Criteriul National

Femeile în politica românească: unde e problema reală? – Opinii

Femeile în politica românească: unde e problema reală? – Opinii
decembrie 24
23:00 2020

S-a stârnit pe bună dreptate mare tărăboi zilele astea legat de reprezentarea femeilor la nivel înalt în politica românească. Nu doar că executivul include o singură ministră, dar apar şi discrepanţe greu de explicat între partide. Iar analiza trebuie oricum făcută pe cel puţin două dimensiuni: nu doar procentul femeilor trimise în parlament, la grămadă, de exemplu, dar şi importanţa reală a poziţiei pe care ele le ocupă în ierarhia decizie, de partid sau în instituţii; ultimul lucru e mai greu de cuantificat decât primul.

Nemulţumirile au răbufnit acum, la finalul ciclului se selecţie şi promovare, când e mai clar cine a răzbit la vârf. Dar e înşelător să te uiţi doar la această fotografie de finiş: cauzele dezechilibrului se află la bază, în fazele de întocmire a listelor de candidaţi, iar anumite evoluţii se puteau ghici pe parcurs. Expert Forum (EFOR) a anticipat problema şi a publicat două analize, una pe candidaturile în alegerile locale din 2020 (aici) şi alta pe cele parlamentare (aici).

Concluziile noastră este că lucrurile nu s-au îmbunătăţit semnificativ în timp faţă de rundele precedente de alegeri, deci putem vorbi de un dezechilibru cronic şi structural ce se perpetuează. Din cei peste 250.000 candidaţi înscrişi pentru funcţii judeţene sau locale în septembrie 2020, doar 23% au fost femei. În alegerile parlamentare din decembrie, 29% din candidaţii înscrişi au fost femei. Diferenţele între judeţe au fost însemnate, dar n-am observat vreo corelaţie cu nivelul de dezvoltare sau regiunea istorică: judeţe din diverse colţuri ale ţării, cu forţă economică şi grade diferite de modernizare socială, s-au găsit atât în top, cât şi la coadă în ce priveşte procentul de femei pe liste.

Diferenţele între partide nu sunt uriaşe, dar sunt semnificative, cu partidele naţionale mari (PSD şi PNL) având cele mai serioase probleme în a recruta candidaţi pentru cele aproximativ 45.000 de poziţii care trebuie ocupate în administraţia locală, după cum arată graficele. În alegerile naţionale situaţia între competitori e ceva mai echilibrată.

Disproporția cea mai mare se întâlneşte însă atunci când analizăm prezenţa femeilor pe tipurile de funcţii pentru care candidează: pentru poziţia de primar, sub 10% au fost candidați femei; şi la fel pentru cea de Preşedinte de Consiliu Judeţean. Prin comparaţie, media a fost de 24% pentru funcţia mai slabă politic de membru într-un consiliu, local sau judeţean. Cu alte cuvinte, funcţiile alese direct (primar, preşedinte CJ) şi care dau legitimitate şi putere executivă reală rămân în continuare cele mai inaccesibile femeilor.

Dar nici asta nu-i suficient pentru a înţelege de ce nişte cifre agregate, aşa cum se discută din viteză în presă, pot fi înşelătoare. Ducând analiza un pas mai departe, am observat că dacă pe listele pentru consiliile locale cam jumătate din femei au fost pe locuri eligibile (peste locul 8), la consiliile județene situația s-a prezentat diferit, doar 21% din consilierii peste poziția 8 fiind femei. Asta confirmă observaţia precedentă: cu cât greutatea funcţiei e mai mare, cu atât probabilitatea ca ea să fie ocupată de o femeie e mai mică.

Există multe situaţii, aşa cum se constată în cazul listelor pentru Consiliul Județean, unde la prima vedere procentele par în regulă, dar de fapt mare parte din femei sunt de figuraţie, pe locuri ne-eligibile. Cea mai mare discrepanță între sexe se observă la poziția 1 pe listele de candidaţi în alegerile naţionale, ocupată predominant de bărbați. Asta nu-i deloc irelevant ci reprezintă un bun indicator al influenţei reale a femeilor în partid. Mai departe, explică în bună parte de ce, în negocierile dure pentru o coaliţie din trei partide ce trebuie să-şi împartă număr limitat de ministere, titularii de portofolii tind să se aleagă dintre aceşti şefi de liste. Cu alte cuvinte, lucrurile pleacă cu o anumită tendinţă chiar de jos, de la baza de organizaţii politice pe care stă democraţia românească. Fără diagnostic corect nu vom găsi nici soluţiile care să funcţioneze.

Şi dacă tot am ajuns să vorbim de măsurări şi indicatori, trebuie spus că dincolo de retorica pioasă şi legi (aplicate oricum nesistematic), interesul pentru aceste lucruri e mic. Ne place să ne indignăm periodic, dar în orb, pentru că monitorizările lipsesc. De exemplu, birourile de circumscripție au publicat în 2020 mai puține date decât în iunie 2016, pe proceduri mai rudimentare, nu se ştie din ce motiv. Între informațiile care s-au scos se află data nașterii și genul candidaților, deci în principiu n-aveai de unde să ştii dacă partidele politice respectă reglementările și bunele practici privind echilibrul de gen pe listele electorale.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul