Criteriul National

Directorul STS, şeful IGSU și Bogdan Despescu de la MAI – înaintaţi în grad de Iohannis – Esential

Directorul STS, şeful IGSU și Bogdan Despescu de la MAI – înaintaţi în grad de Iohannis – Esential
noiembrie 28
08:03 2020

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele de înaintare în grad a mai multor reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale (MApN), Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP) şi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Între cei înaintaţi în grad se numără locţiitorul şefului Statului Major al Apărării, Vasile Toader, şeful STS, Ionel-Sorin Bălan, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Dan-Paul Iamandi, chestorul-şef de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, notează Agerpres.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat următoarele decrete:

* Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a generalului-maior – cu două stele Vasile Toader din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Petru Băiceanu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Dragoş-Marian Popescu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Dacian-Tiberiu Şerban din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Paula Cristea din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Stelian Cristea din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Claudiu-Ovidiu Dobocan din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Gheorghe Iordache din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Florea Nae din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Florin Oancea din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Daniel Pop din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Valeriu Roşu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Constantin Spînu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de flotilă aeriană – cu o stea comandorului Ovidiu Bălan din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de contraamiral de flotilă – cu o stea comandorului Cornel-Eugen Cojocaru din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de contraamiral de flotilă – cu o stea comandorului Marian Săvulescu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a general-maiorului – cu două stele Ionel-Sorin Bălan din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Marius-Sorin Chiuţă din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Alin Ciculescu din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Mihai Dascălu din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Gabriel David din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Vlad-Alexandru Podoprigora din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Sorin-Radu Stânga din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Loredan Temneanu din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Adrian-Ovidiu Bălan din Serviciul de Protecţie şi Pază;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Cristian Popescu din Serviciul de Protecţie şi Pază;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Bogdan Răuţă Serviciul de Protecţie şi Pază;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Dan-Paul Iamandi din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Tiberiu-Silviu Dumitrache din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Marius-Haientz Patriche din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Liviu Uzlău din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului de general de flotilă aeriană – cu o stea comandorului Cătălin-Paul Dache din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind înaintarea în gradul profesional de chestor general de poliţie a chestorului-şef de poliţie Bogdan Despescu din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind înaintarea în gradul profesional de chestor-şef de poliţie a chestorului principal de poliţie Ioana Dorobanţu din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind înaintarea în gradul profesional de chestor-şef de poliţie a chestorului principal de poliţie Marin Făgăraş din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Valentin Minoiu din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Ion Peligrad din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Aurel-Cătălin Giulescu din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Benone-Marian Matei din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Romică Potorac din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Sorin-Daniel Stan din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Tiberiu-Iulian Ivancea din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Mihai-Cătălin Necula din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Cătălin Andruş din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Marius Dragnea din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Aurelian-Alin Petecel din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Constantin-Adrian Glugă din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Daniel-Traian Tache din Ministerul Afacerilor Interne.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul