Durerea de dinți este una dintre cele mai răspândite, iar multe persoane nu îi acordă atenție, până când nu devine insuportabilă. Ignorarea disconfortului, care de multe ori reprezintă un semnal de alarmă, poate conduce la apariția unor complicații severe. În timp, sunt necesare tratamente de durată mai lungă și mai costisitoare. Citește în continuare și află care sunt riscurile la care te expui dacă nu acorzi atenție semnelor pe care organismul ți le oferă.
Pot indica afecțiuni severe
Durerea este unul dintre simptomele comune ale multor afecțiuni dentare. Fie că este cauzată de o simplă sensibilitatea dentară, de apariția cariilor sau a afecțiunilor gingivale, durerea nu prezintă caracteristici specifice.
De cele mai multe ori, durerea este semnalul unei faze avansate a bolii. Atunci când un control stomatologic este efectuat periodic, multe dintre bolile dinților pot fi identificate în stadiile incipiente sau chiar pot fi prevenite. Însă, cei mai mulți pacienți vin la medicul dentist și acuză „ma doare maseaua”, deci când se află într-o stare avansată a afecțiunii.
Riscul de complicații crește proporțional cu evoluția bolii
Netratate corespunzător sau într-o perioadă scurtă de timp, afecțiunile dentare asociate cu durere pot determina complicații severe. Dintre acestea fac parte:
- abcesul dentar (cavitate cu puroi);
- sângerările gingivale;
- pierderea dinților;
- septicemie (infecție generalizată la nivelul întregului organism).
Pentru a preveni agravarea bolii și dezvoltarea complicațiilor este recomandat să mergi cât mai repede la un medic dentist in Bucuresti. Acesta va stabili tratamentul optim pentru ameliorarea durerii.
Tratamentul devine mai costisitor în stadiile avansate
Cu cât afecțiunea avansează și durerea devine mai intensă, cu atât tratamentul este mai complex și mai costisitor. Tratarea în stadiile incipiente este mai facilă și se asociază cu un grad mai redus de complicații.
Este important de cunoscut faptul că stomatologia modernă furnizează o multitudine de opțiuni terapeutice fără durere. Însă, majoritatea pot fi utilizate doar în cazurile ușoare sau moderate. Evoluția bolii poate necesita tratamente mai invazive. Astfel, lasă frica de dentist și programează o consultație pentru a te bucura de confortul oferit de tehnologia ultraperformantă.
Afectează calitatea vieții
Cele mai multe dintre persoanele care se confruntă cu durerea de dinți acuză faptul că le este afectată desfășurarea normală a activităților zilnice. Într-un număr mare de cazuri netratate, durerea crește în intensitate și afectează capacitatea de concentrare și atenția. În unele situații, consumul alimentelor sau somnul sunt sever perturbate de disconfortul generat de durerea de dinți.
Ignorarea durerii de dinți poate avea consecințe serioase asupra sănătății dentare și a stării generale. Este important să te prezinți la medicul stomatolog în cel mai scurt timp de la apariția simptomelor, pentru stabilirea cauzei și a tratamentului adecvat. Printr-o programare rapidă poți evita complicații severe. Nu ignora simptomele și acordă atenție sănătății dinților tăi prin îngrijirea corespunzătoare și realizarea vizitelor periodice la medicul dentist.
Sursa foto: Freepik










