Născută la 7 septembrie 1912 în Craiova, jud. Dolj, Marie-Ana Drăgescu a urmat cursurile primare şi liceale la Lugoj. S-a înscris şi a frecventat scurt timp Facultatea de Educaţie Fizică, însă a fost nevoită să renunţe deoarece familia nu a putut suporta costurile anilor universitari.
Mariana DrăgescuFoto: Hotnews
N.R. Articol republicat
Brevetată în 1935 la Şcoala de Aviaţie „Mircea Cantacuzino”, în aceeaşi serie cu Marina Ştirbey şi compozitorul Ionel Fernic, a început să lucreze – după obţinerea brevetului – la Aeroclubul României. În acelaşi timp, şi-a consolidat statutul de aviatoare, perfecţionându-şi arta pilotajului.
În 1938, Mariana Drăgescu s-a regăsit printre cele cinci aviatoare care au participat, în premieră pentru armata română, la manevre militare. Alături de Irina Burnaia, Marina Ştirbey, Nadia Russo și gorjeanca Virginia Duţescu, a executat misiuni de transport şi legătură.
La începutul anului 1939, Mariana Drăgescu a putut să-şi cumpere avionul mult dorit, un Messerschmitt Me-35B cu motor de 150 CP înmatriculat YR-MAR, avion care, alături de alte avioane particulare, a fost distrus la 4 aprilie 1944, când hangarul în care era adăpostit a fost lovit de primul mare bombardament american asupra Bucureştiului.
În acelaşi an a urmat cursurile Şcolii de zbor fără vizibilitate, iar în anul următor pe cele de instructor de zbor. După cum a scris prestigioasa revistă România Aeriană „toate aparatele de şcoală şi turism, existente până atunci în aviaţia noastră civilă figurau în carnetul ei de zbor”.
În iunie 1940 a debutat în escadrila sanitară, împreună cu Nadia Russo, Virginia Duţescu şi Virginia Thomas. Când România a intrat în război la 22 iunie 1941, escadrila sanitară, botezată atunci Escadrila Albă, de cunoscutul jurnalist şi scriitor Curzio Malaparte, a fost trimisă în zona de operaţii.
Rolul aviatoarelor şi aviatorilor din această subunitate aeriană a fost acela de a transporta răniţi din zona frontului la spitalele de campanie sau în ţară. Chiar dacă a fost resubordonată şi redislocată, escadrila a funcţionat până la terminarea războiului, care va surprinde numeroase unităţi româneşti în Slovacia.
La bordul avionului său, Mariana Drăgescu a contribuit la salvarea vieţii a peste 1.500 de militari. A fost prima româncă care a trecut graniţele Vienei recent cucerită de sovietici.
Pentru meritele sale şi contribuţia deosebită la apărarea ţării, Mariana Drăgescu a fost decorată cu numeroase distincţii şi medalii: Ordinul „Virtutea Aeronautică” Cruce de Aur. Ordinul „Virtutea Aeronautică” de război cu spade, clasa Crucea de aur (27 septembrie 1941) „pentru că de la începutul campaniei, pe orice vreme și în orice condițiuni, de multe ori expuse la proiectilele inamice, au evacuat, pe calea aerului, răniții gravi din primele linii în zona interioară, salvând vieți scumpe.
Activitatea lor s-a exercitat și în folosul aliaților noștri”; Ordinul „Virtutea Aeronautică” Cruce de Aur cu 2 barete (1941); Ordinul „Virtutea Aeronautică” de război cu spade, clasa Crucea de aur, cu o baretă (1944); Ordinul „Vulturul German”, clasa a III-a (1942); Ordinul „Crucea Regina Maria”, clasa a III-a (1943).
Mariana Drăgescu – de la eroină la dactilografă la Policlinica CFR
După război a fost considerată pilot civil și efectuează transporturi de medicamente pentru combaterea epidemiei de tifos exantematic din Moldova. Contribuția ei a fost recunoscută de Florica Bagdasar, ministru al sănătății în acea vreme. Din 1949 devine instructor de zbor la Școala de la Ghimbav. După 1955 este scoasă definitiv din aviație, lucrând ca dactilografă la Policlinica CFR, pensionată ulterior în 1967.
Securitatea a încercat să o recruteze ca informatoare dar a renunțat după 6 luni pentru că era „inutilă” pentru scopurile lor.
După 1989 i se recunosc meritele și este încadrată în Armată cu gradul de locotenent (r). În 2003 a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. La implinirea a 100 de ani a fost avansată în grad de comandor (r).
Mariana Drăgescu s-a stins din viaţă în 2013, cu aceeaşi modestie cu care a trăit, o viaţă, aşa cum spunea general de flotilă aeriană Ion Dobran, „începută în 1912 în slujba unei idei, zborul, pe care l-a servit cu pasiune în drumul ei spre aştri”, întregind Escadrila Albă în cer.
Onor Foto: Asociația de Reconstituiri Istorice Ferdinand I
Au urmat șapte ani de uitare, deși mai mereu amintită în presă și-n cărți, mormântul ei din Cimitirul Militar Ghencea III, cu greu putând să-l numim loc de veșnică odihnă, rămânând fără cruce la căpătâi preț de mai mulți ani, fără onoruri militare cuvenite celei care a scris rânduri întregi în paginile de istorie ale aeronauticii românești.
Astăzi, la inițiativa Asociației cultural-istorice „Pleniceanu” și Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, o cruce și pala unei elice de avion veghează somnul de veci al temerarei aviatoare.
