O bună organizare a gospodăriei are ca și rezultat o productivitate mult mai mare în cadrul activităților pe care le desfășuram în cadrul acesteia. Lipsa unei bune organizări nu doar că va face ca imaginea de ansamblu a gospodăriei să pară neîngrijită, ci simultan cu greu vei putea găsi vreodată lucrurile de care ai nevoie. Garajul deși este un spațiu ce ar trebui destinat mașinii și îndeosebi produselor ce au legătura cu aceasta, se transformă de cele mai multe ori într-un veritabil depozit. Fără o bună organizare, lucrurile pot scăpa destul de ușor de sub control, astfel că organizarea ulterioară a acestuia poate părea o misiune aproape imposibilă. Vestea bună este aceea că pentru a avea parte de un garaj bine organizat, ai nevoie de răbdare și de o investiție minimă.
Un prim pas în organizarea garajului este acela de a scoate absolut totul din interiorul acestuia afară. Evită situația în care doar muți lucrurile dintr-o parte într-alta, pentru că această “reorganizare” nu îți va aduce nicidecum rezultatele scontate. În cele ce urmează, am pregătit pentru tine câteva idei ce îți pot fi de folos în organizarea garajului, astfel încât să știi întotdeauna unde să găsești lucrurile de care ai nevoie.
Investește în rafturi metalice
Dacă există un mod practic prin care poți păstra totul mult mai bine organizat, acela este prin intermediul unor rafturi metalice de calitate. Acestea îți vor permite să organizezi totul pe secțiuni, astfel încât, sculele auto să nu se regăsească la raftul cu anvelope sau în altă parte. Cu cât vei reuși să faci această sortare mai bine, cu atât garajul tău va arăta mai organizat. Chiar dacă rafturile metalice vor ocupa spațiu adițional în garaj, cu certitudine este un “compromis” ce te va ajuta să păstrezi totul într-un mod mult mai organizat.
Renunță la lucrurile inutile
Acum că toate lucrurile au fost scoase din garaj, este momentul perfect să renunți la toate acele obiecte de care nu mai ai nevoie. În timp, fără a realiza, reușim să adunăm o colecție impresionantă de lucruri de care nu avem neapărat nevoie. De aceea, este indicat ca în acest punct să renunți la toate cele ce nu îți mai sunt de folos, lucru ce va contribui și la o mai bună organizare a garajului ulterior.
Organizează lucrurile în funcție de frecvența de utilizare
Maximizarea spațiului disponibil poate fi obținuta și prin organizarea lucrurilor în funcție de frecventa de utilizare. Spre exemplu, vei utiliza diferite scule auto, mult mai frecvent decât vei folosi anvelope, astfel că este recomandat să le depozitezi într-un loc unde ai acces cât mai ușor. Pentru a evita situațiile în care praful sau alte inconveniente ajung la acestea, îți recomandăm să utilizezi tradiționala folie cu bule sau diferite ambalaje de protecție.
Păstrează întotdeauna curățenia
Nu în ultimul rând, este absolut esențial să te asiguri că păstrezi cât mai bine ordinea și curățenia. În fond este una dintre cele mai simple căi prin care poți păstra totul cât mai bine organizat. Mai mult decât atât, ori de câte ori folosești un lucru din cadrul garajului, este important să îl pui la locul din care l-ai luat, evitând astfel crearea unei noi dezordini generale.










