Conform experienței istorice a țării, dacă statul rus există în actuala lui formă, el nu se va implica în negocieri oneste, nici nu va semna cu bună credință un acord de pace, scrie Politico.
Vladimir PutinFoto: Gavriil Grigorov / AP / Profimedia
Se poate afirma fără teamă de a greși că poporul ucrainean și conducătorii lui își doresc o pace durabilă cu Rusia, în mai mare măsură chiar decât Occidentul și alte țări din lume. Atunci, de ce nu este Kievul primul care să se implice în explorarea unui compromis cu Moscova?
Adevărul este că actualul război al Rusiei împotriva Ucrainei nu este unul care să poată fi oprit ușor prin negocieri. El se încadrează într-un vechi tipar istoric al comportamentului Rusiei, parte a unei patologii mai ample care face neviabilă o pace stabilă – ori cel puțin îi determină să creadă acest lucru pe cei mai mulți ucraineni și alții din Europa Centrală.
Atacul actual nu este nici primul asalt al Moscovei asupra națiunii ucrainene și nici unica operațiune expansionistă în curs a Kremlinului în interiorul fostului imperiu al Rusiei.
Lecții de neuitat din trecutul Ucrainei, dar și din istoria și prezentul vecinilor ei, i-au învățat pe ucraineni că în Moscova nu se poate avea încredere. Și, conform experienței lor și analizei lor comparative, dacă statul rus există în actuala lui formă, el nu se va implica în negocieri oneste, nici nu va semna cu bună credință un acord de pace.
Mai simplu spus, tradiția imperială a statului rus este mult prea puternică pentru a permite încheierea unui acord consistent și de durată. În realitate, impulsul expansionist vechi de secole încastrat în perspectiva strategică a Moscovei ar putea supraviețui chiar și unei transformări democratice a regimului politic al țării – așa cum s-a întâmplat și după Prima Republică Rusă (februarie-octombrie 1917) și după A Doua Republică Rusă (1991-1999).
Acesta e motivul pentru care, spre deosebire de mulți observatori din exterior, cei mai mulți politicieni, experți și diplomați din Ucraina și Europa Centrală văd războiul ruso-ucrainean de astăzi nu numai – și nu în măsură așa mare – ca pe un rezultat al obsesiilor lui Vladimir Putin. Ei îl percep în schimb ca pe cea mai recentă materializare a unui șir de cuceriri militare convenționale și hibride inițiate de Rusia de-a lungul veacurilor. Cei care au fost supuși de diversele imperii rusești – moscovit, țarist, sovietic și post-sovietic – au experimentat cu toții un expansionism similar. Iar actuala agresiune nu e decât cea mai nouă manifestare a acestuia.
Mulți observatori au fost uluiți în februarie 2022 de afirmația lui Putin cum că invazia fățișă a Moscovei în Ucraina – cu președintele ei evreu – ar fi fost justificată de îngrijorările „anti-fasciste” ale Rusiei. Din contră, mulți oameni din Europa Centrală erau familiarizați cu acest gen de acuzații din partea Moscovei, cum că elitele, guvernele ori conducătorii lor ar fi fasciști.
De pildă, cu 30 de ani înaintea actualei invazii din Ucraina, Armata a 14-a a Rusiei a intervenit militar într-un conflict intern al Moldovei. Generalul Aleksandr Lebed, decedat între timp, justifica intervenția ilegală a trupelor sale într-o altă țară printr-o acuzație similară cu minciuna lui Putin, afirmând că noul guvern de la Chișinău al tinerei Republici Moldova s-ar fi comportat chiar mai rău decât se comportase SS-ul german cu 50 de ani mai devreme. Acea intervenție fățișă a dus în cele din urmă la scindarea Republicii Moldova. Iar rămășițele Armatei a 14-a – așa-zisul Grup Operațional al Forțelor Rusești – se mai află chiar și acum în calitate de oaspeți înarmați și nepoftiți pe teritoriul de stat recunoscut oficial al Republicii Moldova.
Acest episod din 1992 – desfășurat într-un moment relativ pro-occidental și liberal al istoriei recente a Rusiei, când Putin încă mai era din punct de vedere politic un neica nimeni din Sankt Petersburg – ilustrează o idee mai generală. Nu contează dacă Putin va mai fi la putere ori nu, nici dacă regimul Rusiei va fi democratic, totalitar, monarhic, oligarhic sau altcumva: cel mai probabil impulsul expansionist al Moscovei va persista oricum.
Mulți analiști occidentali pot considera acest determinism etno-istoric drept neștiințific, însă astfel de evaluări sumbre constituie norma printre vecinii imediați ai Rusiei. Popoarele din Europa Centrală, Caucaz și Asia Centrală au resimțit cu toate pe pielea lor atitudinile și impulsurile coloniale ale Rusiei, din nou și din nou. Operațiunile Moscovei au fost concepute în mod uniform pentru a-i impune puterea imperială, iar invazia Rusiei din Ucraina nu e decât cea mai nouă formă a lor.
Pentru cei înarmați cu memoria istoriei, căutarea unui armistițiu autentic cu actualii conducători ai Rusiei pare o neghiobie. Putin și succesorii lui ar putea foarte bine să se implice în dialoguri politice și să poarte negocieri care să pară serioase la suprafață. Kremlinul ar putea chiar să vorbească despre un acord de încetare a focului și de măsuri de „construcție a încrederii”. Însă n-ar fi decât o retragere tactică temporară, menită a ajuta ulterior Rusia să-și impună încă o dată dominația, puterea și hegemonia.
Mai mult chiar, în ce privește Ucraina, agresiunea rusă e în mod special feroce și intransigentă, întrucât Rusia refuză să recunoască identitatea națională și cultura Ucrainei. Și e dificil să nu ajungi la concluzia că această lipsă de respect își are originea nu numai în aroganța Moscovei, ci și într-un sentiment de inferioritate al Rusiei: Kievul a fost în definitiv capitala Rusiei kievene medievale, cu trei secole mai înainte ca Moscova să fi fost măcar pomenită în cronici.
Dată fiind această mentalitate istorică, cu excepția unei supuneri totale a Ucrainei la revendicările Rusiei, e dificil de văzut la ce compromis durabil s-ar putea ajunge cu Moscova, realist vorbind. Chiar și dacă un armistițiu ar deveni de dorit, acum ori mai târziu, există considerații strategice care sfătuiesc Kievul să nu aibă încredere în Moscova, întrucât aceasta ar folosi răgazul doar pentru a-și pregăti armata, economia și populația pentru un nou atac. În consecință, ucrainenii sunt obligați să aștepte o înfrângere categorică și zdrobitoare a Rusiei pentru a începe negocieri serioase cu Kremlinul.
Articol de Andreas Umland (analist la Stockholm Center for Eastern European Studies din cadrul Swedish Institute of International Affairs)
Articol publicat cu sprijinul agenției Rador
