În aprilie 2018, la câteva zile după publicarea de către Trezoreria SUA a raportului de schimb valutar bianual, preşedintele Trump a denunţat pe Twitter devalorizarea yuanului chinez. Încă din timpul campaniei sale prezidenţiale din 2016, Trump a fost implicat într-o mare negociere cu China: prin indicarea a ceea ce el numeşte „manipularea valutei din China”, acesta speră să forţeze Beijingul să-şi reducă marele excedent comercial ce reprezintă cam jumătate din deficitul comercial total al SUA de aproape 500 de miliarde de dolari.
Este CNY subevaluat? – Uitându-ne la rata de schimb a CNY, nu pare că valuta ar fi subevaluată. Folosind indicele REER al JP Morgan, ce ia în considerare inflaţia relativă dintre partenerii comerciali, yuanul s-a apreciat mai mult decât oricare altă valută de top începând din 2010. CNY a crescut cu peste 25% în acea perioadă, în comparaţie cu 10% pentru USD. Pe de altă parte, în aceeaşi perioadă lira sterlină a scăzut cu 1%, în timp ce euro şi yenul au scăzut cu 13% şi, respectiv, 25%.
În 2017, în contextul unei încetiniri a economiei chineze la un nivel care ar constitui, în mod normal, un puternic stimulent pentru devalorizare, yuanul a crescut cu aproape 7% faţă de USD; coşul de referinţă al CFETS (în care USD reprezintă 22,4% din ponderea totală) a crescut, de asemenea.
Un alt mod de a evalua valoarea valutei este de a te baza pe paritatea puterii de cumpărare. Aşa cum a fost indicat în Raportul Sectorului Extern al Fondului Monetar Internaţional din iulie 2017, rata de schimb a yuanului este în general în acord cu principiile fundamentale ale ţării, în timp ce dolarul american este subevaluat cu 10% până la 20%.
Între 2003 şi 2014, China a devenit campionul manipulării valutei – dar cu siguranţă nu era singura ţară în cursa pentru acest titlu. În acea perioadă se estimează că Beijingul a cumpărat peste 300 mld $/an în dolari pentru a-şi menţine în mod artificial rata scăzută de schimb valutar dintre CNY şi dolar. Acest lucru a dus, în cele din urmă, la un avantaj competitiv major ce explică în mare parte surplusul comercial enorm al ţării, ce a atins un vârf de 10% din PIB în 2007.
Însă, începând de la devalorizarea abruptă din 2015, China a avut ca obiectiv (şi a reuşit, deocamdată) să stabilizeze rata de schimb pentru a-şi atinge obiectivele macroeconomice şi financiare de a trece de la o economie bazată pe export la una bazată pe consum şi de a internaţionaliza CNY.
Apelurile recente ale SUA pentru schimbarea structurii economiei chineze demonstrează ignoranţa Washingtonului. În China, ponderea investiţiilor ca procentaj din PIB a scăzut de la 47% în 2013 la 43% la finalul lui 2017, în timp ce ponderea consumului a crescut de la 36% la 39%. Pe termen lung, dacă China urmează calea majorităţii ţărilor emergente, putem anticipa faptul că ponderile investiţiilor şi ale consumului se vor apropia de 35% şi, respectiv, 50%.
În plus, modelul orientat către export este acum mai puţin important pentru economia chineză. De fapt, exporturile se ridică la doar 18% din PIB-ul Chinei în comparaţie cu aproape 35% în 2007. Anul trecut, exporturile nete au contribuit cu doar 9% la PIB, ceea ce tinde să confirme că acestea nu mai reprezintă principalul factor determinant at creşterii din China.
A fost nevoie de timp pentru realizarea acestui proces îndelungat, astfel că pare puţin probabil ca China să decidă brusc să facă un pas înapoi. Ceea ce înţeleg autorităţile chineze este faptul că, cu cât această transformare economică durează mai mult, cu atât apare mai ameninţătoare chestiunea sustenabilităţii datoriei.
CRITERIUL NATIONAL
www.criteriul.ro
