Democrații au depus luni în Camera Reprezentanților un rechizitoriu împotriva lui Donald Trump, primul pas către deschiderea formală așteptată săptămâna aceasta a unei a doua proceduri de punere sub acuzare (impeachment) împotriva președintelui SUA, pe care îl acuză că a „incitat” la violența” care a lovit Capitoliul miercuri, relatează AFP.
The Article of Impeachment: Incitement to Insurrection, drafted by Rep @davidcicilline, @RepRaskin, me & @HouseJudiciary staff, has now been formally introduced at the House pro forma session today. https://t.co/Y6ntbSXF9G pic.twitter.com/MfB4CpqC6C
— Ted Lieu (@tedlieu) January 11, 2021
În același timp, democrații, care controlează majoritatea în Cameră, au introdus o altă rezoluție prin care au cerut vicepreședintelui Mike Pence să îl demită pe Donald Trump din funcție, invocând al 25-lea amendament al Constituției SUA.
Un republican s-a opus adoptării sale imediate în unanimitate. Se așteaptă un vot în plen marți.
„Este important să acţionăm şi este important să acţionăm într-o manieră foarte serioasă şi deliberativă”, a declarat la postul CNN congresmanul democrat Jim McGovern. „Ne aşteptăm să ajungă la vot miercuri. Şi mă aştept să treacă”, a adăugat acesta, potrivit Reuters, citat de Agerpres.










