Oamenii aleși, cu talente și deschidere sufletească au capacitatea extraordinară de a fi vizibili și atunci când societatea nu e atât de focusată sau preocupată.Iar acest lucru este întotdeauna benefic în a se menționa deoarece caracterul social, educativ se formează încă de la primii ani din viață!
De aceea, redacția ziarului nostre, Criteriul Național a fost informată de prezența prilejuită ,cu ocazia sărbatoririi Zilei Dobrogei la un eveniment în care viitorul acestei țări -copii preșcolarii din grădinițele 2 și 29 au desfășurat cu mândrie activități educative în scopul familiarizării publicului și educării în spiritul și specificul local.
Astfel și-au încântat ochii cu frumusețile litoralului, plimbându-se pe plajă. De asemenea, fiind însoțiți ei au vizitat Muzeul de Artă Populară din Constanța, acolo unde au admirat costume tradiționale, covoare și vase populare din zonăr, de o inestimabilă valoare. Reîntorși în gradiniță micuții au încântat ți surprins plăcut audiența deoarece au realizat o expoziție cu lucrări artistico-plastice dedicate zilei ținutului dobrogean și au servit preparate tradiționale.
La final, au interpretat cu real succes o suită de dansuri populare dobrogene.
Pe parcursul întregii zile au fost monitorizați și îndrumați de către doamnele educatoare și consilierul de imagine Olaru Mihaela cărora le mulțumim pentru tot ceea ce realizează , deoarece pun suflet și pasiune, asemănându se proverbului românesc- „omul sfințește locul!”












