Criteriul National

FOTO Steagul Ucrainei flutură din nou pe Insula Șerpilor. „Operațiune finalizată cu succes”

FOTO Steagul Ucrainei flutură din nou pe Insula Șerpilor. „Operațiune finalizată cu succes”
iulie 04
14:50 2022

Drapelul ucrainean a fost arborat din nou pe Insula Șerpilor din Marea Neagră, a declarat luni un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, după ce trupele rusești s-au retras săptămâna trecută din avanpostul strategic, relatează The Telegraph și CNN.

Insula ȘerpilorFoto: AFP / AFP / Profimedia

„Insula Șerpilor a fost readusă sub jurisdicția Ucrainei”, a declarat Natalia Humeniuk, purtător de cuvânt al comandamentului militar din sudul Ucrainei, într-o conferință de presă.

„Steagul Ucrainei a fost arborat pe insulă … operațiunea a fost finalizată”, a mai spus luni Humeniuk.

Insula Șerpilor se află la aproximativ 48 de kilometri în largul coastei Ucrainei și este aproape de culoarele maritime care duc spre Bosfor și Mediterană.

„Gest de bunăvoință” din partea Rusiei

Armata rusă a anunțat săptămâna trecută că s-a retras de pe Insula Șerpilor, o poziție strategică din Marea Neagră cucerită de Moscova și care a fost bombardată ucraineană în ultimele săptămâni, potrivit AFP.

„La 30 iunie, în semn de bunăvoință, forțele armate ruse și-au îndeplinit obiectivele stabilite pe Insula Șerpilor și și-au retras garnizoana acolo”, a anunțat Ministerul rus al Apărării, spunând că această mișcare ar trebui să faciliteze exporturile de cereale din Ucraina.

Varianta Ucrainei

Ucrainenii susțin însă că retragerea rușilor din Insula Șerpilor este consecința unei „operațiuni de succes” a militarilor ucraineni.

„În timpul nopții, ca urmare a unei operațiuni militare de succes cu unitățile noastre de rachete și artilerie de pe Insula Șerpilor, inamicul a evacuat în grabă garnizoana cu două bărci cu motor și probabil a părăsit insula”, susține un comandament militar ucrainean responsabil în zonă.

Ce spune Pentagonul

După ce Rusia a anunțat că s-a retras de pe Insula Șerpilor motivând că este „un gest de bunăvoință”, Pentagonul a susținut că nu există vreun motiv pentru a crede varianta Moscovei.

„Ucrainenii au exercitat cu succes o presiune considerabilă asupra rușilor, inclusiv folosind rachetele Harpoon pe care le-au achiziționat recent pentru a ataca o navă de aprovizionare. Când îți dai seama cât de pustie este Insula Șerpilor, înțelegi importanța de reaprovizionare. Asadar, ucrainenii au făcut ca rușilor să le fie greu să susțină operațiunile de acolo și i-au făcut foarte vulnerabili la atacurile ucrainene. Deci, acesta este motivul pentru care Rusia a părăsit Insula Șerpilor”, a spus un oficial al Pentagonului.

Ucraina a promis că va recupera Insula Șerpilor

Ucraina va lupta pentru Insula Șerpilor „cât de mult timp este nevoie”, spunea în luna mai șeful serviciului de informații al armatei ucrainene, generalul Kirilo Budanov, citat de Ukraîinska Pravda.

Budanov a explicat într-o intervenție televizată că insula are o importanță strategică atât pentru Ucraina, cât și pentru ocupanții ruși, deoarece permite controlul apelor și, într-o anumită măsură, a situației aeriene din sudul Ucrainei.

„Cine controlează insula poate bloca în orice moment mișcarea navelor civile în toate direcțiile spre sudul Ucrainei… Insula Șerpilor este teritoriul Ucrainei și vom aștepta și vom lupta pentru ea cât de mult timp este nevoie”, a afirmat generalul ucrainean.

„Acesta este un punct important din punct de vedere strategic pentru a deschide rute maritime comerciale, a importa arme și a exclude orice posibile acțiuni militare rusești pe teritoriul Transnistriei, din care să poată ataca partea de vest a Ucrainei”, a subliniat acesta.

Citește și:

–––––

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul