Criteriul National

Cîţu: Terminăm programul de guvernare duminică, cel mai târziu luni / Orban: Am definit modul de gestiune a poziţiilor de răspundere pe palierele doi şi trei ale guvernării – Politic

Cîţu: Terminăm programul de guvernare duminică, cel mai târziu luni / Orban: Am definit modul de gestiune a poziţiilor de răspundere pe palierele doi şi trei ale guvernării – Politic
decembrie 20
06:47 2020

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, susţinut de PNL pentru funcţia de premier în viitorul guvern, a anunţat, sâmbătă, că programul de guvernare al coaliţiei PNL-USR PLUS-UDMR va fi finalizat duminică, cel târziu luni. Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat că în urma discuţiilor coaliției de guvernare a fost definită arhitectura instituţională guvernamentală şi a fost definit modul de gestiune a poziţiilor de răspundere pe palierele doi şi trei ale guvernării.

„Două treimi dintre capitolele de guvernare au fost deja agreate de echipele celor trei partide. Ne-am asigurat că sunt măsuri care pot fi implementate curând cu impact imediat pentru România. Din estimările noastre, cred că terminăm mâine (duminică – n.r.) sau cel târziu luni şi apoi să avem un guvern învestit cât mai curând şi să putem să implementăm aceste măsuri”, a spus Cîţu, relatează Agerpres.

El a precizat că printre capitolele de negociere finalizate se numără Finanţele, Fondurile europene, Digitalizarea, urmând ca duminică se fie abordate teme precum Sănătatea şi Justiţia.

Întrebat dacă reprezentanţii coaliţiei au vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis despre următoarele consultări care vor avea loc la Palatul Cotroceni, Florin Cîţu a răspuns că nu a existat încă o astfel de discuţie. „Întâi să terminăm negocierile aici”, a precizat acesta.

Premierul Ludovic Orban a spus că sâmbătă s-a discutat și de modul de împărțire a funcțiilor din eșalonul 2 și 3 guvernamental.

“Suntem la finalul unei zile de muncă, unei zile de dialog, de negociere de câştigarea încrederii unii în ceilalţi în care am definit arhitectura instituţională guvernamentală şi am definit modul de gestiune a poziţiilor de răspundere pe palierele doi şi trei ale guvernării. Fiind un guvern de coaliţiei, de asemenea, am discutat şi asupra detaliilor de funcţionare în interiorul Guvernului, în interiorul ministerelor, de miniştri, secretari de stat, preşedinţi de agenţii, de asemenea, am finalizat o orientare asupra modului în care urmează să fie definite poziţiile de rang doi şi trei din structura Guvernului”, a declarat liderul PNL.

Dacian Cioloș a spus de asemenea că ”nu vor impărți sinecuri politice la acele agenții conduse de directori generali care trebuie numiți prin concurs. Nu am împărțit sinecuri. Am discutat despre funcțiile de demnitari”.

În ceea ce priveşte portofoliile viitorilor vicepremieri, el a precizat că acestea vor fi stabilite în momentul prezentării structurii Executivului.

„Va exista o legătură între conţinutul programului de guvernare, unde aliniem programele de guvernare ale celor trei partide, şi ceea ce va face Guvernul la nivel de miniştri, de secretari de stat şi la nivelul acestor agenţii conduse de demnitari. Vicepremierii, (portofoliile – n.r.) – vom stabili când vom prezenta structura Guvernului, mai trebuie discutat în partide desemnările de candidaţi de miniştri pentru portofoliile negociate”, a adăugat Dacian Cioloş.

Copreşedintele Alianţei USR-PLUS, Dan Barna a afirmat că progresele înregistrate la negocieri sunt semnificative, deși nimeni nu e pe deplin fericit.

“Nimeni nu e pe deplin fericit, nimeni nu e pe deplin nefericit, suntem unde trebuie să fim la momentul acesta, progresele sunt semnificative. Sperăm că mâine sau luni vom avea finalizat programul de guvernare şi vom constitui o coaliţie care într-adevăr să răspund aşteptărilor importante ale cetăţenilor”, a transmis Barna.

Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat, la rândul său, că cel mai important rezultat al ultimelor două zile de negocieri e creşterea încrederii între cele trei partide care vor forma coaliţia majoritară, el punctând însă că au apărut „nişte probleme în aplicarea Codului administrativ, dar ele vor fi prevăzute în textul acordului”, relatează Agerpres.

„Cel mai important rezultat al ultimelor două zile din punctul nostru de vedere este acela de creştere a încrederii între formaţiunile politice care îşi propun să formeze o coaliţie majoritară în Parlament. Evident veţi fi informaţi asupra textului acordului de coaliţie, nu e nimic secret în ceea ce se pregăteşte (referitor la alegerea primarilor în două tururi – n.r.). În aplicarea Codului administrativ au apărut nişte probleme, dar acestea vor fi prevăzute în textul acordului coaliţiei”, a spus Cseke Attila la finalul discuţiilor privind programul de guvernare.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul