Criteriul National

Comunităţi locale, acţiuni necesare- Revenirea la administrația feminină ! Partea a Patra

Comunităţi locale, acţiuni necesare- Revenirea la administrația feminină ! Partea a Patra
martie 21
13:09 2016

AVERTISMENT!

Redacția ziarului nostru invocă articolul numărul 30 din Constituție ce precizează clar că libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.Iar cenzura de orice fel este interzisă.

femei-700x336
Consecințele administrației masculine și la nivel local ne arată că trecerea la o viață mai bună o s-o găsim doar în visele noastre frumoase. Bărbații, în concret, nu sunt apți psihologic să se preocupe, cu prioritate , de asigurarea toturor, de buna desfășurare sau de aceea a asigura condițiile necesare pentru un trai decent. Pentru ei contează doar propria persoană, imaginea proprie și funcția care -i dă puterea și sentimentul că el este „Buricul Pământului „.Imediat ce ajunge la -Banul public- „își trage” o mașina bengoasă și o amantă focoasă  !
 
     În pofida acestor aparențe de om puternic, în spatele fiecărui bărbat stă o FEMEIE. De calitățile și defectele acesteia depinde modul cum „masculul cu funcție ” se comportă cu semenii săi cât și cu banul public.
  Dacă avem ghinionul că în „spatele”celui ales de noi ,Primar sau Președintele Consiliului Județean…  să fie o femeie care „iubește ” luxul și bogăția, îl va „seduce” în așa fel încât -banii noștri- vor ajunge în poșeta ei.
   Dacă avem noroc ca femeia din „spatele” -omului cu funcție publică – să fie onestă, cu respect și compasiune pentru ceilalți, orice tentativă a bărbatului de a -și însuși bani sau bunuri necuvenite va fi oprită.
  Nu putem rămâne la mâna hazardului, mai întâi de toate, lămurind faptul că tocmai așa zisa doză de hazard nu prea există. Este o cauză necunoscută încă, iar în al doilea rând , viata nu așteaptă și curge pe lângă lenea noastră de a gândi !
       SOLUȚIA este una simplă, logică ce necesită implicarea directă a femeilor în conducerea colectivității.
  Au dovedit că  fără ele viața nu-i posibilă; copii nu pot crește sănătoși. fericiți și educați. De asemenea,bărbatul nu poate trăi normal fără femeie, întreținerea gospodăriei și asigurarea hranei ar fi imposibilă iar starea de echilibru individual și la nivel de societate este în pericol etc
   În unele sectoare ale puterii de Stat, cum este Justiția, s-a reușit revenirea la o conducere majoritară feminina. Rezultatele dovedesc că este bine.
   În conducerea administrațiilor locale femeile sunt rare și…oarecum puse ca… model. E timpul ca FEMEILE să  conștientizeze că fără implicarea în viața publică , copiii, părinții și toți ceilalți o vor duce din ce în ce mai greu.Instinctul matern le conferă genetic forța de a schimba ceea ce merge greșit. Este exact ca în propria familie pe care o conduce efectiv și discret.
   Stimate Doamne, Mame, Fiice ! Preluati conducerea autorității locale spre binele tuturor ! ALEGERILE sunt singurul prilej democratic. Aveți inteligența și farmecul să le câștigați !
Redacţia ziarului Criteriul Naţional mulţumeşte inspiratului autor Vasile Soroceanu şi totodată,pe această cale îl asigură de colaborarea ce se doreşte a fi permanentizată !

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul