosul străinilor şi spre paguba generaţiilor viitoare de români.
Totuşi, în aceste fragmente scrise de genialul român Mihai Eminescu regăsim şi speranţa, nădejdea în Biserica Neamului, în puterea Poporului Român de a renaşte, de a rupe lanţurile ruşinii şi falimentului istoric cu care, veneticii, cosmopoliţii ( așa intitulații multiculturaliştii de astăzi) cât şi „trădătorii cocoţaţi în fruntea Statului şi comunităţii româneşti”, l-au disprețuit și lichidat fizic pe Marele Poet iar toată moștenirea sa au legat-o de alte atribute străine intereselor de Neam, Credinţă şi Ţară.
Dacă românii noştri ar citi măcar o pagină, măcar la câteva zile, din gândirea politică a lui Mihai Eminescu, cu siguranță că vom avea o revelație cât și o certitudine că România noastră ar afla cu mult mai repede şi mai bine calea cea dreaptă în călătoria prin Istorie şi către Dumnezeu.
În numele întregului corp redacțional al acestui ziar vă rog , dragi români, citiţi-l, respectați-l și înțelegeți-l pe Mihai Eminescu!
Surse foto : ro.wikipedia.org, https://www.facebook.com/DFM.productions/?fref=photo
Menționez că poza principală este creația foto-reporterului Păun Daniel-dfm.productions, unul din principalii colaboratori al ziarului Criteriul Național,căruia îi mulțumesc încă o dată pentru ajutor cât și permisiunea de a o folosi, în cadrul acestui articol.
