Criteriul National

Fitch a confirmat ratingul României la ”BBB minus”, cu perspectivă negativă / ”Recomandat pentru investiții” – Finante & Banci

Fitch a confirmat ratingul României la ”BBB minus”, cu perspectivă negativă / ”Recomandat pentru investiții” – Finante & Banci
aprilie 24
01:33 2021

Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la „BBB minus” cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima notă din categoria „investment-grade” (recomandat pentru investiţii), se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, potrivit Agerpres.

Perspectiva negativă reflectă incertitudinile privind implementarea politicilor care să vizeze combaterea dezechilibrelor fiscale structurale pe termen mediu şi impactul pandemiei de coronavirus asupra finanţelor publice ale României. Planurile actualei administraţii includ o serie de reforme fiscale şi macro pentru a ancora sustenabilitatea fiscală pe termen mediu, dar un istoric slab al consolidării fiscale şi rigidităţile bugetare extrem de ridicate constituie dificultăţile cheie ale finanţelor publice, apreciază Fitch.

Potrivit agenţiei de evaluare, ratingul din categoria „investment-grade” atribuit României este susţinut de nivelul datoriei guvernamentale şi al serviciului datoriei sub cel al altor ţări, şi de un PIB per capita şi indicatorii privind guvernanţa şi dezvoltarea umană, care sunt peste cele ale altor state care beneficiază de un rating din categoria „BBB” şi sunt susţinute de apartenenţa la UE. Însă acestea puncte tari sunt contrabalansate de un deficit bugetar şi un deficit de cont curent mai ridicate comparativ cu ale altor ţări.

Fitch estimează o reducere graduală a deficitului general guvernamental la 8,2% din PIB în 2021, de la 9,2% în 2020 (cel mai ridicat din Europa Centrală şi de Est – CEE). O creştere mai solidă a veniturilor, datorită unei redresări robuste a economiei, va fi în mare parte compensată cheltuielile legate de pandemie, precum şi de cheltuielile mai ridicate cu investiţiile. Riscurile pe termen scurt sunt atenuate de aprobarea ordonanţelor de urgenţă care au redus planificata majorare a pensiilor de la 40% la 14% în 2021 şi au îngheţat salariile publice şi bonusurile.

Autorităţile au ca obiectiv reducerea deficitului sub 3% din PIB până în 2024, în urma restrângerii cheltuielilor şi a măsurilor pentru sporirea veniturilor. Per ansamblu, Fitch vede un angajament extins către reformă şi perspective încă favorabile ca măsurile de raţionalizare a cheltuielilor să fie aprobate în 2021 în pofida recentelor tensiuni din coaliţie. De asemenea, agenţia se aşteaptă la mai multă claritate privind măsurile legate de venituri în 2022, deoarece fără progrese în acest domeniu ţintele fiscale nu pot fi îndeplinite. Totuşi, rămân dificultăţile legate de implementare, inclusiv în raţionalizarea altor componente ale cheltuielilor (cum ar fi achiziţiile, serviciile şi transferurile către regiuni), precum şi reducerea decalajului de venituri. România are un istoric modest privind îndeplinirea ţintelor fiscale (în special în cazul deficitelor structurale), chiar în perioade de creştere mai puternică şi sub administraţii diferite, apreciază agenţia.

Fitch estimează că deficitul public va scădea la 6,6% din PIB în 2022, care ar fi în concordanţă cu creşterea datoriei la 53,2% din PIB în 2022, de la 47,3% în 2020 şi sub media actuală la categoria „BBB”, de 57,3% din PIB.

Fitch se aşteaptă ca economia României să crească în medie cu 5,8% în 2021-22 (faţă de media la categoria „BBB” de 4,4%), datorită investiţiilor solide şi a redresării graduale a exporturilor şi a consumului privat. Economia a avut o evoluţie foarte bună în trimestrul patru din 2020, în pofida restricţiilor, ceea ce arată rezilienţa unor sectoare importante, cum ar fi construcţiile şi unele industrii.

Fitch estimează că inflaţia va rămâne limita superioară a ţintei BNR (2,5% +/-1pp) în următorii doi ani şi apreciază că măsurile de prezervare a stabilităţii financiare s-au dovedit de succes, lichiditatea şi capitalizarea sectorului bancar fiind la un nivel ridicat.

Agenţia de evaluare subliniază că principalii factori care, individual sau împreună, ar putea conduce la o retrogradare a ratingului suveran sunt: o încredere mai slabă în implementarea unei strategii de consolidare credibile pe termen mediu, care ar duce, de exemplu, la o creştere mai rapidă decât s-a proiectat a datoriei publice, sau o deteriorare susţinută a sustenabilităţii balanţei de plăţi, de exemplu reflectând o adâncire mai puternică a actualului deficit de cont curent, potrivit Agerpres.

În sens invers, principalii factori care ar putea conduce la o îmbunătăţire a ratingului sunt încrederea că raportul datorie/PIB se va stabiliza pe termen mediu, de exemplu ca urmare a implementării eficiente a reformelor de control a cheltuielilor şi a planurilor credibile pentru măsuri de majorare a veniturilor, precum şi o reducere a vulnerabilităţilor externe, via o îmbunătăţire susţinută a indicatorilor privind datoria externă.

În opinia lor, decizia guvernului de a retrage legislația costisitoare privind pensiile va fi cheia pentru atingerea stabilității bugetare și credem că agenda de consolidare pe termen mediu este credibilă.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul