Ministerul de Externe al Chinei a emis săptămâna aceasta cea mai puternică apărare a politicilor sale din Xinjiang până în prezent, numind acuzațiile de „genocid” din regiune „minciuna secolului”. Declarația – făcută ca răspuns la solicitările în curs de desfășurare a unui eventual boicot al Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2022 – reprezintă punctul culminant al unei îndelungate evoluții a narațiunii oficiale a Chinei în ceea ce privește tratarea uigurilor.
În ultimele luni, Xinjiang a devenit un fel de test patriotic de turnesol, în care cei care doresc să facă afaceri cu China trebuie să aleagă o parte – fie să stea cu Beijingul în apărarea implicită a politicilor sale, fie să facă față consecințelor.
Campania de propagandă a atins, de asemenea, un punct de fierbere, cu reporterii mass-media de stat trimiși în Xinjiang pentru a presupune că „dovedesc” că nu există opresiune acolo, un musical inspirat de „La La Land” lansat pentru a susține cauza Beijingului, în timp ce criticii din străinătate s-au confruntat cu sancțiuni și hărțuire.
În timp ce China a menținut întotdeauna un aparat de propagandă sofisticat acasă, campania sa recentă asupra Xinjiang, în special dezinformarea și hărțuirea criticilor de peste mări, este mai în concordanță cu eforturile similare ale Rusiei, inclusiv desfășurarea „whataboutismului” pentru a pretinde că orice denunțări ale SUA sunt afectate de moștenirea sclaviei și genocidului pe continentul american.
Reeducare și spectacole
După ce a fost „de-radicalizată”, Amina Hojamet și-a schimbat burqa cu o rochie de mătase, și-a pus o pălărie tradițională cu flori în cap și a cântat „Fără Partidul Comunist, nu ar exista o Nouă China”.
Ea nu știa la acel moment, dar Hojamet, împreună cu alte peste o duzină de femei din satul ei din regiunea Shufu, în vestul Xinjiang – a cărui poveste a fost relatată într-un raport al Xinjiang Daily – a stat ca dovadă a conceptului unei campanii „anti-extremiste” care a cuprins regiunea chineză din 2017.
Potrivit unor estimări științifice fiabile, până în ultimii ani, până la 2 milioane de uiguri și alte minorități musulmane au trecut printr-un sistem de lagăre de detenție înființate în Xinjiang. În lagăre, aceștia au fost supuși unei „reeducări” intense, menite să le distrugă credința islamică și identitatea etnică în numele luptei împotriva terorismului religios și a separatismului.
Supraviețuitorii lagărelor declară că s-au confruntat sau au asistat la abuzuri pe scară largă și la incidente de tortură, viol și sterilizare forțată. Represiunea a fost denunțată drept „genocid” de către guvernul Statelor Unite și parlamentele canadian și olandez pentru efectele sale asupra poporului uigur și asupra culturii lor.
Când au început să apară rapoarte despre sistemul de tabere în jurul anului 2017, China a negat ferm sau a refuzat să comenteze.
Întrucât acest lucru a devenit din ce în ce mai imposibil în fața creșterii atenției internaționale și a condamnării ulterioare, Beijingul a trecut la o apărare furioasă a programului său de „de-radicalizare”, pe care a început chiar să îl propună țărilor ca mod de a face față „problemei” musulmane.
Între timp, dovezile sistemului de concentrare și reeducare, cum ar fi rapoartele timpurii din mass-media de stat, cum ar fi cea care a dat povestea lui Hojamet la sfârșitul anului 2014, au fost complet eliminate de pe internet și sunt accesibile doar în formă arhivată, arată o analiză CNN.
Au fost șterse și alte materiale pe care s-au bazat cercetătorii pentru a expune sistemul lagărelor – cum ar fi licitațiile guvernamentale și documentele oficiale, potrivit CNN.
