Criteriul National

Director de hotel din Bulgaria: Am scăzut preţurile la jumătate faţă de acum doi ani. Acum românii stau în medie 3-4 nopţi,faţă de 1-2 săptămâni înainte de pandemie – Mediu

Director de hotel din Bulgaria: Am scăzut preţurile la jumătate faţă de acum doi ani. Acum românii stau în medie 3-4 nopţi,faţă de 1-2 săptămâni înainte de pandemie – Mediu
iunie 05
16:18 2021

Preţul unui pachet de trei nopţi la un hotel de patru stele în staţiunea Nisipurile de aur din Bulgaria porneşte de la 150 euro pentru două persoane, în luna iunie, preţurile fiind la jumătate faţă de acum doi ani, a declarat sâmbătă Andreana Staneva, director de vânzări al unui complex hotelier. Resortul a primit 30.000 turişti în 2019 şi speră să atingă această cifră în 2023. Acum, turiştii români stau în medie stau 3-4 nopţi, faţă de 1-2 săptămâni înainte de pandemie. În prezent, gradul de ocupare al hotelului este de 30%, iar 30% din turişti sunt români.

”Sperăm ca anul acesta să fie mai bun, dar vom vedea. Anul trecut, a fost o scădere mare a pieţei şi a numărului de turişti cu circa 50%, dar speră să fie mai bine, în special pentru piaţa românească şi bulgară, pe care noi ne bazăm de câţiva ani. Cifra de afaceri şi numărul de turişti au scăzut sesizabil faţă de anul trecut, însă acum că turiştii români pot intra în Bulgaria fără test sau dovada vaccinului, sperăm ca acest număr să crească”, a declarat sâmbătă Andreana Staneva, director de vânzări al complexului Prestige Deluxe Hotel Aquapark Club.

Aceasta afirmă că societatea a făcut investiţii de peste 1 milion de leva (500.000 euro) în modernizare, servicii şi produse, în cele două hoteluri ale resortului.

”Deşi a fost pandemie, am făcut investiţii de peste 1 milion de leva, deoarece ştiam că turiştii noştri trebuie să primească cele mai bune condiţii. Estimăm că cei mai mulţi turişti vor fi români şi bulgari. Nu avem încă informaţii legat de piaţa din Europa de vest, mă refer la britanici şi germani în special, care nu ştim dacă vor zbura în Bulgaria în acest an. Mai sunt cehii şi polonezi, al căror număr de turişti a scăzut anul trecut cu circa 80%. Aceeaşi scădere a fost şi la turiştii români şi bulgari, dar sperăm că situaţia se va schimba, odată cu creşterea numărului celor vaccinaţi”, a adăugat ea.

Hotelul a primit peste 30.000 turişti în 2019 şi speră să atingă această cifră în doi ani de acum înainte, în 2023.

”Românii fac rezervări last minute. În medie stau 3-4 nopţi, faţă de 1-2 săptămâni înainte de pandemie. Preţul unui pachet de trei nopţi porneşte de la 150 euro pentru două persoane, în luna iunie, şi de 300 euro în luna iulie, în regim all inclusive, şi la 350 euro pentru şapte nopţi, şi ajunge la 600 euro în luna iulie. Preţurile vor scădea din 29 august”, a mai spus reprezentantul hotelului.

Preţurile sunt mai mici decât acum doi ani cu 50%, precizează ea.

”Guvernul ne ajută cu ce poate. Ne-au sprijinit inclusiv cu măsurile privind relaxarea condiţiilor pentru turiştii români. Cooperăm cu Guvernul şi încercăm să rămânem în relaţii bune”, a mai spus ea.

Înainte de pandemie, primele cinci naţionalităţi care îşi făceau vacanţa la Nisipurile de aur erau: români, polonezi, germani, moldoveni şi cehi.

Hotelul are 200 de angajaţi şi face angajări.

”Angajăm din ce în ce mai multe persoane, ceea ce este o problemă: nu avem la fel de mulţi turişti ca înainte, preţurile au scăzut la jumătate, dar numărul de personal trebuie să fie mai mare, deoarece dezinfectarea, curăţenia se fac cu un număr mai mare de angajaţi. Chiar şi cu această scădere, nu ne-am permis să scădem calitatea serviciilor”, a precizat ea.

Resortul Prestige Deluxe Hotel Aquapark Club de patru stele a fost inaugurat în 2017 şi are 440 de camere şi 220 de locuri de parcare.

La rândul său, prezent la eveniment, Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel, a afirmat că Nisipurile de aur este cea mai căutată staţiune bulgară de către români, apoi Sunny Beach şi Albena.

”Noi de obicei, în anii buni, avem în Bulgaria în jur de 100.000 de turişti, care vin aici în vacanţă cu IRI Travel şi cu cele 1.000 de agenţii partenere revânzătoare, din România. Când a venit lock-down-ul anul trecut, toate rezervărie de Paşte şi 1 Mai s-au anulat. Am sunat fiecare turist, am luat fiecare situaţie în parte şi i-am reprogramat pentru luna septembrie 2020 sau pentru mai 2021 în aceleaşi condiţii, fără penalizări. Am avut de câştigat deoarece am avut rezervări multe şi la noi scăderea a fost de 40% în 2020 faNţă de 2019”, a afirmat Lucian Bădîrcea.

Acesta spune că toate hotelurile din Bulgaria au oferte speciale zilnic.

”Noi am fost la zi cu toate aceste oferte şi a contat mult pentru turiştii noştri. Managementul hotelurile este foarte flexibil, se pliază pe piaţă, sunt pro-activi, au mereu reduceri. Din ce ştiu, acum sunt jumătate din hoteluri deschise, dar după 15 iunie se deschid toate, deoarece rezervările sunt deja făcute. În ultimele trei săptămână a explodat numărul de rezervări. Numai într-o singură zi, 31 mai, am vândut peste 3.000 de camere”, a precizat el.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul