CU MASCĂ SAU FĂRĂ MASCĂ?
PAMFLET
Au fost atâtea dezbateri pe tema pandemiei COVID-19 şi a interdicţiilor impuse: Cu mască, fără mască, cu declaraţie, fără declaraţie în timpul STĂRII DE URGENŢĂ, împânzite cu ordonanţe aşijderea, dar cred că abia în aceste trei zile de RELAXARE şi VID LEGISLATIV (15-17.05.2020) v-aţi lămurit de ce au fost necesare aceste restricţii drastice.
Aţi văzut, desigur, de ce e în stare al nostru românaş dacă nu mai e constrâns. V-aţi dumirit, cu siguranţă, cât este de nesăbuit. Nemaiavând teama că va fi amendat, având în vedere că nu mai exista o lege în acest sens, şi-a dat arama pe faţă şi printr-o atitudine de frondă s-a bulucit în pieţe, a dat năvală în parcuri, pe terase, nerespectând nicidecum distanţarea de 1,5 m, dar mai ales, nepurtând masca, percepută, probabil, ca o botniţă, altfel, chiar nu îmi explic de ce te-ai expune de bună voie şi nesilit de nimeni. Dar, mă rog, este alegerea fiecăruia.
Oricum, ideea este că după două luni şi jumătate de claustrare, oamenii au rupt, pur şi smplu, lanţul şi au ieşit fară nicio reţinere afară, sfidând cel mai elementar bun – simţ. Eu zic că dacă nu îţi pasă de tine, gândeşte-te măcar la aproapele tău! Dar cred că cer prea mult unei populaţii care de-a lungul veacurilor a dat dovadă de spirit de turmă. Se putea să se dezmintă acum?!
Nu vreau să fiu cobe, dar parcă văd că vom asista la o explozie a infectării COVID. De ce? Pentru simplul motiv că printre noi se află foarte mulţi asimptomatici, deci purtători ai virusului, care pot transmite boala, mai ales celor cu un sistem imunitar slăbit (bătrâni, copii, bolnavi cronici etc.).
Cine va fi vinovat dacă, Doamne fere’, se va întâmpla asta? Aţi ghicit, desigur. Guvernul, fiindcă nu a fost în stare să propună la timp un proiect de lege pentru instituirea STĂRII DE ALERTĂ, proiect care să fie supus dezbaterii şi să fie adoptat de către parlament.
Preşedintele a anunţat-o, desigur, dar pentru a deveni lege şi pentru a putea fi pusă în aplicare trebuia mai întâi dezbătută în parlament. Iar onor parlamentul, majoritar PSD, nu a pierdut nici de această dată prilejul de a amenda PNL, respingând proiectul, ba însuşi PNL l-a respins, semn că nu era tocmai ce trebuie.
Bănuiesc că PSD a urmărit să mai câştige capital electoral, aşa cum tot face de când se află în opoziţie, pentru că trebuie să remarcăm faptul că amendează tot ceea ce vine din partea partidului aflat la putere, iar PNL cred că i-a cântat în strună dintr-un motiv pur populist. Doar se apropie alegerile, nu?!
Nenorocirea este, însă, că ambele partide şi-au transferat războiul surd, visceral asupra omului de rând care chiar nu ştie ce să mai creadă. Cu mască sau fără mască? Cu declaraţie sau fără? Şi spun acest lucru, pentru că reprezentanţii guvernului, în frunte cu premierul, se contrazic mereu în declaraţii, încât creează confuzie.
Raed Arafat, de exemplu, atrage atenţia că pericolul nu a trecut şi că trebuie să tratăm cu foarte multă PRECAUŢIE şi seriozitate pandemia, ministrul sănătăţii Nicolae Tătaru, de asemenea. Iese, însă, Vela Ciao pe sticlă – deh, acolo se simte cel mai bine! – şi îi contrazice. Şi, colac peste pupăză, premierul se pierde în generalităţi, astel încât nu este de mirare că oamenii şi-au pierdut încrederea în dragile noastre autorităţi.
Am văzut mai ales acum, pe parcursul celor trei zile de relaxare şi vid legislativ, ce urmări grave poate avea această lipsă de credibilitate. Practic, am înţeles că, de fapt, amenda usturătoare era aceea care îi determina pe oameni să respecte starea de urgenţă şi să nu iasă din case, ci nicidecum încrederea în pericolul iminent reprezentat de COVID-19.
Nu mai punem la socoteală reacţia unora care, pe dată ce au scăpat din chingi, au încropit de un miting în faţa Palatului Parlamentului asistat, desigur, de jandarmi. Se înţelege, FĂRĂ MASCĂ!
No comment!
Acest material a fost realizat de către doamna Elena Agiu-Neacșu în exclusivitate pentru platforma media independentă Criteriul Național











