Criteriul National

Cristi Danileț anunță că a câștigat al treilea proces cu CSM și revine în magistratură

Cristi Danileț anunță că a câștigat al treilea proces cu CSM și revine în magistratură
aprilie 24
20:30 2023

Cristi Danileţ a anunţat luni că a câştigat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al treilea proces cu CSM privind excluderea sa din magistratură, urmând să revină în funcţia de judecător la Tribunalul Cluj.

Judecătorul Cristi DanilețFoto: Inquam Photos – Virgil Simionescu

În urma acestei decizii, Danileţ va trebui să primească salariile restante din decembrie 2021, data când a fost suspendat din funcţie, până în prezent.

„Azi, am câştigat şi cel de al treilea dosar făcut de către Inspecţia Judiciară în care am fost sancţionat de CSM cu excluderea din magistratură. S-a constatat de către Curtea supremă că nu meritam excluderea, ci doar o reducere a salariului (…) Am fost suspendat din funcţie din data de 13 decembrie 2021 până azi, 24 aprilie 2023. Soluţia de revenirea a mea în magistratură e definitivă. Mulţumesc colegilor judecători şi procurori care m-au susţinut financiar în această perioadă cruntă pentru mine! Mulţumesc prietenilor din mediul fizic şi urmăritorilor din online care mi-au fost alături cu ieşiri publice şi cu suport moral – a contat enorm!”, a scris Danileţ pe Facebook.

„Admite recursul declarat de Danileţ Vasilică Cristi împotriva Hotărârii nr.11J din 20 iulie 2022, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM în dosarul nr. 4/J/2022. Casează în parte hotărârea atacată. În baza art.100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aplică domnului Danileţ Vasilică Cristi – judecător în cadrul Tribunalului Cluj sancţiunea disciplinară constând în ‘diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 6 luni’, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) teza a doua din aceeaşi lege. Definitivă”, se arată în decizia de luni a unui complet de cinci judecători de la Instanţa supremă, citată de Agerpres.

Anterior, Danileţ a câştigat alte două procese cu CSM, având acelaşi obiect – excluderea din magistratură.

Astfel, în luna februarie 2023, Instanţa supremă a anulat o decizie a CSM din mai 2022 prin care Danileţ a fost exclus din magistratură pe motiv că a desfăşurat activităţi politice prin două ONG-uri.

Concret, Danileţ a fost sancţionat pentru că ar fi făcut parte din două organizaţii neguvernamentale, care au difuzat comunicate critice la adresa Guvernului.

Cristi Danileţ a mai fost exclus din magistratură de CSM în decembrie 2021 pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare. Este vorba de două postări pe reţeaua de socializare TikTok, despre care Danileţ susţine că nu au legătură cu justiţia, ci se referă la viaţa privată.

Şi în acest caz, Danileţ a contestat decizia CSM în instanţă, având câştig de cauză.

Membrii CSM care l-au exclus pe Danileţ din magistratură şi-au terminat între timp mandatul, iar şeful Inspecţiei Judiciare, instituţia care a întocmit rapoartele de sancţionare, de asemenea a ieşit din sistem.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul