Dan Puric transfigurează feeria proiectată de către Victor Eftimiu într-un poem închinat iubirii. Este pur şi simplu un spectacol în care punctul central este iubirea şi metamorfozele ei. Preţ de două ore şi jumătate, am asistat la un adevărat drum iniţiatic în care fericirea devine instant disperare şi deznădejde, apoi o căutare nesfârşită către una dătătoare de speranţă.
Rafinata feerie folclorică Înşir-te mărgărite devolează simbolistica şi chiar tiparele basmului românesc, motivele şi personajele sale consacrate apar redimensionate, reasamblate mai multe decât armonios într-o originală sinteză.
Cu Înşir’te mărgărite, munca creatorului de teatru ajută publicul să descopere drumul către interioritate a fiecăruia. Dan Puric a găsit însă, resurse pentru a aduce basmul pe scena Teatrului Naţional Ion Luca Caragiale, atunci când a fost inaugurată Sala Mare după patru ani şi jumătate de lucrări de reabilitare, reconsolidare şi reconstrucţie. Dan Puric a lăsat să cadă absolut toate măştile rolurilor pe care le-a încercat de-a lungul carierei sale şi s-a dezvăluit pe sine în toată strălucirea sa de adevărat om de cultură.
„Povestea” maestrului Dan Puric copleşeşte prin acea monumentalitate, dar şi prin sentimentul de duioşie – atributul care o apropie de chiar substanţa basmului românesc, de sublimul fiinţei, de adevărul fundamental al vieţii.
Muzica, dansul, pantomima, jocul actoricesc definesc feeria. Pe parcursul acestui eveniment de înaltă ţinută,am remarcat că Dan Puric a reuşit să pună în scenă piesa cu acea proverbială incandescenţă. Iar, bucuria de a trăi emoţia sufletului românesc, aşa cum ne promisese m-a determinat să vizionez cu plăcere foarte multe momente bine realizate.
Vă ofer un moment de excepţie surprins din spectacolul de aseară 13 Aprilie 2016.
Iar pe final vă ofer şi declaraţia oficială a Maestrului Dan Puric referitoare la această piesă:
“Nu ştiu cum, dar Eftimiu a făcut un basm modern fără să-l modernizeze. I-a păstrat sănătatea sufletească, inocenţa şi frumuseţea. S-a jucat. Asta mi-a plăcut teribil. M-a atras starea de joc a lui Eftimiu faţă de poveste. Într-o societate confuză în care lipsesc reperele morale, iar axul valoric este perturbat, basmul clarifică, limpezeşte. El nu poate să mintă pentru că e făcut pentru copii. Nevoia de basm o consider azi necesară pentru că lumea se urâţeşte, iar basmul e un reflex de igienă sufletească…
Acest spectacol este profund românesc şi, de aceea, poate fi oricând internațional”.
