Primarul în exercițiu al Capitalei, Gabriela Firea, a lansat un atac la adresa prefectului Capitalei, Gheorghe Cojan, susținând că acesta ar fi trebuit să convoace de urgență o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență, după ce indicele de incidență a cazurilor de COVID-19 la 14 zile a trecut de 3 la mia de locuitori în București. „Nici până acum nu ne-a convocat în ședință a Comitetului pentru situații de Urgență. (…) Domnul prefect e o persoană ceva mai introvertita, nu e adeptul unui dialog interinstituțional. Părinții, realmente, nu știu ce să facă”, a susținut Gabriela Firea.
Ea a făcut aceste declarații duminică, într-o conferință de presă în care PSD a anunțat candidatura medicului Adrian Streinu Cercel pe lista pentru Senat la alegerile parlamentare.
Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă în România din 15 octombrie prevede instituirea unor noi restricții în cazul în
care într-o localitate este depășită rata de infectare de 3 cazuri la mie, așa cum s-a întâmplat duminică în cazul Capitalei, dar acestea nu intră automat în vigoare. Conform HG, Comitetul pentru Situații de Urgență București ar trebui să se întrunească în cel mult 48 de ore.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii București, Mariana Stancu-Țipișcă, a declarat pentru HotNews.ro că până la această oră nu a fost convocată o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență.
- „Mâine, activitățile în școli și grădinițe se vor desfășura în scenariul 2, hibrid. După ce se convoacă Comitetul pentru Situație de Urgență, dacă ei decid să se treacă la scenariul online, vom trece la sistemul online.
- (…) Părinții să stea liniștiți, activitățile se vor desfășura ca și până acum, până la o decizie a Comitetului pentru Sitații de Urgență. În absența unei astfel de decizii, școlile vor funcționa în scenariul 2 (n-r. elevii fac cursuri fizice și cursuri online, prin rotație)”, a declarat Anisie, pentru HotNews.ro.
Ea a spus că a convocat inspectorii școlari din București pentru o ședință luni dimineață de la ora 8.00.










