Criteriul National

Faze tari: Jacheta prin care răspunzi la telefon și îți poți face și selfie; Motivul pentru care unor turiști li s-a interzis accesul pe o plajă cunoscută din Portugalia – Faze Tari

Faze tari: Jacheta prin care răspunzi la telefon și îți poți face și selfie; Motivul pentru care unor turiști li s-a interzis accesul pe o plajă cunoscută din Portugalia – Faze Tari
octombrie 03
03:21 2019

Luna s-a îndepărtat de Pământ, în ultimii 4,5 miliarde de ani. Animația uluitoare prin care s-a reconstituit procesul Luna se îndepărtează de Pământ cu aproximativ 3,8 centimetri pe an, au calculat oamenii de știință. Procesul are loc de miliarde de ani, iar specialiștii au relizat o animație prin care au încercat să reconstituie fenomenul. Procesul a început când suprafața lunii era o bilă uriașă de magmă și lavă, transformându-se în roca inertă de acum. Animația a fost realizată de astronomul James O’Donoghue și are ca punct de pornire Luna, așa cum era acum 4,5 miliarde de ani, până în prezent. Cercetătorul a mărturisit că a învățat recent cum să creeze asemenea animații, inspirându-se dintr-un documentar NASA despre inelele planetei Saturn, care au dispărut în timp. Apoi a analizat alte animații precum cele ale vitezei luminii, scrie Libertatea.
Invenție revoluționară: Doi antreprenori au început producția de hârtie fără să folosească arbori tăiați. Se poate face hârtie fără copaci? Doi antreprenori din Australia s-au ambiționat să afle și au arătat că se poate. Au petrecut un an cercetând o posibilă alternativă care ar putea servi drept materie primă pentru fabricarea hârtiei. Și au reușit. Acum sunt singurii din lume care produc hârtie din piatră. Ideea de a produce hârtie din piatră i-a costat pe cei doi antreprenori australieni 30 de mii de dolari din economiile proprii. În doar câteva luni, filmulețul de prezentare a ajuns la peste 10 milioane de oameni, potrivit Digi24.
Cea mai mare amenințare înainte de alegeri tocmai a fost pusă la vânzare pe dark web. Dark web este locul de pe internet de unde poți cumpăra aproape orice, iar printre acestea se numără acum și servicii de dezinformare. Nu există alegeri fără măcar puțină dezinformare, iar acum pare că există și grupuri care oferă astfel de serivicii, la un nivel profesionist. Pe dark web există utilizatori dispuși să ofere servicii de dezinformare. Astfel, organizațiile sau persoanele interesate pot plăti fie pentru a genera propagandă pozitivă despre acestea, fie pentru a răspândi informații negative despre concurență sau rivali, conform Playtech.
Motivul pentru care unor turiști li s-a interzis accesul pe o plajă cunoscută din Portugalia. Mai multor turiști din Portugalia li s-a interzis să mai intre în apă, după ce o plajă cunoscută a fost invadată de meduze otrăvitoare. Ei au fost avertizați să părăsească plaja, pentru că aceste meduze pot otrăvi oamenii și după ce creaturile mor. Meduza, denumită „galera portugheză” este un hidrozoan marin, cu tentacule lungi, iar printr-o singură înțepătură poate transmite venin suficient pentru a ucide pești și uneori și oameni. În fiecare an, au loc 10.000 de atacuri în Australia și pe coasta Atlanticului, notează Știrile Pro Tv.
Jacheta prin care răspunzi la telefon și îți poți face și selfie. Data viitoare când îți cumperi haine, acestea ar putea veni dotate cu o tehnologie care ți-ar putea face viața mai ușoară. Articolul de îmbrăcăminte s-a năsscut dintr-o colaborare dintre Google și Levi, care vin acum cu o nouă jachetă de blugi inteligentă. Ideea nu este una nouă. Conceptul este foarte similar cu cel propus de cele două companii în 2017. Astfel, prin proiectul numit Project Jacquard, Google și Levi începuseră să experimenteze cu introducerea tehnologiei în articole de îmbrăcăminte. În esență, aceasta funcționează cu ajutorul unei „etichete” inteligente, activată prin Bluetooth, se arată în articolul Playtech.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul