Federația Tinerilor din Constanța, organizație reprezentativă a tinerilor din Constanța, aduce la cunoștința opiniei publice, în contextul Zilei Naționale a Tineretului – 2 mai, frauda care a avut loc în cadrul competiției “Capitala Tineretului din România”, organizată de Consiliul Tineretului din România, Federația Share, Grupul PONT și BCR.
Astfel, contrar regulamentului competiției, candidaturile nu au fost evaluate conform baremului stabilit (motivație, ecosistem, coerența viziunii, infrastructură etc.), ci s-a realizat o evaluare subiectivă de către membrii juriului, aceștia manifestându-și opțiunea între cele două orașe candidate – Constanța și Bacău. De asemenea, au existat membri ai juriului care se aflau și află în prezent în relație de dușmănie în raport cu conducerea Federației Tinerilor din Constanța și nu au înțeles să se abțină, ci din contră, au militat activ împotriva candidaturii municipiului Constanța.
Aceste informații sunt cunoscute de către administrația municipiului Constanța și au fost dezbătute pe larg în cadrul Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret al Municipiului Constanța din luna decembrie 2016.
Din aceste considerente, Federația nu va mai participa vreodată la această competiție în contextul în care ea va fi organizată de către aceleași persoane și recomandă altor municipii să adopte aceeași poziție. Federația va propune ca acest program să fie preluat de către Guvern, prin Ministerul Tineretului și Sportului, pentru a se asigura obiectivitatea jurizării. În acest sens, Federația va propune amendamente la legea tineretului și va solicita sprijinul Asociației Municipiilor din România.
“Știam cu cel puțin două zile înainte de anunțarea rezultatelor că jocurile sunt făcute în scopul umilirii municipiului Constanța și Federației noastre. Acest fapt se datorează poziționarii obiective și echidistante a Federației în raport cu autoritățile publice, aspect care a deranjat. Am cerut încă din seara anunțării rezultatelor punctajul și clasamentul și nici până acum nu le-am primit, pentru că ele nu există. Nu căutăm vinovății, nu cerem tragerea la răspundere a niciunei persoane, ci dorim să informăm corect opinia publică în general și pe tinerii constănțeni în mod special despre această absurditate. Este de notorietate că deciziile arbitrare sunt întotdeauna nemotivate. Federația va continua să aibă aceleași poziții echilibrate, chiar dacă deranjăm anumite cercuri de interese.” a declarat Alexandru Bajdechi, președintele Federației Tinerilor din Constanța.
“Competiția pentru dobândirea titlului de capitală a tineretului din România a reprezentat pentru noi un prilej pentru a confirma potențialul municipiului Constanța în ceea ce privește activitatea de tineret și totodată o bună ocazie pentru organizațiile locale de tineret să conlucreze și să contureze viziuni comune. Este dezamăgitor faptul că a fost sfidată total realitatea și aici mă refer la cei peste 30 000 de tineri ce au venit în Constanța doar în ultimele zile.” a declarat Cristian-George Farauanu, prim-vicepreședintele Federației.
Sursa foto ZiareLive.ro
Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește Biroului de presă al Federației Tinerilor din Constanța










