Criteriul National

Franţa demarează o nouă eră a energiei nucleare odată cu renaţionalizarea grupului EDF​

Franţa demarează o nouă eră a energiei nucleare odată cu renaţionalizarea grupului EDF​
iunie 09
00:14 2023

Încetinită de opoziţia micilor acţionari, renaţionalizarea completă a grupului francez de utilităţi Electricite de France SA s-a încheiat joi, la aproape un an de la decizia Guvernului de la Paris, care vrea astfel să relanseze energia nucleară în Franţa şi să reindustrializeze ţara.

Sediu al EDF, Electricite de France SA Foto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profimedia

„Statul a pus în practică procedura de preluare a acţiunilor deţinute de investitorii minoritari de la EDF”, a informat Ministerul Economiei de la Paris, potrivit AFP și Agerpres. „În consecinţă, statul deţine în prezent totalitatea capitalului şi drepturilor de vot de la EDF”.

Anterior, Autoritatea de supervizare a pieţei financiare din Franţa (AMF) a anunţat că 8 iunie este data limită până la care deţinătorii a 2% din acţiunile EDF care mai erau în circulaţie vor fi constrânşi să îşi vândă participaţiile, ducând astfel participaţia statului la 100% din capitalul EDF.

„Această preluare a controlului total la compania noastră naţională de electricitate era o prioritate a Guvernului”, a salutat ministrul Economiei, Bruno Le Maire, o operaţiune cu o valoare de 9,7 miliarde de euro. Renaţionalizarea EDF, anunţată oficial în luna iulie 2022, „era indispensabilă pentru a permite EDF să deruleze în mod accelerat mai multe şantiere decisive”, în special cel care priveşte creşterea producţiei parcului nuclear actual, a adăugat Bruno Le Maire.

„Atunci când ne confruntăm cu atât de multe provocări energetice…faptul că avem un singur acţionar permite să avem o aliniere perfectă cu privire la viziunea pe termen lung”, a apreciat joi şi directorul general de la EDF, Luc Rémont.

Retragerea EDF de la Bursa de Valori de la Paris i-a constrâns şi pe ultimii acţionari minoritari să îşi vândă titlurile pentru un preţ de 12 euro pe acţiune, adică cu 20 de euro mai puţin decât preţul la care s-a derulat listarea la bursă a EDF în anul 2005.

Până în urmă cu câteva luni, statul francez deţinea 84% din capitalul EDF. Preluarea tuturor acţiunilor îi va permite statului francez să accelereze procesul de relansare a energiei nucleare, prin construcţia a cel puţin şase noi reactoare. În aşteptarea momentului în care vor fi puse în funcţiune noile unităţi, cel mai devreme în 2035-37, Franţa şi EDF vor trebui să îşi intensifice eforturile pentru dezvoltarea energiilor regenerabile şi a recupera decalajul faţă de statele vecine din Europa.

Există însă un obstacol major şi anume faptul că marja de manevră financiară a EDF este în acest moment inexistentă. Cu prilejul prezentării rezultatelor anuale pe 2022, grupul de utilităţi a anunţat că are datorii record de 64,5 miliarde de euro. Aceste datorii sunt rezultatul unei producţii de electricitate extrem de mici pe parcursul anului trecut, după ce mai multe centrale au fost închise pentru efectuare de lucrări de mentenanţă, cumulată cu obligaţia impusă de stat de a vinde electricitatea la un preţ mai mic decât concurenţii.

Anul trecut, timp de mai multe luni, doar jumătate dintre cele 56 de reactoare nucleare ale Franţei au funcţionat astfel că producţia de electricitate a scăzut până la 279 Terawaţi oră, cel mai redus nivel din ultimii 30 de ani.

În paralel, costul estimat pentru construcţia a şase noi reactoare de tip EPR este estimat la 51 de miliarde de euro, o sumă imposibil de suportat doar de EDF.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul